Horoscopul dragostei pentru saptamana 17 – 23 iulie 2023. Racii si Pestii plang din cauza partenerului

1
De Cristiana Astefanoaiei
17 iul. 2023

Va fi o saptamana agitata si foarte complexa din punct de vedere astrologic. Tranzitele care au loc vor aduce schimbari majore in iubire si relatii.

Horoscopul dragostei anunta ca zodiile Berbec, Gemeni si Scorpion vor trai povesti frumoase de iubire, pe cand Racii si Pestii vor avea parte de tradari si despartiri.

Nodurile lunare s-au mutat pe axa Berbec – Balanta, iar acest lucru inseamna ca incepand din aceasta perioada, pana in ianuarie 2025, vom simti tot felul de schimbari in planul iubirii. Vom deveni mai diplomate si mai tolerante, dar vom fi si mai categorice in anumite situatii.

De asemenea, luni, pe 17 iulie 2023, are loc Luna Noua in Rac. Aceasta reflecta emotii profunde si o tema puternica legata de copilul interior. Ne vom orienta mai mult spre zona familiei.

Soarele si Neptun se intalnesc intr-un trigon sufletesc pe 20 iulie 2023, luminand calea artistului, calea creativului si a empaticului. Inspirate de divinitate, avem capacitatea de a pasi in cea mai magica latura a identitatii noastre. Este un moment bun pentru a-ti stabili obiective in ceea ce priveste relatia ta.

Cea mai mare veste a saptamanii vine de la Venus, planeta iubirii si a relatiilor, a frumusetii si a finantelor. Venus intra in retrogradare pentru prima data in aproximativ 18 luni. Aceasta incepe sambata, 22 iulie, si dureaza 40 de zile si 40 de nopti. Ne putem astepta ca pana la final de august sa simtim puternic aceasta influenta si sa rascoleasca anumite lucruri din trecut. Pot sa apara fosti iubiti sau fosti potentiali parteneri, pot sa reintre in scena discutii vechi.

Sa vedem ce aduce horoscopul dragostei 17 – 23 iulie 2023 pentru fiecare zodie.

Berbec

Luna Noua de luni aduce emotii puternice, avand loc in sectorul vietii tale de acasa. Ofera-i copilului tau interior tot ce isi doreste. Fii propriul tau parinte. Analizeaza daca locuinta ta te face sa te simti in siguranta si protejata sau daca este nevoie de o schimbare in urmatoarele luni. Daca este cazul, incepe sa visezi. Poate ca nu se va intampla imediat, dar cel putin ai semanat samanta. Inceputurile noi te entuziasmeaza intotdeauna, nu-i asa? Daca esti singura, poti intalni pe cineva special care iti va trezi pasiunea. Daca esti deja impreuna cu cineva, veti fi plini de energie si de entuziasm, bucurandu-va unul de celalalt. Ar fi indicat sa petreceti mai mult timp impreuna, caci e o perioada foarte romantica pentru zodia ta.

Puterea speciala a numerelor de destin 11, 22 si 33, explicata de experti. Ce inseamna daca apar pe harta ta natala

Taur

Venus, planeta ta guvernatoare, intra in retrogradare sambata. Ar trebui sa fii pregatita. Acest eveniment are loc in sectorul familiei tale, radacinilor si lumii tale interioare, iar acum aceste aspecte pot prinde viata pentru tine. Unele poate nu intr-un mod prea bun, cel putin la inceput. In urmatoarele saptamani, vei invata ce este cu adevarat important pentru tine in ceea ce priveste valorile familiale, locuinta, si temeliile tale. Lucrurile s-ar putea sa fie dureroase, dar nu te ingrijora. Uneori, ai nevoie sa fii putin zguduita pentru a iesi din zona ta de confort. Daca esti singura, te poti impaca cu un partener din trecut sau poti lega o relatie cu cineva pe care il cunosti din copilarie.

Gemeni

Te vei bucura de o saptamana plina de comunicare si conexiuni intelectuale in toate relatiile tale. E o perioada fantastica pentru socializare, caci vei avea conversatii interesante si captivante. Daca ai un partener romantic, te vei simti mai atrasa ca niciodata de mintea si spiritul lui. Daca esti singura, ai putea intalni pe cineva care sa impartaseasca aceleasi interese si pasiuni. Totusi, ai grija in fata cui te deschizi, caci esti destul de vulnerabila in plan emotional si n-ai vrea sa fii ranita. Nu te arunca prea tare in nicio situatie inainte de a testa terenul.

Rac

Luna Noua de luni se afla in zodia ta. Lumea este deschisa in fata ta si iti apar in cale tot felul de posibilitati magice. Ce vei face cu aceasta energie vioaie si stralucitoare? Ei bine, probabil vei simti o multime de emotii si vei varsa cateva lacrimi, caci vei fi mai sensibila ca niciodata. Aceasta saptamana vine ca o purificare pentru tine, ajutandu-te sa lasi in urma lucrurile care te-au afectat pana acum. Previziunile indica o posibila perioada dificila pentru relatiile Racilor in saptamana ce urmeaza. Exista o posibilitate de tradare sau de deceptii in cuplu. Este important sa fii atenta la semnalele de alarma si sa acorzi atentie intuitiei tale. Comunicarea deschisa si sincera cu partenerul va fi de ajutor.

