Am incercat serumul cu 10% vitamina C si hexapeptide de la Synergy Therm: rezultate dupa 30 de zile

1
De Teodora Tirca
8 dec. 2022

Vitamina C lipozomala si peptidele din aceasta formula fac o echipa foarte buna.

Ca orice alt pasionat de skincare, ma uit mereu dupa serumuri cu vitamina C. Este un ingredient cunoscut anti-imbatranire, insa ofera si un efect estetic minunat dupa doar cateva folosiri: ten mai luminos, cu aspect sanatos.

Asadar, daca te lupti cu linii fine, piele terna si textura neuniforma, probabil ca si pe tine te-ar ajuta sa introduci in rutina de ingrijire un serum bazat pe vitamina C.

Ingredientele magice din formula

Radiance Serum de la Synergy Therm contine 10% vitamina C lipozomala (sub forma de Ascorbyl Palmitate) si hexapeptide. Chiar daca vitamina C nu este sub forma ei pura, acid ascorbic, cred ca acest derivat functioneaza bine pentru ca este foarte stabil si are o absorbtie crescuta in straturile profunde ale pielii.

Peptidele completeaza perfect aceasta formula pentru intinerirea pielii, actionand ca un inlocuitor al botoxului. Hexapeptidele, in mod special, au o actiune selectiva asupra ridurilor de expresie (de exemplu, cele din coltul extern al ochilor, atunci cand zambim) si are efect modulator asupra contractiei musculare, cu efecte dovedite in teste vivo. De asemenea, in formula regasim acidul ferulic, care este cunoscut pentru ca potenteaza efectele vitaminei C.

Synergy Therm Radiance Serum

77 lei, synergytherm.com

Nu contine parfum, un lucru pe care tenul meu sensibil il apreciaza.👍

Textura si mod de aplicare

Imi place la nebunie textura acestui serum, pentru ca nu e deloc uleioasa, asa cum am experimentat cu alte produse ce contin vitamina C. Are o consistenta laptoasa, dar este apos si se absoarbe incredibil de repede in piele, fara sa lase in urma o senzatie lipicioasa sau uleioasa. Il vei simti din start foarte hidratant si se impaca bine cu alte produse de ingrijire.

It Girl: cele mai stylish combinatii cu piese din denim

Eu il aplic dimineata, pe tenul curat si uscat, ii dau cateva secunde sa se absoarba, apoi aplic crema hidratanta si SPF-ul. Uneori il folosesc de doua ori pe zi, adica il includ si in rutina de seara, pentru ca nu-mi provoaca absolut nicio iritatie. Acest derivat de vitamina C este mult mai bland cu tenul meu decat forma pura de acid ascorbic, care uneori imi sensibilizeaza tenul.

Efecte imediate & efecte pe termen lung

Folosesc Radiance Serum de la Synergy Therm doar de o luna, asa ca as vrea sa fac precizarea ca un astfel de produs are nevoie de mai mult timp pentru a oferi rezultate dramatice: as spune 3-6 luni. Cu toate astea, am observat imbunatatiri in textura tenului meu, pe care vreau sa ti le impartasesc.

In primele cateva zile, am observat cu siguranta ca tenul meu este mult mai luminos, ceea ce m-a bucurat. Pielea a capatat un aspect mai sanatos si mai uniform, chiar daca inca ma confrunt cu cateva cicatrici post-acnee care vor necesita mai mult efort in lunile urmatoare. Am observat, de asemenea, un aspect mai neted al pielii, fara pori dilatati.

Dupa 30 de zile de folosire zilnica, aceasta combinatie de vitamina C lipozomala si hexapeptide mi-a oferit ten mai proaspat, mai ferm si mai elastic. Atat vitamina C, cat si peptidele stimuleaza productia naturala de colagen si ii confera tenului un aspect mai „plin” si mai tanar. Efectul de luminozitate a devenit din ce in ce mai vizibil, iar tenul meu si-a mentinut mult mai bine hidratarea odata cu intrarea in sezonul rece.

Petele pigmentare nu au disparut, dar sunt mai putin vizibile, iar pielea mea pare ca se vindeca mai usor dupa o eruptie.

Fanii lui Britney Spears sunt ingrijorati si regreta ca au sustinut eliminarea tutelei: „Nu ne-am gandit la consecinte”

Recomand?

Da, inteleg perfect de ce acest produs este atat de iubit. E eficient, rezultatele se vad atat pe termen scurt, cat si pe termen lung, iar textura lejera il face potrivit pentru toate tipurile de ten. Daca ai ten gras poti sa sari peste crema de hidratare (dar nu uita de protectia solara), iar daca ai ten uscat foloseste-l impreuna cu o crema emolienta. Este potrivit si pentru tenurile sensibile.

Foto: depositphotos.com