Cele mai frecvente greseli pe care le faci inainte, in timpul si dupa sex

greseli viata sexuala
1
De Ioana Marosan
10 oct. 2018

La fel ca in toate celelalte aspecte ale vietii, si in dormitor pot sa apara probleme. Cei de la Byrdie au facut o statistica a celor mai frecvente greseli pe care le poti face in viata sexuala.

Daca te gandesti ca viata sexuala se rezuma doar la actul sexual in sine, ei bine, sa stii ca lucrurile nu stau chiar asa! Pe scurt, viata sexuala ne afecteaza emotional, fizic si mental. Din punct de vedere fizic, in corpul nostru au loc foarte multe actiuni atunci cand avem un contact sexual, dar cea mai importanta consecinta este modificarea frecventelor din creierul nostru.

O viata sexuala reusita are multe beneficii: iti da energie, te face mai fericita, te face sa te simti mai bine in corpul tau si este o experienta care te intareste mental. Wendy Strgar, sexolog si autoare a cartii “Sex That Works: An Intimate Guide to Awakening Your Erotic Life” a explicat cel mai bine intr-un interviu acordat pentru Byrdie:

“Atunci cand ai o partida buna de sex, esti responsabila pentru nevoile tale sexuale si nu ai nicio problema sa-ti revendici drepturile. Dar atunci cand renunti sa mai incerci sa demonstrezi ceva, se creeaza posibilitatea de a fi cu adevarat senzuala cu partenerul tau. Iar corpul tau va deveni o simfonie de senzatii.”

Insa in viata sexuala pot sa apara si situatii care iti pot afecta viata pe toate planurile.

Iata care sunt cele mai frecvente greseli pe care le poti face in viata sexuala:

Inainte de sex

Daca un cuplu incearca sa faca un copil, exista mitul potrivit caruia daca nu ejaculezi mai multe saptamani la rand, atunci ejacularea care va avea loc in timpul ovulatiei va creste sansele ca femeia sa ramana insarcinata. Insa, daca ejacularea intarzie mai mult de o saptamana, calitatea spermei poate avea de suferit.

O alta greseala care se intampla adesea este aceea de a nu citi lista ingredientelor produselor de igiena sexuala pe care le folosim. Multe femei nu acorda importanta ingredientelor din care sunt obtinute produsele pe care le folosesc in mod uzual si acestea pot afecta in mai multe feluri calitatea vietii: de la scaderea sanselor de a ramane insarcinata, pana la aparitia iritatiilor in zonele intime sau chiar a unor infectii urinare.

In timpul sexului

Daca va doriti un copil si folositi un lubrifiant, asigurati-va ca ingredientele acestuia sunt sigure, pentru ca nu foarte multe tipuri de lubrifiant sunt sigure din punct de vedere al fertilitatii, cele mai multe afectand calitatea spermei.

Exista mitul potrivit caruia unele pozitii sunt mai favorabile decat altele atunci cand vrei sa ramai insarcinata. Adevarul este ca toate pozitiile sunt la fel de favorabile, iar sansele de a ramane insarcinata nu depind de pozitia in care se desfasoara actul sexual si ejacularea.

Dupa sex

Dupa terminarea actului sexual este important sa urinezi. In felul acesta, vaginul se curata de orice impuritati. Pentru a nu diminua sansele de a ramane insarcinate, multe femei considera ca nu trebuie sa urineze dupa incheierea actului sexual ca sa nu “piarda” sperma.

Acest lucru nu este adevarat, este important sa urinezi dupa un contact sexual pentru a elimina riscul aparitiei unei infectii urinare.

Insa, dincolo de greselile fizice, este important sa nu te neglijezi si sa te gandesti la felul in care te-ai simtit in timpul actului sexual, care sunt partile care ti-au placut cel mai mult si, daca esti intr-o relatie de durata, impartaseste aceste ganduri cu partenerul tau.

Grija fata de tine si relatia pe care o ai cu tine insati sunt la fel de importante ca relatiile pe care le ai cu cei din jurul tau.

Foto: Shutterstock.com