Regulile mele pentru o vara plina de energie

1
De Sorina Fredholm
14 aug. 2018

Ceva ce imi da o stare de epuizare si anxietate este imaginea unei zile intregi in care nu am nicio activitate, mananc nesanatos si pur si simplu lenevesc…

Nu ma intelege gresit, si mie imi place sa ma relaxez, sa ma rasfat si sa ma delectez, dar in acelasi timp vreau sa simt ca am energie si fac asta cu pofta de viata!

Anul acesta, vara a venit putin mai tarziu, asa ca aceste sfaturi pentru zile pline de energie o sa vina la fix! Si iti propun ca in saptamanile toride ce urmeaza sa le incerci si sa imi spui cum ti s-au parut, daca te-au ajutat in vreun fel sau daca ai simtit vreo schimbare!

CAT MAI MULTE LEGUME SI FRUCTE

Totul incepe cu ceea ce mancam. Si pe masura ce se schimba sezoanele, asa ar trebui sa se schimbe si alimentatia. Iar de cele mai multe ori, corpul nostru ne cere alimente care echilibreaza elementele sezonului. Iar vara este momentul ideal sa integrezi in dieta ta cat mai multe legume si fructe proaspete si sa faci un “raw food detox”, cu un repaus de la alimentele din sursa animala si cele gatite.

Mananca cat mai multe alimente crude si usoare. Alimente care mai degraba sa iti dea aripi decat greutate. Alimente bogate in fibre si proteina vegetala, usor de digerat. Incearca sa te limitezi la maxim 3 mese principale si renunta pe o perioada la gustari. Acest lucru va spori capacitatea organismului de a se detoxifia si va creste nivelul de energie.

Cum poti face asta?

In primul rand, iti sugerez sa incepi cu organizarea: dedica in weekend cateva ore cumparaturilor si prepararii simple a acestora. Mergi la piata, unde vei fi uimita de multitudinea si prospetimea produselor locale. Ajunsa acasa, prepara-le, portioneaza-le si depoziteaza-le. Asa vei economisi timp de la gatit si vei avea mese sanatoase pentru tot restul saptamanii.

Sa iti dau un exemplu: reteta mea favorita in zilele toride de vara este salata, dar nu una plictisitoare, fara gust. Ci una consistenta si delicioasa, plina de vitamine si alti nutrienti care imi hranesc corpul.

Folosesc multe legume proaspete: spanac, avocado, rosii, castraveti, ardei rosu, dar si legume pe care le prepar, cum sunt cartoful dulce sau dovlecelul. Adaug intotdeauna si o sursa de proteina vegetala, cum ar fi lintea sau quinoa. Si nu renunt nici la dressing, insa va fi unul usor, putin picant, cum ar fi cel din tahini, tamari, suc de lamaie si chili. Iar pentru mai multa savoare, adaug si cateva migdale rumenite. O astfel de salata iti va satiface papilele gustative si te va tine satula pana seara, garantat!

EXTRA HIDRATARE

Cu totii stim ca suntem formati din 70% apa. Asa ca nu este o surpriza ca apa este vitala pentru sanatatea noastra. Prea multa apa ar putea duce la dezechilibre minerale, in timp ce prea putina duce la deshidratare, dureri de cap sau oboseala.

Ai putea insa consuma apa si inca sa te simti deshidratata. De aceea, pe timpul verii ma hidratez extra, consumand apa de cocos sau apa plata, la care adaug cateva felii de citrice, fructe de padure si frunze de menta si busuioc. 

Pe langa asta, incep de dimineata cu o portie mare de legume si fructe hidratante, pe care le folosesc in smoothie.

Cea mai buna combinatie pe care am facut-o in ultima perioada contine zucchini, castravete, kale, pepene galben, ananas, ghimbir, spirulina, seminte de chia si lapte vegetal. Eu adaug si cateva cuburi de gheata, ca sa il fac mai racoros.

Te poti bucura de acest smoothie delicios la micul dejun sau chiar si in loc de cina, dupa alergarea de seara.

Este o bautura plina cu vitamine, minerale, fitonutrienti si antioxidanti. Nu numai ca iti va hrani pielea la nivel celular, dar te vei simti improspatata si energizata instant!

RAMAI ACTIVA

In ceea ce priveste exercitiile fizice si cele de respiratie, regula e simpla: cat mai des si cat mai constient.

Optim, avem nevoie de 30 de minute de orice tip de exercitiu pe zi. Poate fi Yoga, plimbare cu pas alert, tenis, inot. Important este sa alegi ceva ce iti face placere si ti se pare distractiv. Asta pentru a fi sigura ca nu va fi doar “o aventura de o zi” ci o relatie de lunga durata.

De asemenea, asigura-te ca pe unele dintre ele le poti face si acasa, ca sa nu fi constransa de timp sau distanta.

Daca vei reusi sa fii activa zilnic, cel putin 30 de minute, vei experimenta o multime de beneficii: vei avea tonus, o memorie mai buna, vei slabi, pielea iti va arat mai bine si in general vei fi mai fericita.

Nu lasa nici weekendul sa treaca fara a fi activa. Planifica-ti vacantele sau escapadele in jurul sporturilor outdoor: escalada, hiking, kite surf, mountain biking. E si o ocazie sa inveti ceva nou, ceva cu care sigur iti vei impresiona partenerul.

Sa duci un stil de viata sanatos este mai usor decat crezi si vara este un moment bun sa incerci asta. Aceste cateva actiuni iti vor imbunatati vizibil aspectul fizic si mental, vei avea mai multa energie si te vei simti minunat!