Cele mai bune si cele mai nepotrivite locuri pentru a lucra de acasa

1
De Maria Constantin
22 apr. 2020

Avantajul cand lucrezi de acasa este ca tu iti creezi conditiile in care muncesti. Exista cateva locuri in casa in care poti munci eficient si altele care iti pot afecta postura.

Daca trebuie sa mergi la serviciu in aceasta perioada, locul in care iti desfasori activitatea este, de regula, un birou. Dar daca trebuie sa muncesti de acasa, optiunile sunt diferite. Ai la dispozitie masa din bucatarie, canapeaua, veranda (daca esti atat de norocoasa), balconul, patul, podeaua si lista poate continua, in functie de nevoile si de imaginatia fiecaruia.

Insa pe masura ce ramanem in case, corpul nostru a inceput, probabil, sa simta ca nu toate pozitiile in care stam atunci cand lucram sunt potrivite pentru postura, noteaza Well+Good. „Cand lucrezi de acasa, e important sa-ti amintesti sa stai intr-o pozitie ergonomica pentru a evita problemele musculare si ale scheletului”, spune Jaclyn Fulop, fondatoarea platformei Exchange Physical Therapy Group.

Gasirea locului potrivit pentru a sta este doar o jumatate din ceea ce ai de facut pentru a lucra in conditii optime acasa. Potrivit directorului programului Stretch*d, Jeff Brannigan, la fel de mult conteaza si sa te misti constant, asa ai grija sa-ti setezi alerte si sa te misti putin prin casa macar de doua ori pe ora. Trebuie sa alternezi cat mai mult perioadele in care stai asezata cu cele in care faci putina miscare, spune Jeff.

Specialistii contactati de Well+Good dezvaluie care sunt cele mai bune locuri in care poti lucra de acasa si cele pe care trebuie sa le eviti, astfel incat sa muncesti fara sa intampini probleme.

Scaunul din bucatarie

Multe dintre scaunele de bucatarie pot fi inconfortabile in comparatie cu cel ergonomic de la birou, dar sunt cele mai apropiate de ceea ce ai tu nevoie. Sa stai cu spatele drept si cu ambele picioare pe podea este cel mai bun lucru pe care il poti face pentru postura ta, cata vreme masa sau biroul la care lucrezi au inaltimea corecta. Daca simti ca aluneci in timp ce lucrezi, o carte sau o cutie plasate sub laptop ori sub documentele pe care le redactezi iti pot fi de folos.

Un taburet

Daca nu ai posibilitatea de a folosi combinatia clasica masa-scaun, atunci un taburet e urmatoarea alegere buna. „Un scaun fara spatar mentine activa coloana vertebrala. Insa a sta prea mult in aceasta pozitie duce ca forma sanatoasa in S a coloanei sa se modifice intr-un C, in care corpul tau este impins in fata”, explica Fulop. Ai grija cum iti folosesti coloana, tine-ti spatele drept si umerii in spate, iar soldurile sa se afla la un unghi de 90 de grade pentru a evita orice durere.

Podeaua

„Problema cu statul pe podea este ca e aproape imposibil sa lucrezi corect in aceasta pozitie”, spune Brannigan. „Daca tii laptopul in poala, capul vine in fata si se misca inainte si inapoi, in timp ce pieptul si umerii cad in jos”, explica el.
Daca vrei sa lucrezi in timp ce stai pe podea, fa-o in fata unei masute de cafea sau a unei noptiere, pentru a tine laptopul la o inaltime potrivita.

Cum sa lucrezi eficient de acasa: 5 recomandari pentru productivitate maxima

Canapeaua

Daca primele optiuni pot fi adaptate pentru a le folosi intr-un mod corect, de aici incolo pare ca orice ai alege sa faci va fi ceva gresit, noteaza Well+Good. Sa lucrezi de pe canapea, mai ales daca tii picioarele incrucisate si laptopul in poala, este unul dintre cele mai rele lucruri pe care le poti face pentru corpul tau. „E foarte usor sa stai garbovita pe canapea si sa capeti o tensiune musculara care sa ramana pentru o perioada mare de timp”, avertizeaza Brannigan. Asadar, evita canapeaua daca ai de lucru.

Patul

Stii care este regula de aur pentru a fi productiva si a avea o postura benefica in timp ce lucrezi de acasa? Da-te jos din pat! „Patul poate fi confortabil, dar nu te ajuta sa ai postura corecta si sa eviti si tensiunea musculara”, explica Brannigan. Ca sa rezisti tentatiei, fa patul si foloseste-l doar pentru a dormi sau a sta intinsa.

Foto: Unsplash.com