5 lucruri pe care le voi adauga in rutina mea anti-aging in 2024

1
De Teodora Tirca
9 ian. 2024

In fiecare an imi setez niste rezolutii de skincare sau un ghid despre cum sa am mai multa grija de pielea mea. Produsele pe care le folosesti nu sunt totul.

Stiu exact ce greseli am facut in 2023 si nu am de gand sa le repet. De exemplu, nu am fost atat de atenta sa aplic si pe gat produsele mele de skincare sau SPF-ul. M-am ferit de soare cat am putut, dar nu am reaplicat intotdeauna crema cu SPF si nici nu am investit intr-o pudra cu factor de protectie care sa faca mai usoara reaplicarea pentru zilele in care port machiaj.

Desi nu am stat mult la soare, tot m-am bronzat un pic vara trecuta, iar asta a dus la mici pete pigmentare pe zona cea mai inalta a pometilor, dar si pe corp.

O alta greseala pe care am facut-o a fost sa folosesc prea multe produse deodata si sa-mi coplesesc pielea. Este jobul meu sa testez multe produse, dar am o piele destul de sensibila si reactiva, iar ce-i prea mult… strica, cel putin in cazul meu. Si lista poate continua.

Iti las mai jos ghidul meu pentru o piele frumoasa in 2024.

1. O crema dedicata pentru gat si decolteu

E momentul sa acord mai multa atentie gatului si decolteului avand in vedere ca am implinit 35 de ani. Nu ma gandesc neaparat sa folosesc o crema speciala pentru gat, ci orice ser sau crema anti-aging pe care le am deja in casa – doar sa stiu ca va fi dedicata acestor zone si sa o iau in calcul ca pas in rutina mea de skincare. Doua ingrediente anti-aging cu rezultate dovedite sunt retinalul si peptidele.

Ser Antirid 0.05% Retinal Cream Serum

Almost1.618 ser antirid cu Retinal, 127,80 lei, aquabeauty.ro

Serumul tau cu acid hialuronic nu functioneaza daca nu faci asta

2. Protectie solara de mai multe feluri

Ca sa-mi fie mai usor sa aplic si reaplic protectia solara, o voi achizitiona sub mai multe forme: de exemplu sub forma de primer, stick sau pudra. Astfel, imi va fi usor sa o reaplic peste machiaj sau chiar la plaja, dupa cateva ore. Am grija sa port zilnic SPF, chiar si iarna, insa pe timpul verii consider ca ar trebui sa-l reaplic mai des, mai ales cand ma expun la soare.

Colorescience Pudra Sunforgettable Total Protection Brush-On Shield SPF50 6g [1]

Colorescience Pudra Sunforgettable Total Protection Brush-On Shield SPF50, 330 lei, ultraestetic-shop.ro

3. Autobronzat in loc de plaja

Nu sunt o mare iubitoare a statului la plaja, asa ca nu ma expun foarte mult. Totusi, in vacanta de vara ma asez pe sezlong cateva ore pe zi si uneori ma si ard, pentru ca soarele a devenit tot mai puternic. As vrea ca anul acesta sa renunt complet la plaja si sa folosesc exclusiv autobronzant pentru a obtine acel bronz auriu. Avem o conceptie gresita ca bronzul ar fi sanatos, insa nu e adevarat: la orice ora ai sta la soare, daca te bronzezi inseamna ca pielea ta s-a ars intr-o anumita masura – asa se obtine acea nuanta aurie/maronie. In plus, studiile au demonstrat ca nu e nevoie sa ne bronzam ca sa sintetizam vitamina D – o jumatate de ora de plimbare sub soare este suficienta. Apropo, crema cu SPF nu blocheaza sintetizarea vitaminei D asa cum se credea anterior. Daca analizele tale arata un deficit de vitamina D, cel mai probabil te va ajuta un supliment alimentar recomandat de medic.

Lotiune Dove DermaSpa Autobronzant, 200 ml - eMAG.ro

Dove Summer Revived, 45 lei, notino.ro

4. Mai multa grija la sustinerea barierei de protectie a pielii

Bariera de protectie este compromisa atunci cand pielea se descuameaza, este rosie, te ustura si prezinta iritatii. Acest lucru se poate intampla din cauza produselor dure de curatare sau a ingredientelor active puternice, cum ar fi retinoizii sau acizii. Aceste ingrediente sunt benefice, insa trebuie sa le folosesti cu masura, luand in considerare toleranta pielii tale.

Pielea mea e destul de subtire si nu are o toleranta foarte mare – de aceea, anul trecut mi-am compromis bariera de protectie de mai multe ori. Iar atunci cand acest lucru se intampla, semnele de imbatranire se pot instala mai usor: vei vedea mai multe linii fine, pierderea fermitatii, piele terna etc. Pentru ca folosesc multe ingrediente active, anul acesta voi avea grija sa am in rutina produse care mentin o bariera puternica a pielii. Acestea contin ingrediente precum Centella asiatica, pantenol, peptide, ceramide, glicerina, betaglucan etc.

RESIST Barrier Repair Advanced Moisturizer | Paula's Choice

Paula’s Choice Resist Barrier Repair Advanced Moisturizer, 215 lei, paulaschoice.ro

Clatirea parului cu apa rece chiar e benefica sau e doar un mit?

5. Tinerea sub control a cortizolului

Hormonul stresului iti va afecta pielea in diferite moduri prin aparitia inflamatiei. Pot aparea acneea, piele fragilizata, dermatite etc. Anul trecut hormonii mei au fost dati peste cap din cauza stresului si a stilului de viata haotic: mancam prima masa dupa ora 14 si ma culcam destul de tarziu. Atunci cand nu esti odihnita si bine hranita, nu esti echipata eficient pentru a face fata provocarilor zilnice, iar nivelul cortizolului creste, mai ales daca nu practici relaxarea activa prin sport, dans, jocuri cu prietenii.

Ca sa-mi echilibrez hormonii si sa mentin rezilienta pielii, anul acesta mi-am propus sa iau micul dejun in prima ora de la trezire (acest lucru impiedica o crestere a cortizolului), sa fac mai mult sport pentru a reduce stresul, sa meditez si sa socializez cu mai multi oameni. Perioadele de izolare incurajeaza ruminatia si creeaza un cerc vicios al gandurilor obsedante.

Foto: Instagram/@rosiehw