Frica de a fi dezbracat

Avatar1
De Andreea Raicu
29 aug. 2018

Toata viata am facut tot ce mi-a stat in putinta sa nu ma simt vulnerabila, sa ma simt protejata, sa stiu ca nu ma poate ataca nimeni.

Mi-era atat de frica sa las garda jos, sa nu fiu ranita, incat as fi facut orice ca sa ma simt in siguranta.

Mi-aduc aminte de unul dintre workshopurile la care am participat in India, in care, in cadrul unui exercitiu, am fost intrebata cum ma simt atunci cand sunt vulnerabila si ce ma face sa simt aceasta stare.

Foarte mandra de mine, am raspuns ca eu fac tot posibilul sa nu fiu vulnerabila, drept pentru care nici nu sunt prea multe situatii care ar putea sa ma faca sa ma simt astfel.

Facilitatoarea a zambit si m-a rugat sa vin in fara grupului format din aproximativ 25 de participanti. A continuat sa imi puna  intrebari care, usor, usor, m-au facut sa ma simt vulnerabila in fata lor.

As fi facut orice sa fug, sa ma ascund, sa nu ma vada nimeni…

… sa nu observe lucrurile care ma faceau sa ma simt atat de descoperita. M-a rugat sa nu fac si sa nu spun nimic ci  doar sa fiu atenta la ce se intampla in corpul meu, ce senzatii experimentez.

Am simtit un valul de frig, care imi invadase corpul, si o starea de tremur, care pusese stapanire pe mine. Era atat de mult, incat simteam ca lesin. Nu mai puteam sa imi controlez corpul. Facilitatoarea s-a asezat in spatele meu, ca si cand ar fi vrut sa ma protejeze, sa nu mai simt acea frica.

Ma simteam dezbracata in fata tuturor celor care puteau sa imi vada si simta starea de frica, stare care imi provoca atat de multa rusine. Mi se parea cumplit ca cineva vede ce se intampla cu mine dincolo de masca de femeie puternica si fara probleme pe care eram atat de obisnuita sa o port.

Stiam din cursurile trecute ca, daca lasi starea sa se consume, ea trece si nu iti mai este frica data viitoare de ea.

Acest gand mi-a dat putere si am asteptat sa treaca minute care pareau interminabile.

Incet, incet am inceput sa simt o caldura in tot corpul si o relaxare care nu intelegeam de unde vine. Dintr-odata ma simteam bine si foarte linistita. Am simtit un zambet imens pe fata si imi venea sa sar in sus de bucurie. Ma simteam libera. Am luat-o in brate pe facilitatoare ca sa ii multumesc pentru ce ma ajutase sa traiesc.

Ma eliberasem. Imi dadusem voia sa traiesc acea stare de care fugeam mereu si pe care o acopeream mereu: starea de vulnerabilitate.

Am realizat ca mi-a fost mereu frica sa ii las pe ceilalalti sa ma vada asa cum eram eu cu adevarat, cu probleme, cu frici, cu momente grele, cu cearcane, pentru ca toate acestea ma faceau sa ma simt vulnerabila.

Eram atat de atasata de imaginea mea de femeie puternica…

… independenta, care nu are nevoie de nimic (conditionari create inca din copilarie) incat mi-am construit zeci de masti care sa ma arate asa si care sa nu lase sa se vada ce era cu adevarat inauntru.

Gandul de a ma lasa sa fiu vazut altfel decat imi propusesem ma facea sa ma simt asa cum m-am simtit in fata grupului de lucru, drept pentru care nu am permis niciodata asta.

Dar cand porti masca, nu lasi pe nimeni sa te vad pe tine cel adevarat, ci va vedea doar ce ii arati, nu cine esti tu cu adevarat. Nu poti avea niciodata relatii autentice daca nu renunti la toate zidurile si mastile pe care le-ai creat doar ca sa nu fii ranita. E imposibil.

Nu spun ca e usor, dar e singurul mod in care poti trai liber.

Vreau sa te provoc sa te gandesti ce te face sa te simti vulnerabila si cum te simti cand traiesti acesta stare. Poti sa iti iei un jurnal in care sa scrii ce simti sau poti vorbi cu cineva in care ai incredere.

De abia astept sa imi povestesti experientele tale.

Foto: Alex Galmeanu pentru Marie Claire