Cum tratezi pielea iritata de pe interiorul coapselor pe timp de vara: Ce sa nu faci niciodata

1
De Irina Constantin
19 iul. 2020

Vara vine la pachet cu zile lungi si insorite, outfituri lejere, dar si cu potentiale iritatii ale pielii.

Poate ca ai purtat o pereche de pantaloni scurti incomozi, care au frecat si sensibilizat pielea din zona coapselor. Poate ca, atunci cand ai ales acea rochita vaporoasa, coapsele s-au frecat intre ele si, pe fondul transpiratiei si a mersului pe jos, s-au iritat.

Uleiul de cocos la plaja: Care este parerea sincera a dermatologilor?

Motivele pentru care ai pielea iritata pe coapse pot varia, insa acest fenomen este, cu siguranta, mult mai frecvent intalnit pe timp de vara. Transpiratia sarata agraveaza iritatiile, iar pielea poate deveni si mai sensibila decat in mod normal.

„Pielea coapselor interioare este mai subtire si mai delicata decat in alte zone ale corpului. De asemenea, ea retine mai multa umezeala, iar acest lucru o face mai predispusa la infectii”, explica dermatologul Shari Marchbein.

„Atunci cand coapsele se ating in mers, pot aparea microleziuni la nivelul pielii. Astfel, apar iritatiile, roseata si usturimea”, completeaza Melanie Palm, expert in dermatologie.

Cum previi si tratezi pielea iritata a coapselor? Evita aceste 3 lucruri:

1. Omiterea dusului

Daca tocmai te-ai intors acasa si simti ca pielea coapselor este transpirata sau iritata, fa-ti imediat un dus caldut. Spala zona cu atentie, cu apa calda si sapun antibacterian.

„Prezenta indelungata a transpiratiei pe piele creeaza un mediu favorabil infectiilor, candidei, iritatiilor si chiar mai rau”, explica dermatologii. De aceea, este esential sa iti pastrezi pielea curata si uscata.

Mai mult, daca faci efort fizic, mergi la sala sau te antrenezi acasa, fa-ti dus cat de repede poti. Astfel vei impiedica transpiratia sa cauzeze iritatii si senzatia de usturime.

Cum sa vindeci arsurile solare rapid: 5 sfaturi de la dermatologi

2. Aplicarea de lotiuni nepotrivite

Multe persoane, cand observa ca se confrunta cu pielea iritata a coapselor, sunt tentate sa foloseasca tot felul de creme si tratamente.

Din start, evita produsele care contin substante iritante, precum parfum si alcool. Acestea vor inrautati situatia, fara indoiala. De asemenea, nu exfolia sub nicio forma zona, chiar daca e vorba despre un scrub cu ingrediente hidratante, precum uleiul de cocos.

Cum iti alegi pantalonii daca ai coapse proeminente: 4 trucuri simple

In schimb, poti aplica o crema hidratanta si calmanta, special creata pentru pielea sensibila. Foloseste-o seara, inainte de culcare, pentru ca substantele sa se poata absorbi in piele peste noapte.

Physiogel Calming Relief, 134 lei, notino.ro

Nu aplica tratamente si creme inainte sa pleci de acasa, caci acestea vor accentua umezeala din zona coapselor, favorizand iritatiile.

Daca pielea iritata a coapselor persista, iar senzatiile de usturime, mancarime si arsura nu se diminueaza, este recomandat sa vezi un medic dermatolog.

3. Purtarea de materiale sintetice

Daca interiorul coapselor este iritat, cea mai mare greseala pe care o poti face este sa porti, in continuare, hainele nepotrivite. Este vorba despre jeansii stramti, colantii lycra sau fustele si rochiile care permit frecarea pielii dintre coapse.

Pentru a favoriza vindecarea rapida a iritatiilor, poarta pantaloni din materiale subtiri, precum bumbacul sau inul, alegand croieli lejere.

Nu in ultimul rand, verifica-ti pijamalele si asigura-te ca acestea nu mentin si nu incurajeaza transpiratia si umezeala. Opteaza pentru un set din in, bumbac sau matase, cu pantaloni largi.

Foto: Instagram/NOÌRE Swimwear