Samponul, balsamul si metoda de coafare conteaza!

Desi femeile cu parul uscat sunt cele care se confrunta cel mai adesea cu despicarea firelor de par, nici cele cu parul fin nu sunt ferite de aceasta problema. Totusi exista o solutie pentru a evita un asemenea neajuns: implementarea unor reguli riguroase in rutina de ingrijire.

Daca deja te confrunti cu despicarea firelor de par, vestea proasta este ca nu prea ai ce sa mai faci ca sa insanatosesti parul. Un par tocit la varfuri, despicat, care se rupe usor este un par „mort”, pe care nu il mai poti resuscita nici cu cele mai scumpe tratamente. Singura solutie este sa te tunzi ca sa scapi de varfurile problematice, care dau, per total, un aspect neplacut podoabei tale capilare si strica linia oricarei coafuri.

Despicarea firelor de par poate fi cauzata de cateva obiceiuri din rutina de ingrijire, pe care poate nici nu le iei in seama

Ce este insa mai important, este ce vei face in continuare, pentru ca problema va reaparea cu siguranta daca nu acorzi mai multa atentie felului in care te porti cu parul tau. Spre exemplu, se poate ca unele obiceiuri pe care le ai in rutina beauty sa fie raspunzatoare de despicarea firelor de par. Cele mai frecvente sunt: uscarea parului cu caldura puternica, intinderea cu placa, vopsirea repetata la intervale scurte de timp sau expunerea indelungata la soare fara protectie. Toate aceste mici greseli duc la uscarea excesiva a firului de par, pentru ca mai apoi sa urmeze iminenta despicare si rupere a suvitelor.

De cele mai multe ori, firul se despica foarte putin la varf, insa „crapatura” poate inainta destul de mult in lungimea parului, ajungandu-se chiar si pana la crearea unor fasii de doi-trei centimetri. Cum se produce despicarea firelor de par? Fiecare fir de par are in alcatuire trei straturi: medula (maduva), cortexul (format din celule bogate in keratina si pigmenti ce dau culoarea parului) si cuticula, stratul exterior, construit din celule aplatizate ce au un rol de bariera protectoare. Cand cuticula parului se deterioreaza (ti-am detaliat mai sus factorii care duc la aceasta problema), fibrele din interior sunt expuse si se despica pur si simplu.  Ca sa previi despicarea firelor de par, ia in considerare cateva reguli de ingriijire importante.

Cativa pasi importanti pe care ii poti face ca sa previi despicarea firelor de par

1. Foloseste un sampon fara alcool sau alte ingrediente dure ce favorizeaza despicarea parului: sodium lauryl sulfate, propylene glycol, parfumuri. Acestea usuca parul si il face mai presipus la rupere, asa ca orienteaza-te catre ingrediente naturale. Si daca te speli prea des pe cap, poti sa sensibilizezi parul, asa ca nu il sampona mai mult de trei ori pe saptamana.

2. Hraneste parul cu balsam dupa fiecare spalare. Varfurile despicate sunt cauzate de lipsa hidratarii, de aceea este important sa folosesti balsam de par. Acesta te ajuta sa-ti mentii parul cat mai sanatos, il face mai usor de manevrat, il hidrateaza si ii da stralucire si vitalitate. Daca ai parul uscat, balsamul este un produs mai mult decat obligatoriu.

3. Evita sa-ti periezi parul cat inca este ud pentru ca este mai vulnerabil la rupere, mai ales daca este lung si se incurca. Cel mai indicat este sa folosesti un prosop pentru a absorbi excesul de apa din par, fara insa a-l freca. Lasa parul sa se usuce 10-15 minute natural, iar abia apoi piaptana-l. Si perierea excesiva poate cauza despicarea firelor de par. Foloseste o perie cu peri fini si evita-le pe cele din plastic.

4. Nu exagera cu folosirea gadgeturilor de coafat. Caldura intensa aplicata direct pe par nu face altceva decat sa-i slabeasca rezistenta si sa distruga stratul protector (cuticula). Cele mai „periculoase” gadgeturi sunt placa de intins parul si ondulatorul, pentru ca usuca, rupe, despica si ia din stralucirea naturala a parului. O alternativa este indreptarea parului fara placa!

5. Aplica un tratament preventiv saptamanal! Fa-ti o masca hranitoare care impiedica despicarea firelor de par folosind ingrediente la indemana: ou, ulei de masline si miere. Amesteca un galbenus cu trei linguri de ulei de masline si o lingura de miere. Maseaza-ti usor parul ud cu acest tratament si acopera-l cu o casca de dus. Lasa-l sa actioneze jumatate de ora si clateste cu un sampon bland.

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver