Conecteaza-te cu partenerul pentru o viata sexuala implinita

1
De Cristina Tudor
26 oct. 2018

Recunosti ca esti putin lenesa in relatia cu iubitul tau? Un weekend romantic pentru tine inseamna sa stati tolaniti pe canapea si sa va uitati la serialele favorite? Ti se pare ca el ar vrea ca lucrurile sa fie mult mai antrenante?

Cei de la Mind Body Green spun ca pentru o relatie sanatoasa ar trebui sa gasiti o cale de mijloc. Uneori, un mic compromis va poate transforma total relatia si viata sexuala.

Munca in echipa

Unele studii recente arata ca daca participati impreuna la activitati menite sa va dezvolte ca indivizi, veti avea un apetit sexual mult mai crescut. Aceste activitati iti dau ocazia sa ai experiente noi, sa privesti lucrurile dintr-o alta perspectiva si sa capeti noi abilitati.

Nivelul atractiei

In doua studii separate, sute de cupluri care au fost impreuna de ceva vreme au raspuns la intrebari legate de relatia lor timp de 3 saptamani. Ei au descris felurile in care partenerii i-au ajutat sa experimenteze, cat de fericiti erau in ziua respectiva sau daca au facut sex (si cat de bun a fost). Cercetatorii au observat ca cei care erau mai interesati sa faca sex erau aceia care au invatat lucruri noi datorita partenerilor.

Intr-un alt studiu, cuplurile care au participat la activitati de dezvoltare personala alaturi de partener au facut mai mult sex si au simtit mai multa dorinta sa o faca fata de persoanele care nu au participat la astfel de activitati.

Importanta noutatii

Aceste rezultate arata ca este foarte important pentru viata voastra sexuala sa va dezvoltati si sa experimentati lucruri noi. Si nu este neaparat nevoie ca tu sa faci aceste lucruri, s-ar putea ca simplul fapt sa-ti vezi partenerul facand-o sa iti stimuleze pofta de a face dragoste, la nivel subconstient. Si este absolut de inteles: iti doresti ca persoana pe care o iubesti sa invete, sa se schimbe si sa devina cea mai buna versiune a lui. Iar daca o puteti face impreuna, veti vedea ca acest lucru se va observa si in dormitor.

Asa ca daca doresti sa iti imbunatatesti viata sexuala, ai putea sa incepi sa propui activitati de cuplu precum sa vizitati un muzeu, sa practicati un sport nou sau sa calatoriti mai mult. Aceste activitati aduc o noua energie in relatie si ar putea sa reaprinda flacara pasiunii.

Foto: Shutterstock.com