Lucrul care te face instant mai frumoasa si mai atragatoare

1
De Teodora Tirca
25 aug. 2020

Mai ales in zilele noastre, toti oamenii vor sa fie frumosi si sa arate bine. Nu e nimic rau in asta, dar e posibil ca unele aspecte ale acestui „obiectiv” sa ne indeparteze de adevarata noastra frumusete.

O sa spun ceva poate controversat: frumusetea, ca orice alt lucru, poate deveni plictisitoare. Da, ne atrage un chip perfect simetric, ne atrag ochii expresivi sau un abdomen bine lucrat, insa perfectiunea nu e ceva la care putem sa ne uitam la infinit fara sa ne plictisim.

La un moment dat, chiar si cea mai frumoasa femeie din lume va deveni doar un alt chip frumos daca nu pune pe masa ceva mai important decat aspectul ei fizic: autencitatea ei, curajul, vulnerabilitatea, visurile care o tin treaza noaptea, emotia de a se conecta cu cineva, puterea de a depasi momente critice.

Cu alte cuvinte, devii mai frumoasa si mai atragatoare atunci cand renunti la presiunea de a arata perfect in fata celorlalti.

E fumos sa te aranjezi pentru persoana iubita, sa-ti pui cea mai frumoasa rochie si un machiaj demn de a deveni filtru pe Instagram. Dar nu trebuie sa fii tot timpul aceasta versiunea a ta pentru a fi iubita si apreciata de partenerul tau. Nu te definesc fondul de ten si eyelinerul pe care le-ai aplicat, si nici macar rochia scumpa pe care o porti. Dincolo de toate acestea, exista o femeie poate imperfecta, dar atat de complexa si interesanta.

Iar atunci cand renunti la obsesia de a arata perfect, iti dai spatiu sa le arati celorlalti versiuni mult mai profunde ale tale: ce inseamna pentru tine sa traiesti intens, ce te face sa razi, ce te inspira, in ce crezi si cum faci fata emotiilor negative.

E ceva foarte atragator la o femeie care nu a avut timp sa-si puna genele false sau sa-si aplice autobronzantul pentru ca s-a grabit spre cursurile de inot, pentru a-si perfectiona tehnica. Sau pentru ca era atat de fericita ca se va intalni cu un om de care ii era dor, incat nici nu s-a mai gandit la aspectul ei exterior. Viata noastra se intampla in interior, acolo sunt simtirile si emotiile noastre, de acolo ne accesam fericirea.

Nu e realist sa arati perfect toti timpul, si nu e asta motivul pentru care oamenii din viata ta te iubesc.

De fapt, oamenii te iubesc pentru toate detaliile marunte care nu au nimic de-a face cu perfectiunea. Poate pentru rasul tau neobisnuit, pentru pasiunea pe care o pui in activitatile tale, pentru incurajarile pe care le oferi si emotiile pe care le daruiesti. Pentru cum ii faci sa se simta.

Foto: Unsplash.com.