15 alimente care scad cortizolul si inflamatia din corp

1
De Teodora Tirca
25 ian. 2022

Daca te afli printe oamenii care in ultimii doi ani au trait pe modul „lupta sau fugi”, e posibil sa ai un nivel crescut de cortizol.

Stresul declanseaza productia hormonului numit cortizol, care ne poate tine intr-o stare constanta de alerta sau in acea senzatie de „lupta sau fugi” pentru a supravietui. „In cantitati adecvate, cortizolul regleaza aproape fiecare sistem din corpul nostru, inclusiv starea de spirit, metabolismul, functia imunitara, memoria si cognitia”, spune pentru MindBodyGreen Kibby McMahon, psiholog clinician si co-gazda a podcastului A Little Help For Our Friends. „Cu toate acestea, cortizolul poate avea efecte daunatoare asupra tuturor acestor sisteme daca nivelurile raman ridicate pentru perioade lungi de timp”.

De ce nivelul ridicat de cortizol este daunator

In primul rand, sa fii obsedata de nivelul de cortizol din corpul tau nu e un lucru bun; uneori cresterile acestui hormon pot fi o veste buna. „A avea niveluri ridicate de cortizol este un raspuns de adaptare al corpului”, spune William Davis, MD, cardiolog si autor al cartii Super Gut. „De exemplu, dimineata avem nevoie de un nivel ridicat de cortizol pentru a ne trezi si a face fata situatiilor stresante”, adauga specialistul.

Cu toate acestea, mai spune el, „cand suferi de stres cronic repetitiv sau pe termen lung (probleme financiare grave, ingrijirea cuiva drag care e bolnav etc.), acest lucru poate duce la consecinte fiziologice”.

Unul dintre cele mai proeminente efecte secundare ale nivelului crescut prelungit de cortizol este cresterea in greutate, explica Davis, in special grasimea viscerala. „Aceasta este grasimea care inconjoara organele, intestinele si ficatul si este grasimea inflamatorie”, spune el. „Grasimea viscerala duce la rezistenta la insulina si contribuie la boli precum hipertensiunea arteriala, bolile coronariene si diabetul de tip 2.”

5 trucuri care te ajuta sa ramai interesata de sport si sa fii consecventa cu antrenamentele tale

Cortizolul crescut poate slabi, de asemenea, activitatea anumitor celule legate de sistemul imunitar, spune Heather Moday, M.D., imunolog, practician in medicina functionala si autoarea cartii The Immunotype Breakthrough. Acest lucru scade productia de anticorpi si poate slabi raspunsul imunitar al organismului in timp.

Mai jos vei gasi o lista cu alimente care scad nivelul de cortizol, dar si inflamatia din corp, prevenind cresterea in greutate si bolile cronice.

Ceaiul verde

„Catechinele din ceaiul verde leaga moleculele de proteina mucina din mucusul intestinal”, spune Davis. „Asta inseamna ca transforma mucusul intestinal dintr-un semi-lichid intr-un semigel, ceea ce face mai dificila patrunderea lui in tractul gastro-intestinal”. Cercetarile au mai descoperit ca acei compusi polifenolici din ceaiul verde pot inhiba enzimele producatoare de cortizol, ceea ce scade nivelul cortizolului.

Cuisoare

Davis spune ca uleiul care se gaseste in cuisoare, numit eugenol, poate, de asemenea, sa ingroase acea bariera de mucus. „Acest lucru face mai dificila intrarea bacteriilor de descompunere in fluxul sanguin”, spune el.

Ardei rosii, kiwi, citricele si capsunele

Aceste alimente sunt toate bogate in vitamina C, care joaca un rol important in stabilizarea nivelului de cortizol, spune Moday. Cercetarile au descoperit ca glandele suprarenale au concentratii mari de vitamina C, iar consumul acestor alimente poate hrani glandele suprarenale si mentine nivelul de cortizol echilibrat.

Nu asimilezi vitamina D? 4 trucuri care ajuta la o absorbtie mai buna a acestui nutrient esential

Banane, portocale, pepene, spanac, broccoli, cartofi dulci si prune uscate

„Excesul de cortizol poate determina rinichiul sa excrete potasiu, astfel incat aceste surse de alimente bogate in potasiu pot restabili acele niveluri si pot scadea efectele secundare cauzate de stres si cortizol crescut”, spune Moday.

Varza murata si kimchi

Lactobacillus reuteri este o bacterie probiotica ce se gaseste in mod natural in tractul gastro-intestinal al oamenilor, dar Davis spune ca, in timp, multi o pierd dupa ce au luat medicamente antiinflamatoare sau au fost expusi la anumiti factori de mediu. „Unul dintre numeroasele efecte ale Lactobacillus reuteri este ca provoaca creierul sa elibereze oxitocina”, spune Davis. „Acest lucru ajuta la reducerea stresului perceput si reduce cortizolul”.

Puteti gasi Lactobacillus reuteri in alimente fermentate, precum varza murata si kimchi. Acestea sunt surse de bacterii benefice care pot reconstrui mucusul intestinal, spune Davis. „Repunerea in forma a acelui microbiom va scadea foarte mult cortizolul”, mai spune el.

Foto: depositphotos.com