8 lucruri pe care le faci si ii diminuezi (fara sa-ti dai seama) energia masculina partenerului tau

1
De Alice Papuc
27 ian. 2024

Stiai ca modul in care te raportezi la partenerul tau ii afecteaza, in mod direct, energia masculina?

Femeile apreciaza, in general, acei barbati care le protejeaza, le fac sa se simta sigure pe ele si le ofera acel sentiment de “acasa”. Cu toate acestea, stiai ca exista anumite lucruri pe care le faci si ii diminuezi (chiar si fara sa realizezi acest lucru) energia masculina partenerului tau? Iata care sunt acele lucruri care il afecteaza.

Critici constante

Comentariile critice frecvente pot sa submineze increderea partenerului tau. Daca ai mereu ceva de reprosat, partenerul tau ar putea simti ca nu este sustinut sau apreciat asa cum ar trebui. Cu timpul, poate ajunge chiar sa isi piarda increderea in el.

Nevoia prea mare de control

Daca incerci sa controlezi fiecare aspect al vietii partenerului tau, ar putea simti ca i se diminueaza autonomia si libertatea. Fiecare individ are nevoie de spatiu personal si independenta, chiar daca se afla intr-o relatie.

Lipsa de recunoastere

Ignorarea eforturilor si realizarilor partenerului tau ii poate afecta energia masculina. La polul opus, recunoasterea si aprecierea contributiilor sale pot intari sentimentul de valoare si importanta.

Comunicare deficitara

Lipsa de comunicare sau o comunicare negativa poate duce la frustrare si tensiuni in relatia de cuplu. In loc sa vorbesti in mod negativ sau sa ii aplici “tratamentul tacerii”, incearca sa gasesti modalitati constructive de a-ti comunica nevoile. Pur si simplu, partenerul tau nu poate sa ghiceasca ce iti doresti si ce ai nevoie.

Asteptari nerealiste

Daca ai asteptari nerealiste sau nesustenabile fata de partenerul tau, el poate simti ca nu poate satisface acele standarde si va fi descurajat. Bineinteles, nu spun sa renunti la standardele tale, dar este de preferat sa te raportezi la situatia in care va aflati si la ceea ce puteti face cu adevarat pentru a va imbunatati relatia.

Lipsa de sustinere in decizii importante

Daca nu iti exprimi sprijinul sau nu iei in considerare opinia partenerului tau in deciziile importante, s-ar putea sa simta ca nu are o contributie importanta in relatia voastra. Arata-i ca esti acolo pentru el si ca ii oferi sprijinul tau.

5 intentii pe care sa ti le setezi pentru a construi relatii autentice in 2024

Te gandesti doar la problemele pe care le aveti

Bineinteles, trebuie sa fii realista in privinta problemelor pe care le aveti, insa nu trebuie sa te focusezi exclusiv pe acestea. Daca atitudinea ta este una negativa in mod constant si plina de reprosuri, ii vei diminua energia masculina.

Incearca sa gasesti un echilibru si sa ii arati recunostinta ta pentru aspectele pozitive din relatia voastra si pentru tot ceea ce face pentru tine. In cazul in care nu gasesti nimic pozitiv in relatia voastra, inseamna ca nu esti in relatia potrivita.

Nu ii accepti niciodata ajutorul

Este firesc sa iti doresti sa ai independenta ta, insa incearca sa nu o duci la extrem. Nu trebuie sa te descurci mereu singura. Este perfect normal sa accepti o mana de ajutor din partea celui pe care il iubesti.

Foto: Freepik.com