Daca esti o persoana care transpira destul de mult, faci sport, esti activa in general sau ai anxietate, e posibil sa nu fii multumita de felul in care mirosi pe parcursul zilei, chiar daca ai facut dus dimineata. Asta se poate intampla pentru ca nu ai realizat o curatare a pielii temeinica si poate nu ai insistat in locurile cele mai importante. Nu ma intelege gresit, nu-mi doresc sa fii agresiva cu pielea ta si sa folosesti produse dure, dar sunt cateva masuri pe care le poti lua pentru a ramane fresh toata ziua.
1. Foloseste un sapun antibacterian ca prim pas de curatare a pielii corpului
Gelurile de dus care miros a mango si caramel sunt un deliciu, dar uneori nu au o putere de curatare prea buna, mai ales daca transpiri mult peste zi. Ca sa indepartezi transpiratia, sebumul si bacteriile, foloseste mai intai un sapun antibacterian clasic, solid – cu care te speli de obicei pe maini. Insista in zona axilelor si pe talpi, dar nu-l folosi niciodata in zona intima, pentru ca ar putea sa-ti dea peste cap pH-ul vaginal. Clateste bine pielea cu apa calduta pentru a indeparta complet sapunul.
2. Aplica gelul de dus cu o manusa sau cu un burete exfoliant
E bine sa ai parte si de o exfoliere usoara in timp ce faci dus, pentru a indeparta eficient celulele de piele moarta. Dilema aici e materialul buretelui folosit, pentru ca acestea incurajeaza acumularea bacteriilor, mai ales daca nu sunt clatite bine si uscate dupa baie. Iti recomand sa alegi ceva din fibre naturale, pe cat posibil. Chiar si un prosop mic din bumbac va fi mai bun decat un burete de plastic. Aplica gelul de dus, spumeaza si apoi freaca usor tot corpul, insistand pe zonele cu piele mai aspra si texturata. Ai grija sa nu iriti pielea – daca se inroseste si te ustura inseamna ca esti prea agresiva.
3. Spala zona intima cu un gel special fara parfum
Curata zona intima incepand din fata catre spate cu un gel de curatare dedicat, preferabil cu acid lactic si fara parfum. Nu e nevoie sa introduci produse de curatare in vagin – acesta se curata singur atunci cand are un pH echilibrat si functioneaza corect. Spala doar zona externa si asigura-te ca ajungi in toate pliurile, apoi clateste bine cu apa calduta – niciodata fierbinte.
I-am auzit pe unii oameni spunand ca zona intima nu are nevoie de curatare speciala, pentru ca sapunul ajunge in mod natural si acolo cand esti sub dus – acest lucru este fals. Ar trebui sa-ti speli zona intima cu dedicare in fiecare zi, luand in calcul sa folosesti produse delicate.
4. Clateste bine pielea la final, pentru a indeparta agentii de curatare
Ca sa eviti uscarea pielii si acumularea de agenti de curatare, asigura-te ca la final clatesti bine si indepartezi toata spuma, mai ales daca preferi sa faci baie. Chiar daca esti in cada, la finalul baii trebuie sa deschizi dusul si sa te clatesti.
5. Aplica lotiunea preferata de corp, cu un parfum delicat
Ca sa mirosi bine toata ziua, hidrateaza-ti pielea cu o lotiune de corp calitativa, care are si un parfum delicat. Pe o piele hidratata va rezista mai bine si parfumul pe care il vei aplica peste zi, astfel incat sa mirosi imbietor pana seara. Nu uita de deodorant – este important sa-l aplici inainte sa transpiri, deci imediat dupa baie, pe pielea curata si uscata 100%.
6. Spala-ti parul suficient de des
Nu te vei simti fresh daca parul e murdar. Nu sunt pentru spalarea parului in fiecare zi, mai ales daca e lung, dar nici nu cred in spalarea cat mai rara, asa cum se recomanda pe vremuri. E gresit sa crezi ca astfel iti vei antrena scalpul sa secrete mai putin sebum. Dimpotriva, daca te speli prea rar, scalpul va avea de suferit pentru ca pe suprafata sa se vor acumula excesul de sebum, murdaria si reziduurile produselor folosite. Majoritatea dermatologilor recomanda sa-ti speli parul de doua ori pe saptamana sau mai des daca ai par gras. Nu uita sa samponezi intotdeauna de doua ori.
Foto: Instagram/@negin_mirsalehi