Pages: 1 2

Aniversare iconica in moda frantuzeasca

Daca planuiesti sa ajungi la Paris in viitorul apropiat si te numeri printre iubitoarele modei frantuzesti, rezerva-ti timp pentru a celebra aniversarea de 60 de ani a casei Chloe intr-un mod unic.  

Pentru inceput, viziteaza boutique-ul deschis pe 20 decembrie 2012 in colaborare cu arhitectul parizian Joseph Dirand. Intr-un decor ce poarta amprenta naturala, moderna si libera a casei, fashionistele vor descoperi colectia de pret-a-porter pentru primavara/vara 2013 semnata de directorul de creatie Clare Waight Kellar.

In noul magazinul Chloe deschis la Paris este disponibila o editie limitata a gentii Alice

Cum colectia pentru sezonul rece a fost cea de-a doua gandita de Clare pentru Chloe designerul s-a inspirat din propria sa experienta la Paris. In culise a explicat ca a mixat spiritul lejer al hainelor sport englezesti cu care era obisnuita in Marea Britanie cu sensibilitatea si delicatetea tipic frantuzeasca.

Aniversare iconica in moda frantuzeasca.

Disciplina englezeasca este vizibila si in colectia pentru primavara/vara lui 2013. Suprapunerile dintre materialele mate si transparente sunt atent facute, hainele au linii clare, nimic nu este lasat la voia intamplarii, iar jocul vestimentar gandit de ea are reguli bine stabilite. In plus, casa Chloe a lansat o editie limitata a gentii Alice, disponibila numai intr-un numar de 30 de exemplare, ce pot fi cumparate in exclusivitate din noul boutique.

Atunci cand iubesti creatiile unei case de moda nu este destul sa urmaresti fiecare colectie a ei, ci este important sa-i afli si istoria. Piesele pe care le vezi sezon dupa sezon nu vor mai fi simple haine, ci vor avea propria lor poveste si o valoare adaugata. Am facut un mic studiu si am aflat ca la magazinul Printemps din Paris, pana pe 9 martie, sunt expuse 16 piese iconice care au marcat istoria brandului. Printre acestea se numara rochia Violon semnata Karl Lagerfeld in 1983 si iconicul tricou ananas creat de Stella McCartney in 2001. Mai pot fi admirate rochia Embrun realizata de Gaby Aghion, rochia Galaxie si clutch-ul Eventail, ambele semnate Karl Lagerfeld, geanta Camera, ghetele piton, geanta Silverado si esarfa de matase cu imprimeu Paisley realizate de Phoebe Philo.

Pages: 1 2