4 motive pentru care nu as incerca noua tunsoare bob a lui Hailey Bieber

1
De Teodora Tirca
30 ian. 2023

Hailey Bieber a devenit din nou virala dupa ce si-a taiat parul intr-un bob scurt ce pare nefinisat – evident, arata superb. Dar asta nu inseamna ca avantajeaza pe oricine.

Hailey Bieber demonstreaza ca niciodata nu e prea tarziu pentru o tunsoare care striga: „An nou, o noua tu”.

Modelul a dezvaluit zilele trecute pe retelele de socializare noua sa tunsoare surprinzatoare. Followerii ei de pe TikTok au primit un clip in prim-plan care arata detalii ale noului look: un bob ce se termina chiar deasupra umerilor, cu varfuri taiate drept si nefinisate.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Le Concept Magazine (@leconcept.fr)

Arata ca si cum s-ar fi tuns ea singura acasa, ceea ce ofera un efect cool, mai ales cu atitudinea ei nonconformista si trasaturile perfecte.

Totusi, eu personal nu as urma trendul impus de Hailey Bieber. Exista cateva motive solide pentru care nu as aborda aceasta tunsoare:

1. Elementul cool poate parea ridicol la altcineva

Asa cum o creatoare de continut a spus pe TikTok, starnindu-mi rasul, „Hailey arata cool, dar tu ai putea arata ca si cum ai luat o decizie impulsiva singura in baie la miezul noptii. Sau ca mama ta”. Varfurile nefinisate ale tunsorii sunt elementul cool cu care supermodelul a atras atentia, insa – hai sa recunoastem – totul arata cool pe ea. Are trasaturi perfecte (e model, pana la urma) si acces la cele mai in voga haine, accesorii si produse de make-up. E usor sa faci orice tunsoare sa arate bine atunci cand totul la tine e „flawless”.

7 piese sofisticate si de calitate pe care le gasesti acum la reducere

Nu spun sa nu o incerci daca iti doresti asta, insa eu personal sunt sigura ca as arata ridicol purtand-o pentru ca, in primul rand, nu am nici atitudinea potrivita.

2. Nu se preteaza pe orice tip de par

Cred ca e genul de tunsoare care arata bine pe parul fin, ca al lui Hailey. Varfurile taiate „grosolan” ofera volum si ideea de „miscare”, ceea ce face parul drept si subtire sa arate cool. Pe de alta parte, pe un par gros si des ar arata usor ridicol, pentru ca volumul ar deveni exagerat, mai ales in zona varfurilor, iar taietura neglijenta ar fi si mai vizibila.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de ELLE Türkiye (@elleturkiye)

3. Nu arata bine in orice context

Sigur, Hailey isi permite sa poarte aceasta tunsoare oricand si oriunde, insa personal m-as afla in dificultate daca ar trebui sa-mi aranjez parul pentru un eveniment mai elegant. Da, arata cool, dar are un aer baietos si nu cred ca se armonizeaza cu orice tinuta. Dar nu e obligatoriu sa simti asa – toate aceste „probleme” ar disparea daca ai avea atitudinea nonsalanta a lui Hailey.

4. Nu flateaza orice forma a fetei

Genul acesta de tunsoare arata bine atunci cand ai fata usor mai lunga sau ovala. Daca forma fetei e rotunda sau patratoasa si nu suficient de lunga, acest bob va accentua ceea ce nu iti doresti. E perfecta pentru Hailey, dar nu si pentru un om obisnuit ca mine.

Daca crezi ca tunsoarea te-ar avantaja, chiar te incurajez sa o incerci. Asigura-te insa ca nu e un impuls provocat de social media inainte sa-ti tai parul si sa abordezi acest bob nefinisat.

Foto: Instagram/@haileybieber