Adopta o atitudine rebela si senzuala

Poate cea mai interesanta tinuta in care poate fi integrata bluza pe un umar este de influenta punk. Marele ei merit este ca aduce feminitate intr-un outfit cu linii dure.

Dupa ce am integrat bluza pe un umar  (Moments www.andreearaicu.ro by PNK Casual) in tinuta boema si intr-un outfit cu tenta sport, ne-am decis sa va prezentam regulile de combinare cu piese caracteristice pentru stilul punk. Vestimentatia specifica acestei subculturi a revenit in atentia colectiva o data cu expozitia Punk: Chaos to Couture deschisa pe 6 mai la Muzeul Metropolitan din New York. Special pentru acest eveniment mai multe vedete au reinterpretat moda punk, intr-o maniera contemporana, ceva mai rezervata si implicit mult mai purtabila.

Noul stil punk nu-ti ascunde feminitatea

Ele au renuntat la crestele multicolore, dresurile plasa, materialul tartan si la piesele din piele in favoarea rochiilor lungi cu decupaje indraznete accesorizate cu elemente stilizate ce aminteau de curentul care a luat nastere in anii ’70. E un moment numai bun sa le urmezi exemplul si sa imblanzesti putin stilul pentru ca acesta sa rezoneze mai bine cu personalitatea ta, dar si cu evenimentele la care participi in fiecare saptamana.

Noi iti sugeram sa abordezi stilul punk intr-o cheie senzuala care-ti flateaza feminitatea si-ti dezvaluie in acelasi timp si latura rebela. Alege drept partenera pentru bluza pe un umar o fusta creion din piele prevazuta cu un fermoar auriu pe toata lungimea ei (Marks & Spencer). In timp ce punkerii din trecut ar fi ales mai mult ca sigur o pereche de bocanci cu aspect uzat, noi te sfatuim sa porti o pereche de sandale decorate discret cu tinte metalice (asos.com).

In magazinele mass-market gasesti alternative cu preturi prietenoase (vestry.com) ale celebrului clutch cu inele creat de brandul Alexander McQueen, dar si cercei care impodobesc tot locul urechii (H&M) fara a fi nevoita sa recurgi la piercinguri. Daca petrecerea la care mergi se desfasoara pe terasa unui local ia-ti cu tine un sal imprimat cu ace de siguranta (topshop.com), pe care-l poti aseza  la nevoie peste umeri.

Daca ai ratat celelalte propuneri de tinute cu bluza pe un umar le poti citi accesand Accesorii cool pentru un look original si modern si Detaliile neasteptate fac diferenta.

Text: Diana Marasoiu Colaj: Irina Cucu Foto: Manole Sava, prshots.com, vestry.com, H&M, topshop.com