Greselile pe care le-am facut in relatii

Daca in urma cu 20 de ani mi-ar fi spus cineva lucrurile pe care le-am invatat in tot acest timp, cu siguranta nu le-as fi inteles si poate nici macar nu le-as fi crezut. Experienta e singura care te invata si te modeleaza. Poate ca mai sunt si exceptii, dar cu siguranta aici eu nu am fost una.

Ne e frica sa gresim si fugim cu disperare de asta, doar ca e singurul mod in care putem sa evoluam, sa crestem si sa ne maturizam, ca e profesional, social sau emotional. Eu recunosc ca am gresit in business, dar si in relatii, atat de prietenie, cat si de dragoste, dar toate aceaste greseli m-au ajutat sa devin mai buna in ceea ce fac, sa inteleg pe cine vreau langa mine si pe cine nu si cum sa am relatii echilibrate si implinite.

Azi mi-ar placea sa iti povestesc de greselile pe care le-am facut in relatiile de dragoste. Am ales sa vorbesc despre asta pentru ca imi doresc sa te ajut sa nu le faci si tu. Stiu, am spus si mai sus, cel putin cand vine vorba de iubire doar propia experienta ti-e cel mai bun profesor, dar uneori, citind despre comportamente in care te regasesti, esti mai constienta de ele si uneori chiar reusesti sa le eviti.

Am ajuns la 41 de ani si chiar am experimentat multe si am invatat lectii pretioase, uneori cu pretul unor lacrimi sau frustrari, alteori cu darul linistii care a urmat dupa ce am vazut adevarul si mi-am gasit calea. 

 1. Nu am stiut sa am rabdare

Am fost mereu un om impulsiv si lipsit de exercitiul rabdarii si acest lucru mi-a afectat relatiile (intre timp, viata, prin experientele ei mai putin delicate, m-a invatat cat de importanta este aceasta calitate deseori subestimata). Rabdarea era pentru mine o calitate care de cele mai multe ori ma incurca si pe care nu o intelegeam pe deplin. Insa cu rabdare poti rezolva atat de multe, nici nu poti sa iti inchipui, chiar si cele mai imposibile lucruri. Asa ca lucrati la asta pentru ca s-ar putea sa fie cheia unei relatii care infloreste, in loc sa se ofileasca si sa se incheie. 

2. Mi-am dorit intotdeauna sa il schimb pe cel de langa mine

Imi placea, dar parca mai avea nevoie de niste ajustari. Si in multe relatii am dus aceasta lupta, pana cand am inteles ca este o nebunie. Fiecare om este asa cum este. Poti sa ii comunici ce te deranjeaza si ramane la latitudinea lui daca vrea/poate sa schimbe acel lucru. Plus ca nici mie nu mi-ar fi placut sa incerce cineva sa ma schimbe. Nimeni nu vrea sa fie intr-o relatie cu cineva care nu il accepta pentru ceea ce este si ii da mereu de inteles ca e ceva in neregula cu el.

3. Mi-am afisat nevoia de independenta cu duritate

Eram femeia aia care spunea sus si tare, ori de cate ori avea ocazia, ca nu are nevoie de nimic de la nimeni, in special de la barbati. Am fost invatata sa ma descurc singura si sa nu primesc niciodata ceva ce cred ca nu merit.  Am facut multi barbati sa se simta prost pentru ca nu i-am lasat in niciun moment sa creada ca am nevoie de ei. De fiecare data cand imi ofereau ajutorul, chiar si daca era vorba de ceva mic, insignifiant, insistam sa ma descurc singura, dandu-i astfel la o parte, nelasandu-i sa intre cu adevarat in viata mea adevarata, cea si cu bune si cu rele, si cu succese si cu greutari, si cu forta mentala, dar si cu slabiciuni umane.  

4. N-am inteles ca intr-o relatie sunt trei entitati

Eu, el si noi; drept pentru care nu intelegeam nevoia celuilat pentru timp, spatiu si activitati doar pentru el. „As vrea sa fac ceva impreuna cu prietenii mei” pentru mine era „Nu te iubesc si nu vreau sa stau cu tine.”

