Superfoods: de ce ar fi bine sa mananci seminte de canepa

1
De Ioana Marosan
12 sept. 2018

Stii despre semintele de in si de chia ca sunt surse bune de grasimi sanatoase si proteine… dar stiai ca semintele de canepa au cu 50% mai multe proteine?

Stim ca este destul de complicat cu atat de multe alimente necunoscute, toate fiind incluse in categoria superfoods. Maca, chia, lucuma, moringa, acai, chlorella si alte nume de genul. Insa, in momentul in care le cunosti beneficiile, nu trebuie sa le consumi pe toate, ci sa alegi ceea ce este mai bun pentru corpul tau.

Semintele de canepa sunt printre cele mai bune si hranitoare superalimente pe care merita sa le incerci. In plus, ele sunt foarte versatile, nu au un gust pregnant si le poti folosi la o multime de preparate: smoothie, terci de ovaz, salate, supe, lapte vegetal, iaurt, fructe, dressing, avocado toast si chiar in sandvisuri.

Nu te ingrijora in privinta provenientei acestor seminte.

Da, sunt obtinute dintr-o planta din aceeasi specie cu cannabisul, insa nu contin compusii care genereaza efectele asociate cu marijuana. In schimb, ele hranesc corpul cu proteine de calitate, grasimi sanatoase si o multime de minerale esentiale.

Ca sa te familiarizezi putin cu aceste seminte sanatoase, iata cateva dintre motivele care te-ar putea convinge ca merita sa le incluzi in alimentatia ta:

Semintele de canepa, o sursa excelenta de proteine vegetale

Continutul proteic al semintelor de canepa este un alt motiv pentru care ar merita sa le includem in alimentatia noastra. Ele sunt considerate a fi proteine complete, avand toti cei noua aminoacizi esentiali pentru corp. Quinoa mai este o alta sursa la fel de buna de proteine pentru cei care urmeaza o dieta vegana.

”Semintele de canepa intra in categoria super foods pentru ca au proteine care se digera usor, insa intr-o cantitate cu 50-70% mai mare decat cele existente in semintele de chia sau de in. De asemenea, este vorba despre un produs 100% raw din care se pot obtine si diverse pulberi proteice sanatoasa fara alte adaosuri”, explica un medic nutritionist pentru Huffington Post.

Data viitoare cand iti faci un bol de terci de ovaz sau o salata numai cu bunatati, presara deasupra si o lingurita cu seminte de canepa. Este atat de simplu sa suplimentezi dieta cu superalimente care sunt recunoscute pentru efectele lor terapeutice!

Semintele de canepa sunt sarace in carbohidrati

Spre deosebire de alte superalimente care vin uneori cu un continut mai bogat in carbohidrati, poti sa folosesti linistita semintele de canepa pentru ca ele sunt sarace in carbohidrati. Pot sa fie consumate daca urmezi o dieta saraca in carbohidrati.

Semintele de canepa contin acizi grasi omega 3, 6 si 9

Sunt recunoscute pentru faptul ca au cea mai buna combinatie de grasimi sanatoase dintre toate plantele. Uleiul presat la rece din seminte de canepa se poate consuma pentru a suplimenta necesarul zilnic de acizi grasi omega-3.

Semintele de canepa, suplimentul natural de vitamine si minerale

Aceste seminte mici contin doze mari de zinc, magneziu, calciu, fosfor, fier, fibre, vitamina E, cupru si mangan. Prin urmare, este de preferat sa apelezi la aceste surse naturale de vitamine si minerale ca sa suplimentezi dieta.

Datorita bogatiei de nutrienti din continutul lor, semintele de canepa sunt recunoscute pentru beneficiile lor, multi specialisti concluzionand ca sunt bune pentru inima, digestie, sistemul imunitar, piele si sistemul osos. Sunt folosite cu succes si in cazurile de anemie, elimina insomnia, reduc simptomele menopauzei, imbunatatesc aspectul pielii si al parului si ajuta la slabit.

Foto: Shutterstock.com