5 locuri uimitoare unde poti merge pentru a face yoga

1
De Cristina Tudor
31 aug. 2018

Aceste spatii sunt incarcate de atata energie pozitiva, incat daca le vizitezi, te vei relaxa cu siguranta!

Nu e de mirare ca yoga a devenit atat de populara in intreaga lume si ca majoritatea hotelurilor o includ in serviciile pe care le ofera. Pasionatii de yoga pot practica acest sport in unele din cele mai frumoase locuri din lume, pe langa multe alte activitati conexe: drumetii, mers pe bicicleta, canotaj sau scufundari.

Aceste retreat-uri sunt pozitionate in locuri cu mult soare, animale exotice si ape limpezi. Si ce poate fi mai frumos decat sa te relaxezi cu ajutorul unei ore de yoga la sfarsitul unei zile pline de aventura? Architectural Digest recomanda 5 locuri uimitoare unde poti merge daca iti doresti o astfel de vacanta:

Fusion Resort Cam Ranh (Nha Trang, Vietnam)

Does it get any better? We are not so sure, but we know that this is real! ⠀ .⠀ .⠀ .⠀ .⠀ .⠀ .⠀ ⠀ Thanks again @unrealholiday ⠀ .⠀ .⠀ .⠀ .⠀ .⠀ #fusionresortcamranh #fusionresorts #holiday #poolvilla #beachview #summervibes #vietnam #vietnamtravel

A post shared by Fusion Resort Cam Ranh (@fusionresortcamranh) on

O statiune balneoclimaterica aflata pe coasta sudica a Vietnamului, Fusion Resort Cam Ranh are un pavilion unde se poate practica yoga in aer liber, cu vedere la iazul de lotus. Aici se mai pot practica si Tai Chi si meditatie. Remco de Hoog, cel care s-a ocupat de decorarea spatiului, l-a creat dintr-un cadru de otel cu bambus si un acoperis din frunze de palmier. Podeaua este din Cho Chi, un lemn rezistent din arborele Parashorea, care creste in nordul Vietnamului sau in sudul Chinei.

Golful Phulay, o rezervatie Ritz-Carlton (Krabi, Thailanda)

Situat pe nisipurile albe ale marii Andaman din Krabi, Thailanda, Golful Phulay are un pavilion numit Sala Srichan. Arhitectul Mathar Bunnag l-a creat din lemn, fiind o combinatie dintre stilul modern si accentele traditionale thailandeze. Aici se poate practica yoga la apus, la lumina lumanarilor.

Rancho Valencia Resort & Spa (San Diego, CA)

Inconjurat de gradini luxuriante, Rancho Valencia Resort&Spa are un pavilion deschis recent, de 1000 de metri patrati, numit Serenity Yoga Pavilion, care ofera o atmosfera zen. El a fost conceput de catre Todd-Avery Lenahan, cu vedere la golful incojurat de eucalipt, palmieri mexicani, pomi fructiferi si stejari. Acest loc linistit gazduieste o serie de activitati sportive, precum Yoga Barre sau Ballet Sculpt.

San Camp (Parcul National Makgadikgadi Pans, Botswana)

Situat in Parcul National Makgadikgadi Pans din Botswana, San Camp este inconjurat de specii de animale precum porcul termitelor, antilope, gazele sud-africane si grupuri de suricate. Pentru ca oaspetii sa se relaxeze, exista un cort unde se practica yoga si o piscina mica. Cortul este destul de spatios si aerisit si a fost construit din tec din Zimbabwe.

Sansara Surf & Yoga Resort (Cambutal, Panama)

Situata intr-un sat mic dintr-o jungla de langa marea Los Buzos din Panama, Sansara Surf & Yoga Resort ofera clase de yoga. Co-propietarul, Mike Philips, este un fost constructor si a ridicat acest retreat cu acoperis inclinat, cu privire la oceanul Pacific. Intreaga constructie este din lemn de productie locala.

Foto: Instagram – L I F E . O F . F E E