Noua mea sedinta FOTO: Uneori ai nevoie de curaj ca sa te simti femeie

1
De Andreea Raicu
22 nov. 2018

Multa vreme am crezut ca pozele cu femei superbe, de la care nu imi puteam lua ochii, sunt asa doar pentru ca ele sunt extrem de frumoase si, bineinteles, au o echipa intreaga in spate, care se asigura ca pozele ies minunat.

Insa, in timp am inteles ca sa faci poze frumoase nu tine doar de felul in care arati, ci si de felul in care te simti tu cu tine si de ce reusesti sa transmiti. 

Mi-aduc aminte ca ani la randul am incercat sa controlez tot ce puteam la o sedinta foto. Machiajul, coafura, pozele, absolut tot. De ce? Pentru ca eram extrem de nesigura pe mine, pe felul in care aratam si cum ma simteam.

Am inteles tarziu ca, desi eram foarte punctuala si faceam lucrurile intr-un mod profesionist, eram totusi un om cu care se lucra destul de greu, pentru ca nu lasam lucrurile sa scape de sub controlul meu.

Alegeam mereu acelasi stil de poze, de haine, de cadre, pentru ca era convinsa ca ba nu imi vine bine decat o anumita lungime de rochie, ba nu mi se potriveste decat un anumit gen de machiaj sau coafura. In zilele in care in care ma simteam mai relaxata, acceptam maxim un lucru nou, cu care nu eram obisnuita, in rest totul trebuia facut dupa reteta mea. 

In plus, mereu alegeam acelasi fotograf si aceeasi echipa de machiaj si coafura, iar cel care imi corecta pozele avea niste lucruri clare asupra carora tebuia sa se concentreze – lucruri pe care i le explicam in detaliu. 

NU voiam sa incerc nimic nou pentru ca imi alesesem o imagine cu care eram confortabila

Stiam foarte bine ce vreau sa transmit, care e imaginea care ma descrie perfect si cu care ma simt cel mai bine. Mesajul meu era: eu sunt o femeie puternica, frumoasa, fara defecte, independenta, care nu poate fi atinsa de nimic si care nu are nevoie de nimic.

Ani la randul m-am lasat incarcerata de aceasta imagine pentru ca asta credeam despre mine si pentru ca voiam ca toata lumea sa ma cunoasca exact asa.

Acum ma si amuz cand ma vad pe copertele revistelor in care am pozat distinsa si distanta, greu de atins si deloc vulnerabila. Pentru ca da, asta am vrut si am reusit sa transmit multi ani… pana intr-o zi – ziua in care am inteles ca feminitatea este cel mai frumos lucru pe care il poate avea o femeie, vulnerabilitatea de asemenea.

Naturaletea si increderea sunt nepretuite si o fac pe o femeie mult mai frumoasa decat toate mastile si ideile preconcepute despre cum ar trebui sa fie sau sa arate. 

De aceea, atunci cand pregateam aceasta sedinta foto impreuna cu Dana si Stephan Maitec si ne gandeam ce tema sa alegem, am vrut sa ies din tiparul pe care mi l-am construit singura si sa incerc ceva nou, ceva diferit – ceva care sa ma scoata din zona de confort.

„Ai facut atat de multe poze de-a lungul timpului, de ce sa nu facem niste poze nud? Nu ai asa ceva, plus ca la 80 de ani vei vrea sa iti aduci aminte cum aratai la 40 🙂 Ar fi pacat sa nu le facem”, mi-au spus ei la unison. 

Nu sunt neaparat un fan al pozelor nud, poate pentru ca nici nu prea am facut (cu exceptia celei pentru coperta revistei Marie Claire), dar sunt un fan al Danei si al lui Stephan, asa ca am acceptat. 

M-am simtit extraordinar in ziua aceea, pentru ca am facut ceva ce nu am facut niciodata

M-am lasat complet pe mana lor, fara sa mai vreau sa controlez nimic, fara sa mai verific fiecare cadru. Pur si simplu m-am abandonat si fiecare poza transmite exact acea stare de vulnerabilitate si de feminitate pe care o aveam la momentul respectiv. 

E printre putinele sedinte foto in care nu mai simtit sa fiu altcineva decat sunt, nu am incercat cu tot dinadinsul sa arat sau sa transmit vreun mesaj anume. Am fost confortabila cu cine sunt, cu corpul meu, fara rusinile care ma blocau de fiecare data. Am fost feminina si vulnerabila. Am fost relaxata. Am fost eu. 

Ma bucur ca am facut aceste poze acum, la 41 de ani, pentru ca stiu ca daca le-as fi facut in urma cu cativa ani, cu siguranta rezultatul nu ar fi fost acesta. 

De ce? Pentru ca la vremea respectiva nu aveam curajul necesar sa ma „dezbrac” de inhibitii, masti si rusini imprumutate. Da, oricat de incredibil de crezut ar fi, si mie mi-a fost rusine de corpul meu si cu cat incercam mai tare sa ascund acest lucru, cu atat mai oribil ma simteam in sinea mea, eu cu mine. 

Acum nu mai este cazul. Acum ma simt suficient de puternica incat sa-mi asum vulnerabilitatile si feminitatea, sa nu-mi mai fie frica sa le arat. Si imi iubesc corpul exact asa cum este el. Am grija de el, dar nu-mi mai doresc sa-l schimb. E al meu si e perfect asa cum este, cu toate micile sale imperfectiuni care ma fac umana.

Sper sa va placa 🙂

Pentru restul fotografiilor din acest shooting, cumparati-va editia de decembrie a revistei Unica, disponibila pe piata de astazi. Veti gasi acolo si un interviu cu mine, in care va povestesc mai multe despre curaj, vulnerabilitate, relatii de iubire si acceptare.

Foto: Dana si Stephan Maitec

Makeup: Alex Abagiu

Hair: Mane Nebunoiu