Cum scapi de un gand negativ care nu iti da pace

1
De Irina Constantin
12 iun. 2022

Uneori, pare ca gandurile noastre au o forta proprie si, orice am face, nu putem scapa de ele.

Cu siguranta, ti s-a intamplat si tie sa ai un gand deranjant, de care nu te poti scutura deloc. Lucrezi? Gandul este acolo. Mananci? Tot alaturi de tine. Te bucuri de un serial seara, pentru a te relaxa? Da, ai ghicit, apare si gandul pe canapea!

Cum scapi de un gand negativ? Gandindu-te la altceva? Ignorandu-l si sperand sa dispara de la sine? Probabil ca ai incercat deja aceste metode, fara succes.

Efectele meditatiei Sahaja Yoga asupra creierului: stimuleaza puterea de concentrare si autocontrolul

Un om poate avea pana la 70.000 de ganduri in fiecare zi. Dintre acestea, multe sunt negative, caci creierul nostru are tendinta de a vedea lucrurile intr-o astfel de lumina, daca nu este antrenat altfel. Iata cum sa schimbi situatia!

Cum scapi de un gand negativ in 3 pasi:

1. Interogheaza-l

Un gand negativ este ca un ecou enervant. Apare constant si, oricat de mult i-ai spune sa taca sau sa dispara, nu o va face. In schimb, ce poate incepe sa schimbe lucrurile este un interogatoriu facut strategic, cu fermitate si sinceritate. Cand gandul negativ apare, intreaba-l:

  • Poti demonstra ceea ce-mi spui? De cele mai multe ori, raspunsul este negativ.
  • Este acest gand al meu sau apartine altcuiva, iar eu mi l-am insusit? Uneori, gandurile noastre sunt, de fapt, vocile altor persoane.
  • Este aceasta posibilitate reala? Este o frica legitima? Daca da, accept-o si respira adanc, orice situatie are cel putin o rezolvare. Daca nu, gandul va fi demontat.
2. Gaseste contraargumentele si repeta-le

Dupa ce ai terminat interogatoriul, este momentul sa pui pe o foaie de hartie toate contraargumentele pe care le poti gasi. De exemplu, daca gandul intruziv iti spune ca vei da gres la job, ii poti spune ca acest lucru nu se va intampla. In primul rand, ai mai avut taskuri similare si ai experienta si expertiza necesare pentru a-l rezolva. Apoi, te-ai si pregatit din timp. In plus, ai si sustinerea colegilor daca apar neclaritati sau probleme neprevazute. Repetandu-ti aceste argumente contra gandului, reusesti sa il controlezi tu pe el si nu ii permiti sa te controleze el pe tine, prin frica irationala.

Uneori cea mai buna terapie pentru sufletul trist este linistea

3. Demonstreaza-i contrariul

Uneori, gandurile sunt foarte incapatanate. Ele revin constant si, orice ti-ai spune, este extrem de dificil sa scapi de ele. In aceste cazuri, cea mai buna metoda este sa treci la actiune si sa le demonstrezi contrariul.

Daca un gand iti spune ca esti prea timida pentru a cere acea marire de salariu, fa exact asta. Daca gandul tau negativ este legat de parerea unei persoane despre tine, abordeaza acea persoana si intreab-o ce crede cu adevarat.

Poate suna riscant, insa este singura metoda pentru a elimina odata pentru totdeauna gandul intruziv. In plus, facand asta, te vei simti mai increzatoare si vei invata ca nu orice gandesti este real si adevarat. O lectie valoroasa pentru viitor!

Foto: depositphotos.com