5 gadgeturi de frumusete care iti vor face viata mai usoara

1
De Cristiana Astefanoaiei
26 ian. 2025

Oricat de multe produse de skincare folosesti, uneori e posibil sa ai nevoie de un extra ajutor. In acest caz, vorbim despre tehnologie si device-urile de beauty ce iti vor imbunatati rutina de ingrijire a tenului.

Cand ne gandim la gadgeturi de frumusete s-ar putea sa ne fuga mintea la ondulatorul de par sau placa, epilatorul electric sau, mai nou, cel cu IPL, ori un aparat de masaj. Totusi, exista pe piata mult mai multe astfel de electronice si astazi iti prezentam cinci dintre ele, pe care le vei iubi cu siguranta!

1. Aparat pentru curatarea tenului

Daca nu il ai deja, acesta este unul dintre acele gadgeturi de frumusete care iti vor schimba rutina de skincare considerabil. Foloseste vibratii sonice pentru a curata pielea in profunzime, eliminand machiajul, sebumul si impuritatile care se acumuleaza zilnic. Este delicat cu pielea si potrivit pentru toate tipurile de ten.

Poti opta pentru un dispozitiv Foreo, din silicon, pentru o curatare blanda sau pentru un dispozitiv cu ultrasunete si spatula, care realizeaza o curatare ceva mai profunda, avand si efect de lifting in acelasi timp.

FOREO LUNA 4, notino.ro,1.270 lei

PALSAR7 Ultrasonic spatula, notino.ro, 393 lei

2. Gadgeturi de frumusete pentru masaj facial cu micocurenti

Pe masura ce imbatranim, pielea isi pierde elasticitatea, iar acest aparat ajuta la tonifierea muschilor fetei. Este un gadget care stimuleaza muschii si circulatia sanguina folosind microcurenti electrici. Practic, este ca un antrenament de fitness pentru fata ta, ce ajuta la reducerea ridurilor si la obtinerea unui contur facial mai definit.

FOREO BEAR, 1.777,81 lei, douglas.ro

TOUCHBeauty dispozitiv masaj facial cu microcurenti si vibratii sonice, xpertbeauty.ro, 87,20 lei

3. Masca LED

Aceste dispozitive sunt bazate pe tehnologia de terapie cu lumina (fototerapie) si au devenit din ce in ce mai populare in ultima perioada pentru rutina de ingrijire a pielii, in special in randul asiaticelor. Terapia cu LED ajuta la regenerarea celulara, ceea ce contribuie la o piele mai neteda, mai luminoasa si mai sanatoasa. Lumina albastra are proprietati antibacteriene si ajuta la distrugerea bacteriilor care cauzeaza acneea. Lumina rosie patrunde mai adanc in piele si stimuleaza productia de colagen si elastina. Lumina galbena sau verde este mai delicata si este folosita pentru a calma pielea sensibila sau iritata.

Omnilux Contour, skinshop.ro, 1.894,00 lei

4. Aparat pentru curatarea pensulelor

Am incheiat cu cele trei device-uri pe care le consider eficiente in rutina de skincare si trec la alte doua dispozitive ce nu au efect direct, adica nu se aplica pe tenul tau. Dar, pe termen lung, acestea iti vor aduce mai multe beneficii decat ai crede. Ma refer, in primul rand, la un aparat electric pentru curatarea pensulelor. Nu, acesta nu este un moft sau un device pentru persoane lenese. Te va ajuta sa-ti cureti pensulele in profunzime, doar amestecand apa cu un sapun antibacterian. Cu ajutorul sistemului de centrifugare, dupa ce le speli, vei putea usca pensulele foarte rapid. Acest lucru inseamna ca nu raman umede deloc, iar acest lucru previne aparitia mucegaiului si bacterilor.

Aparat Curatat Pensule Machiaj, emag.ro, 119,90 lei

Cum se dezinfecteaza corect pensulele de machiaj pentru a evita acneea si infectiile

5. Frigider pentru produse de frumusete

La fel ca in cazul aparatului pentru curatarea pensulelor de mai sus, un astfel de frigider ar putea sa para un moft. Si eu mi-am pastrat multa vreme produsele de ingrijire in baie sau pe unele, precum vitamina C, in frigiderul obisnuit de alimente. Ulterior am aflat ca temperatura din acesta e mai scazuta decat este nevoie pentru cosmetice si riscam sa inghete sau sa li se schimbe formula. Un frigider special pentru cosmetice le pastreaza la temperatura recomandata. Mi se pare ca este o investitie pentru siguranta si sanatatea tenului nostru.

Mini frigider cosmetice, melonicare.ro, 369 lei

Care este device-ul tau preferat pentru frumusetea tenului si de ce l-ai recomanda?

Foto: Instagram/@lisagroothuijzen