Minciuna din cauza careia se destrama relatiile aflate la inceput

1
De Denisa Toma
18 dec. 2018

Atunci cand esti in cautarea unei relatii serioase, poti avea parte de numerose dezamagiri. Scenariile variaza adesea, dar de obicei au cam acelasi substrat.

Fie cei doi parteneri simt ca nu se potrivesc, fie unul dintre ei decide sa puna capat noii relatii cu o replica destul de des intalnita: „Nu sunt pregatit pentru o relatie serioasa.”

Se pare ca este o tactica folosita adesea in relatiile aflate la inceput de drum. Iar motivul este pe cat de simplu, pe atat de dureros si nesincer fata de celalalt. Persoanele care sunt in cautarea unei simple aventuri sau vor doar o relatie bazata pe sex ascund acest lucru si il fac pe celalalt sa spere ca relatia ar putea evolua. Abia atunci cand situatia incepe sa devina mai serioasa isi anunta partenerul ca, de fapt, nu sunt pregatiti pentru o relatie de lunga durata.

Pare o strategie meschina, dar este ceva cat se poate de comun. Daca esti de partea cealalta a baricadei si iti doresti doar o aventura sau o relatie de scurta durata, cum ii poti spune asta unei persoane care te place si care isi face sperante pentru viitorul vostru impreuna?

Exista un mod corect si un mod gresit de a-i spune cuiva ca nu vrei o relatie serioasa„, declara sexologul Megan Stubbs pentru instyle.com. „Totul tine de comunicarea deschisa„, adauga specialistul.

Este dificil sa-i spui cuiva inca de la primele intalniri ca nu iti doresti o relatie.

„Nu poti ajunge la o intalnire si sa spui direct ‘Salut, ce faci? Eu vreau doar o aventura. E OK pentru tine?’. Dar exista moduri in care poti mentiona ca o relatie serioasa, de lunga durata, nu este ceva ce iti doresti pentru moment”, spune sexologul.

Daca o persoana afirma pe profilul sau de dating ca este in cautarea unui partener pe termen lung, este indicat sa treci peste daca stii ca tu nu iti doresti asta. „Va veti irosi timpul unul altuia. Tu nu vei reusi sa il convingi sa-si coboare asteptarile, iar el/ea nu va reusi sa te convinga pe tine sa-ti doresti mai mult”, spune specialistul.

Da cartile pe fata – dar intr-un mod subtil

Atunci cand exista motive clare pentru care nu iti doresti o relatie, le poti aduce in discutie in timpul unei conversatii normale la prima sau a doua intalnire. „Relatiile din trecut, locul de munca sau planurile de calatorie sunt subiecte obisnuite de conversatie pe care le poti avea la o prima intalnire”, spune Stubbs. Ar putea fi si motive pentru care unii oameni nu isi doresc relatii serioase. De exemplu, daca celalalt te intreaba despre locul tau de munca, ii poti spune cat de agitata e viata ta profesionala. „Apoi este mai usor sa adaugi ‘Acesta e motivul pentru care nu sunt pregatit pentru o relatie de lunga durata'”.

Fii sincer

Daca, din diverse motive, nu apare oportunitatea de a face aceasta marturisire in timpul unei conversatii obisnuite, este corect sa fii pur si simplu sincer. Aceste discutii ar trebui sa apara in mod natural, cand sunteti suficient de deschisi. Dar specialistul recomanda sa o spui inainte ca relatia sa devina sexuala.

„Este mai usor sa o spui inainte ca emotiile sa devina prea puternice. Adu in discutie acest subiect cand relatia nu a ajuns la un alt nivel si nu ati facut inca sex. O abordare potrivita ar putea fi ‘Nu stiu exact ce iti doresti tu in prezent, dar as vrea sa clarificam asteptarile mele inainte de a merge mai departe'”, adauga Stubbs.

Daca nu este interesata de o relatie pasagera, respecta-i decizia. Atunci cand unul vrea ceva, iar celalalt nu ii poate oferi, este mai bine ca totul sa se termine inainte de a deveni mult mai complicat.

Iar daca este de acord cu o relatie casual, trebuie sa va asigurati ca ramane casual. „In multe astfel de situatii lucrurile se complica pentru ca asteptarile sunt diferite”, spune sexologul. Trebuie sa stabiliti unele reguli si sa le respectati.

Cand lucrurile nu merg conform planului

Daca unul dintre voi incepe sa aiba sentimente pentru celalalt, pentru ca lucrurile nu decurg intotdeauna conform planului, Stubbs recomanda sa discutati deschis despre asta. „Comunicarea este extrem de importanta intr-o astfel de situatie. Lucrurile merg prost atunci cand credem ca stim ce gandeste cealalta persoana”, spune specialistul.

Prin urmare, nu esti o persoana ingrozitoare doar pentru ca nu esti pregatita pentru o relatie serioasa. Dar devii una daca nu le spui asta oamenilor cu care te vezi. Comunicarea deschisa te va duce mult mai departe decat ascunderea adevarului.

Foto: Shutterstock.com