Ce compromisuri nu trebuie sa faci intr-o relatie de cuplu sanatoasa

1
De Alice Papuc
6 iun. 2023

Orice relatie presupune anumite compromisuri, insa trebuie sa fii atenta pana unde anume merg acestea.

Oricat de mult iubesti pe cineva, exista anumite compromisuri pe care nu trebuie sa le faci intr-o relatie sanatoasa. Bineinteles, este important sa fii flexibila si sa stii cand sa lasi de la tine. Dar la fel de important este sa nu te pierzi pe tine in relatia de cuplu. Descopera 7 compromisuri pe care nu trebuie sa le faci intr-o relatie sanatoasa!

Respectul

Respectul este temelia unei relatii sanatoase. Daca acesta dispare, relatia de cuplu nu are niciun viitor. Nu sta niciodata langa un barbat care nu iti demonstreaza respect si apreciere. Nu are intentii serioase cu tine, iar lucrurile pot degenera. Invata ca meriti tot ce este mai bun si nu accepta mai putin!

Ceea ce simti este intuitie sau anxietate? Iata cum sa faci diferenta

Spatiul personal

Nimeni nu spune ca nu trebuie sa petreci timp cu cel drag tie. Dimpotriva, este bine sa petreceti cat mai mult timp de calitate impreuna. Cu toate acestea, nu accepta langa tine pe cineva care te acapareaza cu totul. Pastreaza-ti timp si spatiu pentru tine si pentru acele lucruri care te fac sa fii tu.

Considerentele financiare

Fiecare cuplu stie cum trebuie sa isi gestioneze finantele. Cu toate acestea, este recomandat sa fii atenta la anumite considerente financiare. Asigura-te ca nu esti singura care isi aduce aportul in relatia dintre voi. Stabileste un buget si fii atenta la modul in care acesta este gestionat.

Valorile tale

Nu-ti compromite valorile de viata. Nu accepta niciodata lucruri care ti se par complet deplasate. Oricat de mult iubesti pe cineva, viziunea asupra vietii trebuie sa fie relativ similara. Este mult prea dificil sa iti schimbi viata complet si sa accepti anumite lucruri care iti displac complet. Iar la finalul zilei, daca esti mai mult nefericita, relatia dintre voi doi nu este una sanatoasa si armonioasa.

Ce poti face atunci cand nu te mai intelegi cu partenerul

Oamenii dragi

Printre cele mai gresite compromisuri pe care le poti face intr-o relatie este acela de a te izola complet. Nu accepta niciodata un partener care isi doreste sa renunti la toti oamenii dragi din viata ta. Cauta pe cineva care sa te incurajeze sa mentii relatii armonioase si care sa fie fericit pentru tine.

Realizarile tale

Nu accepta un partener care nu se bucura pentru tine si pentru realizarile tale. Nu sta langa cineva care doar te trage in jos si care nu isi doreste ca tu sa reusesti.

6 lucruri non-negociabile intr-o relatie de cuplu sanatoasa

Aspectul tau fizic

Poate suna usor controversat, insa nu este in regula sa iti compromiti intregul aspect fizic doar pentru a-l multumi pe cel de langa tine. Partenerul tau trebuie sa te accepte pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce isi doreste sa fii. Este in regula daca cel de langa tine iti spune ca i-ar placea sa te vada in rochia preferata atunci cand iesiti la intalnire, insa daca tu esti o femeie care se simte confortabil doar in blugi si adidasi, iar el isi doreste sa te vada tot timpul pe tocuri, s-ar putea ca lucrurile sa nu mearga atat de bine intre voi.

Foto: Instagram/@martalozanop