3 scruburi faciale pe care le poti prepara acasa pentru un ten vizibil intinerit

1
De Teodora Tirca
7 sept. 2020

Exfolierea regulata a tenului este motivul pentru care celebritatile au mereu o piele luminoasa, cu aspect sanatos.

Acumularea de celule moarte pe suprafata pielii poate fi motivul pentru care te plangi de textura, aspect tern si neuniform sau chiar de acnee. Celulele moarte si excesul de sebum „sufoca” porii, si astfel apar punctele negre si eruptiile acneice.

Exista multe metode de a exfolia tenul, de la buretul konjac (cu care iti masezi pielea in timp ce folosesti si un cleanser), pana la exfoliantii chimici care nu se clatesc (toner cu acizi AHA sau BHA).

Din pacate, nu toata lumea poate tolera acizii, iar solutia la indemana devine in acest caz scrubul fizic, adica cel cu particule exfoliante. E bine sa nu exagerezi cu un scrub fizic, insa daca il folosesti in mod corespunzator poti obtine rezultate incredibile instant.

Mie imi plac scruburile preparate in casa, pentru ca stiu exact ce ingrediente contin. Iti impartasesc mai jos cateva retete de scruburi pentru ten ferm si luminos, pe care sa le aplici o data pe saptamana:

1. Scrub cu iaurt si capsune pentru ten acneic

Daca suferi de eruptii acneice sau puncte negre, acest scrub iti va rafina porii si te va scapa de celulele moarte cat ai clipi. In plus, ajuta la echilibrarea productiei de sebum si iti confera o luminozitate atragatoare, deoarece capsunele actioneaza ca un tonic si livreaza o doza mare de antioxidanti.

Ingrediente:
  • 1 ceasca faina de migdale
  • 1 ceasca iaurt natural, fara zahar
  • 3 capsune zdrobite
  • o lingura de cidru de otet de mere raw

Amesteca ingredientele intr-un bol, apoi aplica mixtura pe tenul curat. Maseaza usor, ca si cum ai vrea ca ingredientele benefice sa penetreze pielea. Insista in zonele cu mai multa textura si puncte negre, cum ar fi zona T. Dupa cateva minute clateste bine cu apa calduta si aplica serumurile obisnuite. Vei vedea ca pielea ta straluceste si arata mai tanara!

2. Scrub cu miere si lapte pentru ten uscat

Daca simti ca fondul de ten nu se mai asaza bine din cauza ca ai zone uscate pe care acesta le accentueaza, e timpul sa scapi de celulele moarte, insa hidratand bine pielea. Cea mai buna solutie este scrubul cu miere, care te ajuta sa obtii doua beneficii in acelasi timp: ten fin si hidratat.

Ingrediente:
  • 1 ceasca lapte integral
  • 1 ceasca pudra de migdale
  • 3 lingurite de miere (de manuka, daca e posibil)
  • 1 lingurita zahar brun

Amesteca bine ingredientele pana ce se formeaza o pasta. Daca amestecul e prea gros, mai adauga lapte pana obtii consistenta pe care ti-o doresti. Maseaza pielea cu miscari delicate, avand grija sa nu lezezi pielea sensibila din jurul ochilor. Dupa masaj, lasa amestecul sa actioneze 10 minute (ca in cazul unei masti), pentru ca ingredientele hidratante sa patrunda in piele. Clateste cu apa calduta si bucura-te de un ten curat si hidratat!

3. Scrub anti-aging cu ulei de trandafiri

Daca te confrunti cu linii fine si riduri, ai nevoie de emolienti care protejeaza pielea si previn adancirea liniilor cauzata adesea de expresiile faciale. Un scrub cu ulei de trandafir este perfect pentru tine:

Ingrediente:
  • 2 linguri de ulei de struguri presat la rece
  • 5 lingurite de migdale macinate
  • 2 picaturi de ulei de trandafir

Amesteca bine uleiurile si pudra de migdale, pana ce obtii o pasta. Nu va fi usor, dar insista. In cazul in care ametescul e prea gros, mai adauga putin ulei presat la rece, de orice tip. Maseaza tenul si decolteul cu miscari delicate, apoi clateste cu apa calduta. La final, tenul tau va fi uniform si luminos, iar liniile fine vor fi mai putin vizibile. Nu uita sa completezi ritualul de ingrijire cu un serum anti-aging pe baza de retinol, vitamina C sau acid hialuronic.

Foto: Instagram/Shanina Shaik