Modul corect de a combina samponul si balsamul pentru par lung si sanatos

1
De Maria Constantin
29 feb. 2020

Parul tau poate primi mai multe beneficii atunci cand combini samponul si balsamul in moduri creative.

Cu mult timp in urma, cineva a venit cu ideea ca samponul si balsamul trebuie vandute impreuna, in functie de tipul de par. De atunci, cumparam la pachet aceste doua produse esentiale pentru ingrijirea parului: sampoanele hidratante merg cu balsam hidratant, sampoanele pentru par ondulat trebuie combinate cu balsam pentru par ondulat si asa mai departe.

De fapt, combinarea unor tipuri diferite de sampon si balsam are mai multe avantaje decat folosirea lor in tandemul clasic, scrie Well+Good.

„Am crezut mereu ca samponul trebuie potrivit cu balsamul, pentru ca multe persoane nu au aceeasi problema de la radacini pana la varfuri”, spune hairstilistul Marcus Francis. Daca ai radacini grase si varfuri uscate, poti folosi ceva care iti va curata bine parul la radacina, precum un sampon de clarificare, si apoi sa folosesti ceva care asigura mai multa hidratare spre varfuri, precum un balsam hidratant.

„Parul este complex si poate avea nevoie de lucruri diferite in momente diferite”, spune Giovanni Vaccaro, director creativ la Glamsquad. El spune ca trebuie sa te gandesti la parul tau in acelasi fel in care iti tratezi pielea: asa cum pentru piele poti folosi o combinatie de produse diferite, la fel poti proceda si pentru firele de par. „Uneori, parul poate avea nevoie de volum la radacini si hidratare la varfuri”, spune Vaccaro.

Totul porneste de la textura parului

Alte persoane pot avea nevoie sa-si potriveasca balsamul pentru par vopsit cu un sampon pentru par ondulat ca sa-i confere parului textura si stralucire. „E minunat sa-ti construiesti stocul de produse astfel incat sa-i dai parului ceea ce ii trebuie si cand ii trebuie”, arata stilistul.

Cat de periculosi sunt sulfatii din sampon + alternative sanatoase pentru par lung

Cel mai bun mod de a incepe in aceasta directie este, spun profesionistii, sa te gandesti la textura parului. „Uneori trebuie sa te gandesti la combinatia sau la ordinea in care vei folosi produsele”, spune Francis. Va trebui sa te gandesti la principalele probleme cu care te confrunti in ingrijirea parului, fie ca acesta este uscat, cret, lipsit de volum sau are alta problema, si sa cauti un sampon si un balsam care le rezolva.

Specialistii consultati de Well+Good recomanda cateva „cocktailuri” de sampoane si balsam pentru diferite probleme ale parului. Iata sugestiile lor:

Daca parul este uscat si drept

Ce sa incerci: Sampon pentru volum + balsam hidratant

Kérastase Volumifique Bain Volume, 93 lei, notino.ro

CHI Royal Treatment Hydrating Conditioner, 97 lei, douglas.ro

Una dintre cele mai intalnite probleme cu care stilistii se confrunta este parul care are nevoie de volum si hidratare la varfuri. In acest caz, cel mai bine este sa folosesti un sampon pentru volum in combinatie cu un balsam hidratant. Sampoanele pentru volum lasa pe fire polimeri speciali care le fac sa para mai groase. Adauga un balsam cu avocado, unt de shea, ulei de cocos, ulei de migdale, ulei de jojoba sau miere.

Daca ai firele cu o grosime subtire spre medie si fara volum, trebuie, insa, sa eviti orice balsam hidratant si sa optezi pentru cele de volum, subliniaza Vaccaro.

Daca parul este uscat si cret

Ce sa incerci: Sampon pentru par cret + balsam pentru par deteriorat

Redken Curvaceous, 65 lei, notino.ro

John Masters Organics Lavender & Avocado Conditioner, 149 lei, notino.ro

Daca ai parul uscat si cret, cel mai important lucru la care sa te gandesti este sa te asiguri ca varfurile sunt hidratate. „Cele mai bune ingrediente pe care sa le cauti sunt produsele cu avocado care contribuie la hranirea firelor de par cret, deteriorat si care se rupe usor”, arata hairstilistul Millie Morales.

Pentru cele mai bune rezultate foloseste un sampon pentru par cret, apoi un balsam hidratant, recomanda Well+Good.

Daca ai parul gras si cret

Ce sa incerci: Sampon de clarificare + balsam pentru par cret

Collistar Purifying Balancing Shampoo-Gel, 75 lei, douglas.ro

Syoss Curls&Waves Conditioner, 16,51 lei, emag.ro

Ca regula generala, sampoanele agreseaza scalpul, iar balsamul are rolul de a trata firele de par. Asa ca mai intai inlatura grasimea de la nivelul scalpului cu un sampon de clarificare cu formula oil-free. Apoi foloseste un balsam pentru par cret care hraneste firele. Ai grija sa-l aplici doar la capatul firelor si sa eviti ca acesta sa ajunga in exces la radacini.

Daca ai parul gras si drept

Ce sa incerci: Sampon de clarificare + balsam pentru volum

L’Oréal Professionnel Serie Expert Instant Clear, 37 lei, redus de la 47 lei, notino.ro

Aussie Awesome Volume Conditioner, 28 lei, notino.ro

„Lipsa de hidratare si de volum vin uneori laolalta”, spune Francis. El sugereaza sa folosesti un sampon de clarificare, apoi sa aplici un balsam pentru volum. „Incearca sa inchei procesul de spalare cu un balsam care favorizeaza miscarea parului si il face sa fie mai usor”, recomanda hairstilistul. Cauta ceva care curata si da un volum usor parului, cu ingrediente precum rozmarin, menta, eucalipt, lavanda, ulei de trandafir si arbore de ceai.

Foto: Instagram/@marion.pascale