Diferenta dintre chimie si compatibilitate: De ce ai nevoie de amandoua

1
De Maria Constantin
3 oct. 2019

Chimia intr-o relatie este ceea ce simti cand vezi pe cineva care te atrage si cand ai senzatia ca plutesti. Compatibilitatea nu vine din instinct, ci din analiza.

Atractia aceea de netagaduit pe care o ai cand vezi o persoana pentru prima oara – asta este chimie. E ceva greu de definit: poate avea legatura cu felul in care arata, cu felul in care zambeste sau rade, cu felul in care vorbeste si gesticuleaza, ceva care te atrage la cineva fara sa-i cunosti obiceiurile, opiniile si felul in care priveste viata.

Compatibilitatea intr-o relatie te ajuta sa stii daca merita sa urmezi calea pe care o deschide atractia, daca trebuie sa insisti si sa actionezi sau daca, dimpotriva, trebuie sa abandonezi, sa uiti si sa-ti vezi de viata ta.

Cum construiesti compatibilitatea sexuala cu partenerul tau

Compatibilitatea este ca un filtru – iti permite sa vezi daca ti se potriveste ceea ce te atrage. In timp ce atractia te indreapta spre cineva, compatibilitatea te ajuta sa te decizi daca ramai sau nu cu acea persoana. „In mare, daca vrei sa stii diferenta dintre chimia cu cineva fata de o legatura sigura cu cineva, chimia este ceea ce incepe o relatie, in timp ce compatibilitatea este ceea ce o fixeaza si o face sa mearga”, noteaza site-ul Pulse.

Care este mai importanta?

Relatiile sunt alcatuite din mai multe parti importante si e greu sa renunti la una dintre ele fara sa strici echilibrul. Pe termen lung, chimia poate parea mai putin necesara, pentru ca se bazeaza pe impresii rapide, de moment, si pe judecati de suprafata, in timp ce noi suntem curiosi sa privim inauntru mai mult decat in afara. Insa aceasta regula nu se aplica prea mult aici.

Profunzimea este buna, dar intr-o relatie si suprafata conteaza. Nu poti sa intri intr-o relatie sau sa fii casatorit cu cineva doar pentru ca ii pretuiesti modul de a gandi; nici nu faci asta doar pentru ca valorile tale se potrivesc cu ale sale. Atractia fizica este, de asemenea, foarte importanta si necesara. Scanteia sexuala joaca un rol esential in succesul unei relatii.

Deprivarea emotionala sau cum iti autosabotezi relatia

Asadar, niciunul dintre aceste doua planuri, interior si exterior, nu poate fi dat la o parte in favoarea celuilalt. Amandoua se imbina si contribuie la bunul mers al relatiei.

Asa ca, atunci cand apare chimia si nu exista compatibilitate, sa nu te astepti la mare lucru. Si invers – cand compatibilitatea nu este insotita de chimie, nu poti avea asteptari prea mari. Amandoua conteaza, amandoua sunt necesare, niciuna nu este mai importanta decat cealalta.

Foto: Shutterstock.com