Ti-ai incarcat telefonul azi, dar pe tine cand o sa te incarci?

Avatar1
De Andreea Raicu
9 mart. 2021

In jurul nostru e mereu o agitatie cu care traim zi de zi, avem atat de multe de facut, deadline-uri peste deadline-uri care pun in mod constant presiune pe noi.

Traim haituiti, nu avem timp pentru noi, nu ne oferim spatiu pentru a ne conecta cu noi si a respira. Vrem mereu sa avem si sa facem cat mai multe lucruri care sa ne aduca admiratia si laudele celor din jur, din dorinta de a ne simti acceptati, apreciati si iubiti.

Desi suntem epuizati fizic si mental, nu ne oprim nicio secunda. Nu stim sa o facem si nici nu vrem. Chiar si cand ni se pare ca nu mai putem, tragem de noi inca putin pana e gata ce aveam de facut, ca si cum am avea garantia sanatatii perfecte indiferent cat de mult ne-am exploata pe noi insine.

Stiu, e greu sa te opresti, gandul ca mai ai putin te mobilizeaza chiar daca pana si rezerva e aproape goala.

Ce se intampla cand mergi cu rezerva goala?

Sunt sigura ca stii. Burnout, depresie si alte dereglari interne care iti pot da sanatatea si viata peste cap.

Cand cineva mi-a spus in urma cu cativa ani, intr-un moment in care eram aproape de burnout, ca trebuie sa ma incarc si ca as putea sa o fac daca imi iau jumatate de ora sa ma plimb prin parc,  m-a pufnit rasul. Cum sa imi pierd timpul cu asa ceva cand aveam atatea de facut?

Atunci nu stiam ca acea jumatate de ora era practic sursa de energie si creativitate de care aveam nevoie ca sa-mi pot face treaba bine. A fost nevoie sa treaca anii, sa trec printr-un burnout si o depresie ca sa ajung la concluzia ca atunci cand simt ca nu mai pot trebuie sa iau o pauza in care sa ma incarc, ca sa pot merge mai departe cu mai multa energie.

La inceput m-am simtit vinovata, rusinata sa spun ca imi iau o pauza sa merg in parc sau in padure sa ma incarc si sa imi relaxez mintea. In capul meu rasuna vocea interioara care imi spunea ca trebuie sa pot, pentru ca altfel toata lumea ar vedea ca sunt o lenesa.

Realitatea este insa ca nu poti functiona fara sa faci pauza si fara sa-ti reincarci bateriile. Pana la urma, nici robotii nu pot.

Am invatat sa ma opresc.

Am invatat sa-mi iau acel timp pentru mine fara sa ma mai simt vinovata. Merg in padure unde nu este semnal, ca sa nu fiu tentata sa ma pierd in social media, ci sa-mi dau voie sa ma pierd printre copaci si printre aromele si sunetele padurii.

Il iau pe Efi cu mine, aduc si o carte, ma asez langa un copac si pur si simplu nu fac nimic. Imi dau voie sa respir si sa ma conectez cu natura, un lucru care ma relaxeaza total.

Timpul parca se opreste si pot sa observ cum se asterne primavara, cu cantatul pasarelelor, cu mirosul proaspat al florilor – tot ce observam atunci cand eram copii si acum nu mai stim sa o facem. Pentru ca suntem prea ocupati.

Sigur, nu mi-a iesit din prima, mai ales ca eu am avut dintotdeauna un stil de viata agitat si o agenda incarcata. Mi-a luat ceva timp sa invat sa ma opresc, sa stau pur si simplu fara sa fac nimic, sa ma bucur de mine, de natura si de acest spatiu minunat pe care mi l-am creat.

Oboseala nu trece peste noapte, mai ales daca s-a acumulat dupa o perioada lunga – nu se duce cu o jumatate de ora in natura.

Stiu ca ti-ai dori sa stea asa lucrurile, dar e ca si cum ai crede ca ti-ai facut un dus acum o luna si nu mai ai nevoie sa o faci din nou.

Sau, mai simplu si mai usor de inteles in contextual actual, ca ti-ai pus la incarcat telefonul pentru o jumatate de ora si ai pretentia sa tina bateria doua saptamani. Pentru ca telefonul este obiectul nelipsit din viata noastra, am sa il iau ca reper. Gandeste-te de cate ori iti incarci telefonul si de cate ori te incarci pe tine.

Si tu ai nevoie de energie ca sa poti sa functionezi. Cu siguranta, stii cum sa-ti incarci telefonul si o faci mereu. Dar in cazul tau ce faci?

Foto: Arhiva personala