Rezolutiile la inceput de an: sunt acestea realizabile sau este vorba doar despre o traditie?

1
De Alice Papuc
10 ian. 2024

Fiecare an este marcat de rezolutii, promisiuni si alte obiective personale sau profesionale. Cu toate acestea, multe dintre ele nu se concretizeaza si raman la stadiul de “ce ar fi daca”. Daca si tu ti-ai facut o lista de rezolutii pentru 2024, acest articol este pentru tine!

Aproape fiecare persoana pe care o cunosc isi realizeaza o lista de rezolutii la inceput de an. Cu toate acestea, cei mai multi oameni ajung sa nu se tina de acestea. Mai mult decat atat, devin descurajati si ajung la o concluzie generala ca rezolutiile la inceput de an nu sunt deloc realiste si realizabile. Sa fie acesta adevarul, sau exista o “formula magica” menita sa te ajute sa iti indeplinesti cele mai importante rezolutii?

Fii cat mai specifica

Atunci cand iti stabilesti rezolutiile, fii cat mai specific posibil. In loc de obiective vagi precum „vreau sa slabesc” sau „vreau sa economisesc mai multi bani”, incearca sa identifici obiective precise si masurabile. Cateva exemple concrete ar arata asa „vreau sa pierd 5 kilograme in urmatoarele trei luni” sau „vreau sa economisesc 500 de lei pe luna”.

Realismul este cheia

Cand iti stabilesti rezolutiile, asigura-te ca acestea sunt realiste si ca te raportezi la propria persoana. Fie ca este vorba de planuri de cariera sau de obiective personale, e important sa iei in considerare timpul si resursele de care dispui la momentul respectiv. Astfel, nu vei mai putea cauta scuze si nu vei ajunge sa te simti dezamagita.

7 motive pentru care plangi atat de usor, explicate de specialisti

Pas cu pas catre succes

Divizeaza rezolutiile mari in etape mai mici si mai usor de gestionat. Acest lucru nu numai ca face obiectivele tale mai accesibile, dar iti si ofera oportunitatea de a sarbatori succesele mici de-a lungul drumului. Progresul treptat poate fi un motiv puternic pentru a continua sa lucrezi la obiectivele tale. Nu te descuraja si nu renunta la ceea ce iti doresti cu adevarat, ci fa lucrurile treptat si bucura-te de fiecare etapa. Recompenseaza-te atunci cand ai o realizare si noteaza-ti tot ceea ce ai realizat.

Cum masori succesul?

In acelasi sens, un aspect crucial al rezolutiilor realizabile este capacitatea de a masura progresul. Alege obiective care pot fi cuantificate si pentru care poti stabili “milestone-uri” clare. Masurarea succesului nu doar ca te motiveaza, ci iti ofera si o perspectiva asupra evolutiei tale.

Fii flexibila in fata schimbarilor

Viata este imprevizibila, iar circumstantele pot evolua in mod neasteptat, fie ca este vorba despre cariera, relatie de cuplu sau despre alte aspecte personale. Acestea fiind spuse, ai nevoie de o atitudine flexibila, astfel incat sa te adaptezi in functie de context.

New Year, New You! 4 intrebari pe care sa ti le pui la inceputul anului pentru a-ti stabili drumul in 2024

Motivatia personala conteaza mai mult decat te-ai astepta

Alegerea rezolutiilor ar trebui sa se bazeze pe dorinte si valori personale, nu pe presiunile externe. Obiectivele motivate de pasiuni personale au sanse mai mari sa fie atinse, intrucat aduc un nivel mai ridicat de motivatie si dedicare. Astfel, rezolutiile pe care ti le setezi la inceput de an nu raman doar o traditie, ci devin o parte reala a vietii tale.

Foto: freepik.com