Ce cred barbatii despre infidelitate si de ce isi inseala partenerele

ce cred barbatii despre infidelitate
1
De Cristina Tudor
1 oct. 2018

Intotdeauna m-am intrebat ce cred barbatii ca intra la categoria infidelitate si de ce isi inseala partenerele. E vorba doar de sex?

Un nou studiu realizat de cei de la EliteSingles a descoperit ca barbatii si femeile vad infidelitatea complet diferit. Dintre cele 667 de persoane care au participat la studiu, 65% din barbati au spus ca infidelitatea sexuala e mult mai grava decat cea emotionala, in vreme ce 55% dintre femei au spus ca infidelitatea emotionala doare mult mai rau decat o aventura strict sexuala.

Am vrut sa stiu si parerea amicilor mei barbati despre asta: pe scara lucrurilor care intra in categoria infidelitatii, unde situeaza ei tradarea emotionala si ce inseamna asta mai exact pentru ei?

Dar ce e infidelitatea emotionala si de ce e ea diferita de cea pur sexuala?

Infidelitatea emotionala se refera la crearea unei conexiuni emotionale cu o alta femeie, dezvoltarea unor sentimente de afectiune foarte aproape de iubire, faptul ca ajungi sa dedici o buna parte din timp gandindu-te la persoana respectiva nu neaparat pentru ca vrei sex, ci pentru ca te-ai atasat sentimental. E mai grava sau mai “nevinovata” decat sa te bagi in pat cu alta doar pentru actul carnal, fara nicio implicatie emotionala?

Iata ce cred 5 barbati despre conceptul de infidelitate emotionala, ce cred ei ca intra la capitolul inselat si de ce si-au tradat propriile partenere.

“Pentru multi barbati e vorba doar de sex.”

Mihai recunoaste ca foarte multi barbati nu se gandesc prea mult la asta – cel putin el nu a facut-o. “Eram tanar, in facultate, intr-o relatie nu foarte serioasa cu o tipa. Ea nu a vrut sa mearga la o petrecere asa ca m-am dus singur, fara sa ma gandesc ce se va intampla daca ma voi vedea inconjurat de atatea femei. Nu pot sa vorbesc pentru toti barbatii, dar pentru mine a fost vorba doar de sex. Stiu ca asta nu face lucrurile mai ok, dar chiar asa a fost. Nu stiam nici cum o cheama pe tipa respectiva. Am plecat inainte sa se trezeasca.”

“Nu eram fericit din punct de vedere sexual in relatia mea.”

Alin spune, “Iubita mea de noua luni era grozava. O fata foarte buna, care facea totul perfect, atat de perfect ca ma scotea uneori din minti. Intr-o seara am iesit cu baietii si pur si simplu nu m-am putut abtine. Am intalnit o tipa intr-un bar si am mers cu ea acasa. A fost o greseala, evident, dar n-am facut-o pentru ca voiam o alta relatie. Am simtit un vibe foarte carnal venind din partea tipei asteia si aveam nevoie de acel gen de sex, pe care nu-l puteam avea cu prietena mea.”

“Aveam tot ce ne trebuie pentru o relatie serioasa – mai putin pasiunea.”

Ioan spune o alta poveste. Era intr-o relatie cu Gabriela de aproape trei ani. Erau fericiti si indragostiti, dar pasiunea dintre ei se pierduse la un moment dat pe drum. “Cred ca amandoi stiam ca ceva nu merge dar nu stiam cum sa rezolvam problema. Eu am ales calea cea mai oribila, inseland-o cu o tipa pe care o stiam. Am regretat lucrul asta in fiecare zi de atunci, dar nu pot spune ca am facut-o pentru ca ma indragostisem de fata respectiva. Ma facea sa ma simt dorit in pat. Era un sentiment pe care nu-l mai simtisem de foarte multa vreme.”

“Barbatii nu inseala pentru ca vor sa vorbeasca despre ceea ce simt.”

Robert e de parere ca nu sunt foarte multi barbati care inseala din ratiuni emotionale, pentru ca vor sa vorbeasca despre sentimentele lor sau sa gaseasca alinare in bratele altei femei. “Nu cred ca barbatii inseala pentru ca au nevoi emotionale pe care nu li le satisface partenera. Cred ca o fac pentru ca pur si simplu sunt mai disperati dupa sex decat femeile.”

“Pentru femei e totul sau nimic.”

Cand am intrebat cativa tipi de ce cred ca femeile pun atat de multa greutate pe aspectul emotional al infidelitatii, toti mi-au dat acelasi raspuns: femeile vor totul sau nimic. Nu ca nu ar fi capabile de sex doar de dragul sexului, doar ca nu sunt satisfacute doar cu asta. “O femeie nu va insela niciodata doar pentru sex, aproape toate sfarsesc prin a se indragosti de tipul respectiv. Si asta pentru ca nevoia de legatura emotionala e mai mare la femei decat poftele carnale, lucru care pur si simplu nu e la fel in cazul barbatilor. Ba chiar am intalnit femei care mi-au spus ca nu le intereseaza daca ma culc cu alta, atata vreme cat nu simt nimic pentru ea. Stiu femei care si-au iertat partenerii pentru ca le-au inselat culcandu-se cu niste necunoscute, dar si femei care au pus punct doar pentru ca au gasit sms-uri de dragoste in telefonul iubitului, desi acesta nu facuse nimic sexual inca”, spune Dragos.

Foto: Shutterstock.com