Cele mai valoroase lectii de viata de invatat intre 20 si 30 de ani, conform unui psihoterapeut

1
De Irina Constantin
10 iun. 2022

Perioada dintre 20 si 30 de ani este una plina de experiente si de oportunitati de invatare.

La 20 de ani, esti cat se poate de deschisa spre noi prietenii, relatii, joburi si experiente. Apoi, catre treizeci, incepi sa cauti stabilitatea si concretul in viata ta, punandu-ti intrebari despre viitor.

In acest interval de zece ani, apar zeci de lectii de viata. Unele vin pe cale pasnica, iar altele te zguduie puternic. Dintre toate concluziile pe care le poti trage, iata cateva lectii de viata pe care un psihoterapeut le considera esentiale, de integrat in viata ta de adult.

7 lectii de viata de invatat intre 20 si 30 de ani, conform psihologului

1. Oamenii nu sunt mereu asa cum crezi tu, iar asta nu este neaparat un lucru rau.

Cand suntem copii, cei din jurul nostru ne pot proteja de anumite lucruri. Adultii ne menajeaza si asigura ca traim intr-un mediu cat mai fericit si lipsit de probleme. Apoi, in adolescenta, ne place sa idealizam lucrurile si oamenii din jurul nostru. Ne facem sperante mari si credem cu tarie ca unele persoane sunt perfecte si vor face parte din viata noastra pentru totdeauna.

7 semne ale unei relatii fericite si durabile. Le regasesti la partenerul tau?

Ei, bine, dupa varsta de 20 de ani, vei realiza ca oamenii nu sunt nici pe departe ideali si fara de defecte sau probleme. Unii te vor dezamagi, altii vor pleca definitiv din viata ta. Totusi, acesta nu este un lucru rau. Vei ramane alaturi de cei care contribuie la evolutia si la fericirea ta!

2. Vindecarea dureaza uneori mai mult decat ti-ai fi imaginat.

Intre 20 si 30 de ani, vei trai atat clipe frumoase, cat si experiente dureroase, care te vor face sa suferi asa cum nu credeai ca este posibil. Suferinta nu trece mereu de la sine, iar uneori ai nevoie de foarte mult timp pentru a procesa ce s-a intamplat si pentru a te vindeca in mod real. Nu este nimic gresit in a-ti permite sa iti simti emotiile si sa traversezi o trauma in propriul ritm.

3. Iti poti forma propria familie, asa cum o visezi.

Nu toata lumea a avut norocul unei familii echilibrate, in care relatiile sunt sanatoase si placute. Uneori, pur si simplu, te nasti intr-un context nefavorabil si simti ca oamenii din jurul tau nu sunt asa cum ai vrea.

Intre 20 si 30 de ani vei cunoaste o multime de persoane noi, in diferite contexte, iar acestea iti pot deveni atat de apropiate incat va puteti forma propria „familie”.

4. Comparatia cu ceilalti iti va fura mereu din entuziasm. Comparatia cu tine te ajuta sa evoluezi.

Iata una dintre acele lectii de viata care iti vor schimba definitiv perspectivele. Intre 20 si 30 de ani, vei invata pe propria piele ca orice comparatie cu cei din jur nu face decat sa te intristeze si sa iti scada increderea in tine. In schimb, comparatia ta din prezent cu tine din trecut te va ajuta sa constientizezi cat de departe ai ajuns.

5. Iti este permis sa te razgandesti ori de cate ori vrei.

La 18 ani, ni se spune ca trebuie sa ne alegem calea pentru tot restul vietii. Alegerile precum relatiile amoroase, facultatea sau primul job par definitive si irevocabile. De fapt, cu timpul, vei invata ca ai voie sa te razgandesti oricand vrei; important este sa gasesti intotdeauna placerea si satisfactia personala si profesionala, oricat ar dura cautarile.

“Nimic nu sta, totul se misca, totul vibreaza” – Cele 7 principii ermetice care iti vor schimba viata

6. Nimeni nu te judeca atat de aspru precum iti imaginezi.

In adolescenta, nici nu concepi sa iesi din casa fara machiaj sau cu acel cos aparut peste noapte chiar in mijlocul fruntii. Dupa 20 de ani, realizezi ca oamenii din jurul tau nu sunt nici pe departe atat de atenti la fiecare defect perceput de tine. Fiecare are propriile sale preocupari, iar tu nu esti un subiect de discutie atat de des precum credeai la un moment dat.

7. Versiunea ta din adolescenta te-a pacalit: a avea 30 de ani nu inseamna a fi batran.

Majoritatea adolescentilor privesc persoanele care au atins varsta de 30 de ani ca fiind deja „batrane”. Nu neaparat in sensul in care se apropie de finalul vietii, ci in sensul in care au toate lucrurile stabilite, iar viata devine predictibila si plictisitoare.

Ei, bine, cand te vei apropia de 30, vei constata ca nu este deloc asa. Viata se afla in plina desfasurare, activitatile tale vor fi la fel de interesante si vei avea resursele necesare pentru a face tot ce iti doresti.

Foto: Instagram/@junybreeze