Cel mai bun pate vegetal de casa

1
De Ioana Marosan
17 oct. 2018

Avocado in combinatie cu mazarea si menta proaspata este pur si simplu delicios. Acest pate vegetal de casa este foarte simplu de preparat si este plin de nutrienti.

Poate ca nu esti obisnuita ca un pate vegetal de casa sa aiba culoarea verde, insa te asigur ca este una dintre cele mai delicioase combinatii pe care le poti face. In plus, obtii un pate sanatos pe care-l poti consuma cu legume, paine de secara, crackersi de secara, biscuiti de ovaz, paste de orez brun sau intr-un burger vegan.

Avocado furnizeaza grasimile bune pentru inima si creier, iar mazarea vine cu proteinele de care avem nevoie la fiecare masa. Data viitoare cand ai la indemana doua fructe de avocado bine coapte, iti recomand sa incerci aceasta combinatie absolut delicioasa.

Ingrediente pentru pate vegetal de avocado cu mazare:

400 de grame de mazare congelata

2 fructe de avocado moi

Un pumn mic de menta proaspata

2 linguri cu ulei de masline extravirgin

1 catel de usturoi (optional)

Sare si piper negru

Zeama de lamaie, dupa gust

Mod de preparare

Mazarea congelata se fierbe la abur cateva minute pana se inmoaie, dupa care se pune in apa rece cu gheata ca sa-si pastreze culoarea.

Mazarea se mixeaza in robotul de bucatarie pana cand obtii o pasta. Se adauga apoi avocado, menta, uleiul de masline, zeama de lamaie, usturoiul, sarea si piperul, amestecand totul foarte bine pana cand se obtine un pate cremos de un verde vibrant.

Se poate folosi pentru toast, orez, paste sau alaturi de peste.

Foto: Shutterstock.com