5. Ani la rand cariera mea a fost pe primul loc

Intotdeauna am vazut cariera ca pe un lucru stabil, un lucru care, indiferent ce se intampla, va fi acolo si va fi langa mine, cu mine si ma va ajuta. Cariera nu te poate trada niciodata, imi spuneam eu. Astfel ca, daca era sa aleg intre ceva legat de viata profesionala si relatiile personale, intotdeauna alegeam cariera si, intr-un fel sau altul, intotdeauna mi s-a dovedit ca am facut alegerea corecta alegand-o. Dar asta si pentru ca, in cariera, eu avand controlul 100%, era normal ca lucrurile sa mearga, era normal sa nu sufar dezamagiri. Dar am pierdut pe cealalta parte.  

6. Nu am stiut sa-i arat unui barbat ca vad micile lucruri pe care le face pentru mine

Si asta pentru ca mi se parea normal sa le faca. Nici eu, la randul meu, nu asteptam ca cineva sa ma laude pentru niste lucruri absolut normale si evidente. Mi se parea normal, spre exemplu, ca un barbat sa stearga praful sau se duca la supermarket si nu simteam nevoia sa-i ofer un premiu pentru asta sau sa-l laud pentru ca a facut-o. Dar adevarul e ca oricarui om, si mai ales barbatilor, le place sa fie laudati pentru ideile si actiunile lor, chiar daca sunt minore. Am observat cat de important e acest gest aparent insignifiant atunci cand am inceput sa o fac. Daca e sa fiu complet sincera si transparenta, asta mi se trage si de la faptul ca multa vreme am fost extrem de orgolioasa – cand cineva mi-a spus ca orgoliul nu are ce sa caute intr-o relatie de iubire, pentru mine a fost un soc. Mi-a luat mult timp sa inteleg asta si sa fiu de acord. Sa accept ca trebuie sa las orgoliul deoparte si sa fac ceva doar pentru ca stiu ca l-ar bucura pe cel de langa mine. 

7. Am fost multa vreme greu de multumit si inflexibila

Incapacitatea mea de a fi multumita de mine ma facea sa nu fiu niciodata multumita nici de cel de langa mine. Mi-a luat multi ani sa invata sa fiu flexibila, toleranta si intelegatoare. 

8. Incapacitatea de a trasa limite si de a spune ce ma deranjeaza

Din dorinta de face o relatie sa mearga, toleram lucruri cu care nu eram confortabila. Cumva, acest lucru se invata inca din colpilarie, dar in cazul meu, ca si a multora din generatia mea, nu mi s-a explicat niciodata ce si cum sa procedez. Asa ca toleram si toleram pana cand nu mai puteam si atunci se termina cu un scandal. Lipsa comunicarii si frica de a spune ce nu e ok pentru tine te tin departe de o relatie sanatoasa. Dar cine nu fuge de conflicte?  Eu, una, nu o mai fac, pentru ca am inteles cat de importante sunt intr-o relatie.

9. Incapacitatea de a fi vulnerabila

Sub nicio forma nu as fi lasat pe nimeni sa vada sau sa creada ca am si eu slabiciunile si vulnerabilitatile mele. Recunosteam ca am o problema, doar atunci cand ajugeam la capatul puterilor. In rest, eu trebuia sa pot si sa fiu capabila de orice, fara niciun moment prost. Din pacate, lipsa vulnerabilitatii impedica crearea de relatii autentice.

In ultimii ani, am muncit enorm cu mine sa devin constienta de aceste lucruri, sa imi vindec ranile care provocau aceste situatii, sa devin rabdatoare, sa inteleg pozitia din care vorbeste cel de langa mine, sa ii inteleg nevoile, sa devin vulnerabila, sa imi respect atat mie, cat si partenerului, nevoia de spatiu si de libertate. Lucrurile se invata in timp, insa este nevoie de multa rabdare, curaj si dorinta.

Foto: Alexandru Rosieanu