Ce se intampla in corpul tau dupa varsta de 25 de ani: 5 schimbari surprinzatoare

sanatate
1
De Alice Papuc
3 oct. 2023

In viata fiecarei femei vine o perioada in care realizeaza ca nu mai are 25 de ani. Acest lucru nu trebuie sa te deprime, pentru ca fiecare varsta vine cu frumusetea ei. Tot ce trebuie sa faci este sa fii atenta la ceea ce iti spune corpul tau si sa iti ajustezi stilul de viata.

Procesul de imbatranire este unul cat se poate de firesc. Si chiar daca la 25 de ani ai toata viata in fata, exista anumite schimbari ale corpului care sunt inevitabile. De aceea este bine sa iti cunosti corpul si sa stii cum sa raspunzi nevoilor sale. Iata la ce aspecte trebuie sa fii atenta!

Un metabolism mai lent

Daca la 18 ani puteam sa mananc cate prajituri imi doream fara sa pun un gram, odata ce am trecut de varsta de 25 de ani mi-am dat seama ca trebuie sa fiu mai atenta. „Majoritatea oamenilor observa ca metabolismul lor incetineste pe masura ce inainteaza in varsta si ca este nevoie de mai multa munca pentru a-si mentine greutatea pe care o aveau cand erau mai tineri”, a declarat Ariane Resnick pentru publicatia Popsugar. Acest lucru are doua explicatii: in primul rand este vorba despre schimbarile hormonale la care corpul nostru este supus. A doua explicatie este faptul ca pe masura ce inaintam in varsta pierdem masa musculara daca nu suntem activi in fiecare zi.

Esti mult mai predispusa la mahmureala

Studiile demonstreaza ca ficatul devine din ce in ce mai putin capabil sa descompuna toxicitatea alcoolului pe masura ce inaintam in varsta. Mai mult decat atat, sistemul nostru imunitar devine mai slab si recuperarea dupa o noapte de petrecut este mai dificila.

Ce poti face in acest sens? In primul rand, sa fii atenta la cantitatea de alcool pe care o consumi. La fiecare pahar de alcool baut, bea intotdeauna cel putin un pahar de apa. Si nu uita niciodata sa mananci inainte sa consumi alcool.

Cat dureaza, de fapt, mahmureala (si ce sa faci ca sa o previi)

Nivel de energie mai scazut

Nivelul tau de energie incepe sa scada dupa varsta de 25 de ani. S-ar putea sa iti dai seama ca iti este din ce in ce mai dificil sa mergi zilnic la job, la sala si apoi sa mai iesi si in oras cu prietenele tale. Poate ca observi ca incepi sa ai dureri cand faci anumite exercitii fizice sau ca nu mai poti tine pasul cu iesitul in fiecare seara. Ce ramane de facut? Sa inveti sa iti asculti corpul. Odihneste-te cand acesta iti cere. Incearca antrenamente fizice low impact, cum ar fi pilates sau yoga. Cere ajutorul unui specialist atunci cand simti nevoia.

Linii fine si piele mai uscata

Daca in trecut cautam doar produse care sa ofere un efect cat mai mat si fugeam de acel glow natural al pielii, acum nu stiu cum sa il imbratisez mai mult. Dr. Parks, dermatolog si fondator al DermWarehouse, sustine ca „este normal chiar si la o varsta frageda de 25 de ani sa incepi sa vezi semnele imbatranirii”.

In continuare, daca iti doresti o piele frumoasa, nu uita sa folosesti protectie solara, sa gasesti o rutina de skincare potrivita tie si sa te hidratezi.

Parul se poate rari

Aproximativ o treime dintre femei experimenteaza un fel de cadere a parului, fie ea minora sau grava, la un moment dat. Acest lucru are factori diversi: de la schimbari hormonale, la alimentatie si pana la tot stresul la care esti supusa.

Este firesc, varsta de 25 de ani simbolizeaza un prag la care oamenii se asteapta ca viata lor sa fie cat mai aranjata. Cariera “trebuie” sa fie deja una de succes, iar persoanele din jur incep sa te intrebe cand te asezi la casa ta. Este evident ca stresul va aparea atunci cand esti supusa presiunii si ca acesta isi va pune amprenta asupra corpului tau. De aceea, trebuie sa inveti sa iti asculti corpul si sa ai mai multa grija de tine. Iar daca vrei sa stii mai multe despre cum te schimbi odata cu trecerea timpului, iti recomand articolul meu, „Ciclurile de 7 ani: cum evolueaza mintea, trupul si spiritul tau la fiecare 7 ani”.

Foto: Freepik.com