Semi-bretonul: noul trend de hairstyle pe care l-am invatat de la Dakota Johnson

1
De Teodora Tirca
2 oct. 2018

Semi-bretonul este modern, usor de intretinut si se potriveste oricarei fizionomii. Te vei putea abtine sa nu-ti faci programare la salon chiar azi?

Trebuie sa marturisesc ca parul meu a suferit multe schimbari indelung regretate pe parcursul tineretii mele zbuciumate (rima nu a fost cu intentie). Si nu o spun in sensul ca mi-am ras ceafa sau am abordat un stil punk „in your face”, cu plete mov sau roz – nu, din pacate n-am fost niciodata atat de curajoasa.

Dar stii cum te apuca febra aceea a schimbarii si deodata decizi sa te razbuni pe bietul par in loc sa pleci intr-o calatorie sau sa-ti oferi cateva momente de introspectie? Si atunci, pentru ca totusi nu vrei ceva prea radical, te gandesti: „Ce-ar fi sa-mi fac un breton?”. Mai ales ca arata atat de edgy purtat de Rihanna sau Alexa Chung.

Insa, de fiecare data cand iau decizia asta, imi dau seama ca – ghici ce? – nu arat ca Rihanna doar pentru ca i-am copiat bretonul. Si ca poate pe mine chiar nu ma avantajeaza acest stil. Iar daca ai regretat si tu vreodata decizia asta, stii cat de dificil e sa-l stilizezi in fiecare zi si cat de greu creste la loc.

Angajament doar pe jumatate

Dar ce faci cand, impotriva oricarei ratiuni, vrei si tu o schimbare sau pur si simplu un breton dragalas? Aici intervine frumoasa Dakota Johnson, care a pus pe harta hairstylingului „semi-bretonul”. Acel breton care nu e chiar breton, ci o varianta mai relaxata si mai cuminte a lui, insa cumva mai matura si mai sofisticata. Mai feminina, daca ma intrebi pe mine.

Bun pentru oricine

Dakota Johnson il poarta dintotdeauna cu nonsalanta, avand genul acela de fizionomie pe care un breton se preteaza perfect. Insa semi-bretonul ii ofera aceleasi avantaje minus toata munca pe care o presupune un breton adevarat.

Semi-bretonul Dakotei e mai lung decat un breton obisnuit, partile laterale ajungand pana la jumatatea fetei, e tuns in scari pentru a incadra frumos chipul, insa in centru e mai scurt (depaseste usor sprancele) pentru a crea totusi acel efect de acoperire a fruntii.

Dakota il poarta in diverse stiluri, care avantajeaza orice fizionomie.

De o parte si de alta a fetei

Fiind mai lung si mai subtire decat bretonul obisnuit, Dakota il poate da de o parte si de a alta a fetei pentru a-si descoperi mijlocul fruntii. Arata chic cu cateva suvite mai lungi lasate libere atunci cand il prinzi in coc sau coada.

Pe o parte

View this post on Instagram

โ€“ Happy Tuesday ๐Ÿ’— #dakotajohnson

A post shared by Dakota Johnson Source (@dakctajohnsons) on

Dat intr-o parte, semi-bretonul iti confera un aer mai glam si parca mai matur. E perfect pentru ocazii speciale, mai ales daca vrei sa-ti arati machiajul ochilor.

Mai scurt pe mijloc si filat in laterale

View this post on Instagram

#Dakotajohnson

A post shared by BrasilFanDakotajohnsonworld (@brasilfandakotajohnsonworld) on

Acest stil scoate din plictiseala parul lung, adaugand mai mult volum in partea de sus si conferindu-ti un aer mai flirty.

Cu volum si dat intr-o parte

E ceva irezistibil la bretonul voluminos, dar nu-ti trebuie unul din acela gros pentru a obtine acest efect. Foloseste spuma de texturare pentru a crea mai mult volum si apoi usuca-l intr-o parte cu uscatorul de par si o perie groasa.

Foto: Shutterstock.com