Salata de paste cu pesto, mozzarella si rosii cherry

1
De Andreea Raicu
8 nov. 2018

Ador pastele!! Le-am adorat inca din copilarie, cand am si invatat sa le fac si pentru ca eram atat de mandra de mine, le pregateam tuturor celor care veneau in vizita, atat pentru felul principal, cu branza, cat si la desert, cu mult zahar.

Insa in ultimii ani lucrurile s-au schimbat, avand in vedere ca am renuntat la gluten, insa acest lucru nu m-a impedicat sa mananc in continuare paste. E adevarat ca pastele fara gluten nu sunt usor de gasit in meniurile restaurantelor, dar acasa pot sa le gatesc cum si cat vreau.

Si trebuie sa iti mai fac o marturisire.

Atunci cand plec in Italia, nu pot sa ma abtin sa nu gust din minunatele paste facute in casa sau din cele cu trufe… mi-e pur si simplu imposibil. Nu exista calatorie in Italia fara o portie de paste bune. Chiar in acest weekend voi merge la Roma si sigur voi manca ceva tare bun. De abia astept!

Apropo de Italia, la finalul lunii trecute a avut loc la Milano Barilla Pasta World Championship 2018, cea mai prestigioasa competitie mondiala dedicata gastronomiei italiene. Adrian Cojocaru, Chef la Hotel Restaurant La Castel din Iasi, a concurat, alaturi de alti 17 tineri Chefi din toata lumea, pentru titlul de Master of Pasta.

A fost al doilea an consecutiv cand Romania a avut un reprezentant la Barilla Pasta World Championship si mi se pare important cu atat mai mult cu cat membrii juriului sunt Chefi premiati cu stele Michelin.

Dar ceea ce m-a impresionat si mai tare a fost reteta cu care a ales Adrian sa participe in competitie – o reteta care a avut in centru un ingredient profund romanesc, branza de burduf, care a fost adusa direct din Romania.

Tema competitiei a fost EAT POSITIVE, o filosofie pe sufletul meu, pentru ca promoveaza un stil de viata echilibrat, cu respect pentru mancarea de calitate, care-ti produce placere.

Nu a castigat Adrian, dar tot am avut o tresarire de bucurie, pentru ca pentru prima data in istoria Barilla, o femeie Chef a devenit noul Master of Pasta. Carolina Diaz, din SUA, a reinterpretat clasica Spaghetti al Pomodoro folosind trei tipuri de rosii cherry pentru sos.

Daca tot a dat Carolina startul, ma pregatesc si eu sa devin urmatoarea Master of Pasta si va propun o reteta pe care o fac mereu cu drag, fie pentru prieteni, fie doar pentru mine, cand vreau sa ma rasfat cu ceva bun.

M-am bucurat cand am vazut ca pe piata de la noi au inceput sa apara si sortimente de paste fara gluten – cele de la Barilla sunt preferatele mele – pentru ca asta inseamna ca prepararea retetei mele preferate mi-e acum si mai la indemana si o pot savura mult mai des decat inainte!

Dar nu foarte des totusi! Pentru ca si pastele fara gluten au indice glicemic mare, recunosc ca nu le mananc regulat si niciodata seara, dar din cand in cand am placerile mele nevinovate.

Aceasta salata de paste este foarte usor de facut, extrem de rapida si tare gustoasa, numai buna de savurat cand ai nevoie de un plus de energie si simti nevoie unui gust mai intens, mai aromat.

Ingrediente pentru salata de paste cu pesto, mozzarella si rosii cherry

100 gr de paste integrale, normale sau fara gluten

2 linguri de pesto

6 rosii cherry

60 grame de mozzarella

Se fierb pastele conform instructiunilor de pe ambalaj, dupa care se pun toate ingredientele intr-un bol, se amesteca si gata salata.

Pastele se pot servi atat calde, cat si reci.

Recunoaste, nu stii o reteta mai simpla de atat!

Foto: Marius Dragne