Cine ne-a convins ca o femeie valoreaza mai putin pe masura ce inainteaza in varsta?

1
De Andreea Raicu
22 nov. 2026

Ma gandesc, uneori, la cata energie am investit, de-a lungul anilor, ca sa par mai tanara decat eram.

Nu mi-e rusine s-o spun. Am facut prima data botox la 20 si ceva de ani. Am fost cu o prietena care voia sa isi faca si m-a convins sa imi injecteze si mie „serul magic”. Mi-am „inghetat” fata total, ceea ce mi s-a parut ingrozitor, mai ales ca sunt o persoana foarte expresiva cand vorbesc, si dintr-odata m-am simtit complet blocata.

Dar asa facea toata lumea in jurul meu, parea normal, aproape obligatoriu, asa ca am continuat o perioada, mai ales ca lucram in televiziune si din cauza fotofobiei ma incruntam continuu la telespectatori. Pana cand, la un moment dat, am renuntat. Mai fac un baby botox aproape insesizabil o data pe an, pentru ca stau in continuare incruntata din cauza luminii si a dioptriilor crescute in ultima vreme.

Ca sa nu mai vorbesc despre dietele speciale (in traducere „infometare”), ca sa fiu foarte slaba, convinsa ca asta insemna sa fiu suficienta si, bineinteles, perfecta. Nu m-a fortat nimeni direct. Dar lumea in care am crescut mi-a aratat, constant, ca tineretea — si o anumita forma a corpului — sunt moneda cea mai valoroasa pe care o poate avea o femeie. Si ca, odata ce incepe sa scada, valoarea ta scade odata cu ea.

Am simtit presiunea asta peste tot. In industrie, in priviri, in comentarii aparent nevinovate — „arati incredibil pentru varsta ta”, ca si cum varsta mea ar fi, implicit, un handicap de depasit, nu doar un fapt despre mine. Mi-a luat ani sa inteleg un lucru simplu: alergam dupa ceva ce nu se poate opri niciodata din loc. Timpul trece pentru toata lumea. Diferenta e ca femeilor li se cere sa se prefaca, cat mai mult timp posibil, ca nu trece.

Nu cred ca problema e ca vrem sa aratam bine — asta e firesc. Problema e ca am fost invatate sa echivalam „a arata bine” cu „a arata tanara” si „a fi foarte slaba”, ca si cum frumusetea ar avea o singura forma acceptata. Sunt recunoscatoare ca, in timp, am invatat sa nu mai fac asta si nu a fost usor, mai ales traind intr-o astfel de industrie, ca sa nu mai zic de presiunea din social media. Nu vreau sa lupt impotriva varstei mele sau a corpului meu, ci ma bucur de ele pentru ca stiu ca orice an in plus este un privilegiu. Am o mostenire genetica foarte buna, dar am si grija de mine pentru ca ma respect, nu pentru ca incerc sa pacalesc timpul.

Cred sincer ca adevarata libertate vine exact din momentul in care incetezi sa te mai lupti cu tine si incepi, in sfarsit, sa te bucuri de cum esti.

Sunt curioasa cum e pentru voi… ati simtit vreodata ca trebuie sa schimbati ceva la voi ca sa va simtiti suficient de frumoase?

Foto: Alex Rosieanu