Nu e treaba nimanui de ce facem sau nu facem copii

Cristina Tudor1
De Cristina Tudor
21 dec. 2019

Ma plangeam zilele trecute, intr-un mediu nu tocmai prietenos dupa cate am observat ulterior, ca sunt obosita dupa cateva nopti nedormite din cauza unei viroze a copilului. Nu ceream ajutor.

Nu ma asteptam sa se ridice careva si sa se bata pe piept ca va veni sa-mi tina locul in casa, sa gateasca, sa calce, sa faca curat si sa stearga si geamurile. Spuneam, pur si simplu cum ma simt. Si atat.

Nu ai voie sa te plangi

Si atunci am auzit si teoria conform careia, daca ai copii, nu mai ai voie sa te plangi de nimic. M-a pus cineva sa fac copil? Eu am vrut. Si atunci? De ce ma plang?
Din pacate, situatia de mai sus nu e noua, am mai auzit asta. La noi, e o chestiune generala. Mamele ar trebui sa stranga din dinti si sa nu deschida niciodata gura despre oboseala, disperare, nervi, depresie si multe altele care nu se incadreaza in registrul unei vieti roz.

Cine-i are, sa si-i creasca, cine nu, sa nu-si doreasca!

Chestia asta am auzit-o cel mai des, mai ales din partea celor care nu au copii si (zic) ca nici nu isi doresc. De parca nu l-as creste, nu as avea grija de el, de parca l-as da altcuiva sa-l creasca. N-am inteles niciodata aceasta vorba de o mare profunzime populara si o incredibila lipsa de empatie. De fapt, cred ca e mai mult decat lipsa de empatie…

Si daca nu ai, de ce nu faci?

Am o prietena de varsta mea si nu are copii. Este casatorita de vreo 10 ani si nu au copii.
Sau nu au inca. In jurul lor, toate cuplurile nu numai ca au facut, dar au ajuns si la next level: al doilea, al treilea copil.

Vorbeam cu ea legat de ce am povestit mai sus si imi spunea ca nu mai poate cu chestia asta. Ea nu are problema mea, ea are alta: De ce nu face?

Citeste continuarea pe Eva.ro.

Foto: Getty Images.