Sa imparti patul cu partenerul tau iti distruge complet somnul? Incearca aceste 5 solutii

1
De Anyta Andrei
6 feb. 2022

Sa dormi cu partenerul tau este mai mult o corvoada decat o placere, cel putin in ceea ce priveste calitatea somnului? Nu este nimic gresit sa iti doresti patul doar pentru tine. Serios.

La un moment dat in istoria omenirii, a devenit uzual sa imparti patul cu persoana iubita, iar azi o facem fara sa ne gandim prea mult la asta, fie ca ne place cu adevarat sau nu, pur si simplu a devenit un dat al relatiilor contemporane. Poate mai putin pentru membrii familiilor regale.

In ceea ce ma priveste, nici nu imi pot imagina cum ar fi sa dorm separat de partenerul meu, ba chiar atunci cand, uneori, adoarme pe canapeau din living, ma trezesc in timpul noptii si fac tot ce imi sta in putinta sa il aduc in pat.

Asta in ciuda faptului ca el sforaie adesea, iar mie mi-a transmis indirect si cu multa diplomatie, nu numai o data, ca toata noaptea imi tin picioarele peste el, ceea ce ii ofera o oarecare stare de disconfort. Mai mult, se pare ca acaparez mare parte din pat. Si cu toate astea, continuam sa dormim in acelasi pat. Cel putin deocamdata…

Poate si pentru ca mi-a intrat in minte, de cand eram mica, una dintre vorbele de duh ale unei matusi care declara de cate ori avea ocazia, cu aplomb, ca a incepe sa dormi separat este totodata inceputul sfarsitului pentru o relatie.

De ce nu ar trebui, sub nicio forma, sa-ti incepi ziua cu o cafea. Recomandarea expertilor

A dormi separat de partenerul tau este oare inceputul sfarsitului unei relatii?

Exista oameni pentru care a imparti un pat inseamna sa se trezeasca mai obositi decat erau cand s-au dus la somn si azi stim mai mult ca oricand cat de important este somnul in ceea ce priveste starea noastra generala de bine si capacitatea de a ne concentra la job.

Sunt parteneri care trebuie sa suporte afectiuni medicale precum sforaitul profund, si se pare nu sunt chiar putini acestia, de aceea expertii recomanda urmatoarele tips-uri care va pot ajuta sa va rezolvati problema, fara sa va puneti in pericol relatia:

Incearca aceste 5 metode inainte de a te decide sa dormi separat de partenerul tau, sau cand ai decis deja asta:

Nu iti critica partenerul si nu da vina pe el

Terapeutul Mishay Butler-Ozore a declarat pentru publicatia SELF: „In loc sa folosesti <<tu>>, spune <<Am probleme cu modul cum ma odihnesc si mi-as dori sa incercam impreuna sa ne imbunatatim calitatea somnului.>>” A ridica problema gentil si cu spirit de echipa va rezolva jumatate din neintelegeri, in timp ce a-l invinovati il poate doar indeparta.

Fii empatica si intelegatoare

Sunt sanse mari ca daca tu nu dormi bine, nici partenerul tau sa nu o faca. Daca sforaie sau se intoarce toata noaptea de pe o parte pe alta inseamna nu numai ca te deranjeaza pe tine, dar si ca el nu poate dormi profund, odihnitor.

Oricare ar fi motivul, arata-i compasiune si empatie si, astfel, gandindu-te si la starea lui, nu numai la a ta, relatia voastra va fi mai puternica chiar si in fata neplacerilor din somn.

Descopera cauza problemei

Cei mai multi dintre partenerii care nu vor sa mai imparta patul cu persoana iubita intampina probleme ce tin de afectiuni medicale, sunt foarte putini cei care nu isi mai doresc sa isi petreaca noaptea alaturi de partener doar asa din obisnuinta de a avea un intreg pat doar pentru ei, indica doctor Aysola, profesor in medicina somnului.

De la apnee de somn, cand respiratia se opreste in mod repetat, la boli neuromusculare, toate acestea pot fi cauze ale unui somn de proasta calitate. Si toate pot fi tratate intr-o masura sau alta. Consulta-ti medicul curent si apoi un specialist in somnologie.

4 trucuri simple pentru a preveni balonarea in fiecare zi – aprobate de medic

Fii creativa cu solutiile

Exista forme extreme de separare a partenerilor, unii dintre ei ajungand sa doarma in camere separate, sa aiba nu numai un pat separat, ci un dormitor doar al lor etc. Pentru unii chiar poate fi daunator privind buna functionare a relatiei, altii pur si simplu nu au atatea camere la dispozitie pentru acest tip de „sleep divorce”.

Sincer, pe mine doar termenul ma sperie. Asadar, daca nu ai cum sa dormi separat sau, pur si simplu, nu iti doresti, gaseste solutii creative si la indemana inca de la inceput, pana la rezolvarea cauzei principale: masti pentru ochi, dopuri de urechi, aparate care produc white noise, draperii opace, orice poate contribui la reducerea stimularii senzoriale care te tine treaza sau intr-o stare de semi-adormire.

Daca totusi, va separati…

Daca, dupa ce ai incercat tot ce ti-a stat in putinta problema persista si ati decis impreuna ca ar fi mai sanatos pentru fiecare in parte sa va odihniti separat, atunci macar faceti-o cu responsabilitate, asa incat sa nu lasati aceasta decizie sa va afecteze relatia.

Fa tu primele schimbari, cum ar fi sa te asiguri ca aveti in continuare parte de intimitate, creand momente speciale pentru manifestarea apropierii. Uneori puteti sa stati impreuna in acelasi pat pana simtiti ca adormiti si, abia apoi, unul dintre voi se poate retrage la el in camera. Ceea ce pare a fi o distantare, poate, de fapt, sa reaprinda un fel de pasiune adolescentina.

Cu toate acestea, nu uita ca este greu sa desparti intimitatea de dormitul impreuna, asa ca fii oricand pregatita se renegociezi. Intr-un final, cel mai important este sa fiti amandoi odihniti si fericiti!

Foto: depositphotos.com