Leu

Venus, planeta iubirii, romantismului si valorilor, intra in retrograd in zodia ta incepand de sambata. In plus, este inceputul oficial al sezonului zodiei tale, cu Soarele intrand si el in zodia ta sambata. Vei straluci cel mai intens sub aceste tranzite. Vei fi cea mai atragatoare, te vei simti increzatoare, mandra si pregatita sa oferi dragoste in toate formele. Totusi, inainte de a arunca cu dragoste in toate persoanele din jurul tau, ceea ce este cu adevarat important este sa inveti sa te iubesti pe tine insati. Invata cum sa faci asta si vei fi cu adevarat fericita.

Fecioara

Simti nevoia de noi prieteni? Este posibil ca in urmatoarea perioada sa te conectezi cu o comunitate care gandeste la fel ca tine si care te face sa te simti iubita si acceptata. Luna Noua de luni a sosit chiar in momentul potrivit pentru asta, pentru ca primesti toata iubirea pe care o meriti. Esti un exemplu perfect de prieten bun, iar acum este momentul sa primesti si tu aceeasi atentie. Iti va fi de folos si sa visezi la cateva aspiratii pe care sa le atingi in lunile urmatoare, aspiratii care sunt in armonie cu inima si sufletul tau. Nu fi timida in a cere sprijin pentru a-ti indeplini aceste visuri. Oamenii sunt atat de dornici sa se implice. Mai mult decat crezi.

Patru zodii cu mare noroc in dragoste. Se indragostesc imediat si traiesc povesti romantice

Balanta

Este o saptamana linistita pe plan personal, cu multa intelegere din partea partenerului de viata. Impreuna, reusiti sa construiti ceva frumos. Daca esti singura, e foarte posibil sa legi o noua relatie care iti ofera o perspectiva diferita asupra vietii. Venus, planeta ta guvernatoare, intra in retrogradare incepand de sambata. In sectorul social, acest lucru va implica conectarea cu vechi prieteni, scoaterea la lumina a vechilor vise, revigorarea lor si transformarea lor in ceva nou. E posibil sa alungi din viata ta persoanele toxice sau care te incarca cu drama lor, fara a-ti oferi prietenia lor. Inveti sa te pui pe primul loc in urmatoarea perioada.

Scorpion

In saptamana ce urmeaza, Scorpionii se pot indragosti profund si pasional. Daca te-ai nascut in aceasta zodie, vei trai o perioada intensa, in care vei descoperi noi nivele de intimitate si conexiune emotionala. Daca esti singura, ai putea intalni pe cineva care ti se pare irezistibil, te atrage si cu care vei forma o legatura puternica. In plus, e o saptamana foarte importanta pentru planul familiei. E posibil sa primesti o veste buna din acest sector, sa ai o conexiune mai speciala cu o ruda sau chiar sa revina in viata ta cineva care s-a indepartat.

Sagetator

Luna Noua sensibila si emotionala de luni rezoneaza cu sufletul tau. S-ar putea sa te simti inspirata sa pornesti intr-o calatorie, fie ca este vorba despre o calatorie interioara sau exterioara. Asta poate insemna inceperea unui curs, o calatorie a cunoasterii. Sau, in urmatoarele luni, poate insemna rezervarea unui bilet pentru o vacanta la care mereu ai visat. Sambata, Venus intra in retrograd in sectorul muncii. In ceea ce priveste cariera, te vei intoarce la proiecte vechi, la roluri vechi. Nu uita sa consulti si partenerul de viata inainte de a lua o decizie, caci s-ar putea simti respins din viata ta. Daca esti singura, nu e o perioada benefica pentru a incepe o noua relatie, caci ai nevoie de independenta mai mult ca niciodata.

Capricorn

Luna Noua de pe 17 iulie se desfasoara in sectorul relatiilor tale, deci daca ai asteptat un semn, acesta este. Dar un semn pentru ce? Dragoste noua? O despartire? O evolutie? Ei bine, ar putea fi oricare dintre acestea, in functie de situatia ta. Daca esti singura, urmatoarele luni pot aduce in viata ta pe cineva foarte important. Sau poate ca tu si iubitul tau discutati despre copii sau nunta. Ai incredere ca universul te sustine si lucruri minunate vor veni pentru tine! Incepe o perioada in care renasti si te dezvolti.

Varsator

Venus intra in retrogradare in sectorul iubirii sambata. Daca esti singura, pregateste-te sa socializezi, draga mea. Esti atractiva pentru multe persoane, inclusiv pentru fosti parteneri care acum revin in viata ta. Nu este recomandat sa te impaci acum cu cineva, caci este posibil sa fie o persoana toxica. Cel mai bine ar fi sa incepi o relatie noua, in care sa fii libera, sa poti sa evoluezi si sa ai ce invata de la persoana de langa tine. Daca deja ai un partener, un weekend romantic ar fi indicat pentru a reaprinde flacara pasiunii.

3 calitati si defecte ale fiecarei zodii. Scorpionul te va surprinde

Pesti

Este o saptamana in care te concentrezi mai mult pe munca, un proiect la care lucrezi iti poate aduce mari bucurii. Probabil, din acest motiv, vor aparea anumite probleme pe plan sentimental. Poti intampina provocari in relatia ta in aceasta saptamana. Exista posibilitatea unei despartiri sau a descoperirii unor aspecte nedorite in cuplu. Este important sa-ti asculti intuitia si sa-ti exprimi nevoile si emotiile in mod clar si deschis. In cazul in care reusiti sa depasiti problemele, aceasta perioada poate aduce oportunitati de crestere personala si intelegere a relatiei.

Foto: Freepik.com