Nutritie diversificata: cum asimilezi vitaminele si mineralele din alimente

Monica Radulescu1
De Monica Radulescu
30 aug. 2018

Fara o dieta diversificata, organismul tau nu poate primi toti nutrientii de care are nevoie. In cele ce urmeaza, iti spunem cum asimilezi vitaminele si mineralele din alimente, pentru corp si minte sanatoase in fiecare zi.

Sanatatea organismului depinde, evident,  de ceea ce mananci. O alimentatie variata si echilibrata, zi de zi, iti asigura necesarul de vitamine si minerale. Am facut o lista cu produsele care contin cei mai multi nutrienti.

Imunitate si sistem nervos puternic

Incepem cu vitamina A, care este buna pentru ochi si pentru sistemul imunitar. O gasesti in dovleac, morcovi, cartofi dulci, varza, caise, spanac si pepene verde.

Trecem la complexul de vitamine B: B6, B9 si B12. Aceste vitamine ajuta la buna functionare a sistemului nervos si la formarea celulelor rosii din sange. Alimentele bogate in B-uri sunt: legumele cu frunze verzi, cerealele integrale, fructele de mare, ouale, laptele, pestele si carnea.

Magneziul este important pentru sistemul nervos, muscular si imunitar. Sunt o alegere buna semintele de in si cele de floarea-soarelui, dar si bananele (recomandate si pentru continutul ridicat de potasiu), ciocolata neagra si fructele uscate.

Antioxidanti pentru lupta impotriva radicalilor liberi

Urmatoarea pe lista este vitamina C, cunoscuta si sub numele de acid ascorbic. Vitamina C este un antioxidant puternic si se gaseste in citrice, capsune, ardei gras si broccoli.

Vitamina C este strans legata de fier. Ea ajuta la asimilarea acestui mineral impreuna cu acidul folic. Alimentul cu cel mai ridicat continut de fier nu este spanacul, asa cum te-ai astepta, ci patrunjelul. De asemenea, fierul se mai gaseste in mazare, fasole, linte, dar si in carne. Medicii spun ca cel continut de carne se absoarbe mai usor decat cel din legume.

Ca si vitamina C, vitamina E este un antioxidant puternic si o gasesti in seminte de floarea-soarelui, spanac si ardei gras.

Oase sanatoase

Vitamina D este esentiala pentru sanatatea oaselor si a sistemului imunitar, si ajuta la absorbtia calciului din alimente. Se poate asimila prin expunerea controlata la soare, dar si printr-o dieta echilibrata. Pestele gras, laptele, ouale si cerealele contin aceasta vitamina.

Vitamina K ajuta la coagularea sangelui si la mentinerea sanatoasa a oaselor. Aici campion absolut este spanacul. De asemenea, mai gasesti vitamina K in majoritatea legumelor verzi.

Calciul este un mineral esential pentru sanatatea organismului, insa lactatele nu sunt cea mai buna sursa. Alege mai bine semintele de susan.

Manganul are un rol deosebit in functionarea optima a glandei tiroide. Poti introduce nucile in alimentatia ta, dar si cerealele integrale din grau, ovaz si orez.

Ca sa te bucuri de toti nutrientii, construieste-ti o dieta diversificata. Gaseste o sursa sigura de unde sa-ti cumperi fructele, legumele si carnea.

Foto: Shutterstock.com