5 trucuri de stilizare a bretonului care te vor salva in diminetile grabite

1
De Teodora Tirca
24 oct. 2018

Daca ai breton, inseamna ca iti place atat de mult acest look, incat iti asumi si partea mai putin placuta, adica faptul ca e musai sa-l stilizezi in fiecare dimineata ca sa arate bine.

In plus, ai observat probabil ca bretonul se ingrasa mult mai repede decat restul parului, obligandu-te sa te speli mai des pe cap (mai ales daca faci sport).

Ultima data cand am avut breton, tin minte ca imi setam alarma cu 20 de minute mai devreme, ca sa am timp sa ma ocup de el dimineata, inainte de aplicarea machiajului. Si, in ciuda eforturilor mele, tot nu eram multumita de rezultat, asa ca am asteptat pur si simplu sa creasca la loc si nici ca m-am mai aventurat, cu toate ca imi place la nebunie acest stil.

View this post on Instagram

Last night at the beautiful new TAG Heuer Boutique Opening on Oxford street, Launching my new "Bella Hadid" limited edition link watch!#DontCrackUnderPressure @TagHeuer

A post shared by 🦋 (@bellahadid) on

Insa pe atunci nu stiam multe lucruri despre particularitatile bretonului si nu aveam acces la atat de multe produse care sa salveze timp dimineata.

Asa ca nu te descuraja. Beneficiile bretonului sunt numeroase: ofera o schimbare de look dramatica, fara sa fie nevoie sa tai din lungimea parului, adauga un plus de feminitate sau iti contureaza perfect chipul, mai ales daca ai fruntea inalta. In plus, daca ai parul fin te va ajuta sa creezi mai mult volum in partea de sus.

Nu renunta la el, ci adapteaza-te noii „situatii” punand in practica aceste trucuri salvatoare:

Usuca-ti parul imediat ce iesi din dus

Din pacate, atunci cand ai breton nu e recomandat sa-ti usuci parul natural. Suvitele se vor usca in toate directiile, ingreunand munca de stilizare a bretonului. Pentru a nu folosi excesiv uscatorul de par, inveleste-ti parul intr-un prosop pentru cateva minute si lasa-l sa absoarba apa.

Foloseste intotdeauna o perie rotunda

Usuca-ti parul cu ajutorul unei perii rotunde, cel putin in zona bretonului. Ai nevoie de una medie, nu prea mare, ca sa o poti manui cu usurinta. Trece-ti perii prin breton cu miscari de rotatie in timp ce focusezi uscatorul pe breton (dar nu-l lipi de par asa cum fac uneori hairstylistii la salon, pentru ca iti vei deteriora suvitele).

T3 Volume Round Brush, 28 euro, BeautyBay.com

Investeste intr-o placa super slim

Nu mai trebuie sa-ti spun ca e musai sa detii o placa de intins parul daca ai breton. Peria poate face o treaba buna, insa bretonul se va strica imediat ce vei dormi pe el. Placa iti poate oferi un look mai sleek, mai modern si mai durabil, iar daca o folosesti dupa ce ai aranjat bretonul cu peria, e posibil sa nu mai fie nevoie sa-l „retusezi” pana la urmatoarea spalare. Iar daca e nevoie de retusuri, o placa micuta, special creata pentru breton, te va ajuta sa faci acest lucru rapid si cu precizie.

GHD Mini Styler, 135 lire, Asos.com

Foloseste o cantitate mica de produse de styling

Orice produse de styling ai folosi pe parul tau – spuma, serum pentru reparare, fixativ, ulei de par etc. – foloseste o cantitate foarte mica pe breton, altfel se va ingrasa prea repede si va deveni neascultator. Astfel, distribuie produsul pe restul parului si ce mai ramane pe palme aplica pe breton.

Joico K-Pak Smoothing Balm 200ml, 15,75 euro, BeautyBay.com

Bazeaza-te pe samponul uscat pentru refresh

Daca ai breton, samponul uscat iti va deveni prieten de nadejde. De ar fi existat pe vremea cand ma chinuia pe mine bretonul, viata mea ar fi fost mai putin frustranta. Asa cum spuneam, bretonul tinde sa se ingrasa mai repede decat restul parului, mai ales daca il retusezi in fiecare dimineata. Aplica o cantitate mica de sampon uscat in zona bretonului si lasa-l sa absoarba sebumul pentru cateva minute. Apoi maseaza-l in par si intinde bretonul cu placa pentru a-l disciplina.

Bumble&Bumble Prêt-à-Powder Très Invisible Dry Shampoo, 142 lei la Sephora

Foto: Instagram – Emily Ratajkowski