Solutii anti soare, clorul de la piscina si apa sarata

Parul cret si des are nevoie sa fie ingrijit cu multa atentie in lunile calduroase de vara pentru ca risca sa se deshidrateze usor, pentru ca apoi sa se usuce destul de tare, iar in final sa se despice la varfuri si sa se rupa.

Unele fete se pot lovi si de alte probleme: buclele lor nu se mai asaza de niciun fel, iar parul cret se transforma intr-o “claie” de par,  incurcata si aspra, care nu numai ca nu arata deloc flatant, dar este si foarte greu de manevrat.

Parul cret este afectat in aceeasi masura de radiatiile UVA si UVB

Vinovatul numarul unu pentru toate aceste probleme este soarele. Desi soarele nu arde parul, asa cum face in cazul pielii, pentru ca acesta este alcatuit din celule moarte, radiatiile ultraviolete de tip UVA penetreaza pana in adancimea firului de par si ii afecteaza puterea si elasticitatea, si, din pacate, distrug si pigmentii care dau culoarea parului, decolorandu-l. Radiatiile UVB sunt si ele periculoase pentru ca usca parul si ii dau un aspect aspru.

Daca expunerea la soare se face in mod repetat si prelungit, mai ales in cazul femeilor cu parul cret, riscurile sunt cu atat mai mari. In general, femeile cu parul cret se confrunta cu tendinta de uscare, iar acesta se poate amplifica foarte usor odata cu venirea verii.

Dar nu numai soarele poate face rau unui par cret. Apa de la piscina care este tratata cu clor il poate usca, facand firul de par sa fie poros, il decoloreaza si il incurca. Desi parul nu este afectat major si isi revine in general dupa o zi, doua, daca obisnuiesti sa mergi prea des la piscina, parul poate sa sufere de pe urma acestui hobby. Apa de mare poate fi la fel de periculoasa. Desi buclele tale isi pot imbunatati aspectul de la apa sarata, devenind si mai inelate, cantitatea mare de saruri din apa marii are si un efect advers: usuca puternic.

Pentru ca parul cret sa nu iti dea batai de cap vara aceasta si ca sa-l pastrezi sanatos si stralucitor, iti dam niste ponturi de ingrijire pentru vacanta si nu numai.

5 sfaturi de ingrijire pentru parul cret. Tine cont de ele mai ales vara!

1. Spala corect si protejeaza

Structura parului cret impiedica “circulatia” uleiurilor naturale pe toata lungimea firului de par, de aceea acesta devina uscat si aspru. Specialistii recomanda sa eviti samponul cu actiune de curatare profunda (clarifying shampoo) si sa optezi, mai degraba, pentru un sampon hranitor care iti va fi aliatul perfect impotriva uscaciunii si a incalcirii parului. In plus, spala parul mai rar, de doua-trei ori maximum pe saptamana. In schimb il poti uda zilnic cu apa si poti folosi un balsam ca sa-l hidratezi.

2. Foloseste un balsam fara clatire la piscina sau la plaja

Secretul ca sa eviti amplificarea uscaciunii si incurcarea parului cret ori de cate ori mergi la piscina sau la plaja este sa folosesti un balsam fara clatire. Acesta nu numai ca protejeaza, dar ajuta la hidratarea in profunzime a firului de par. Produsele cu factor de protectie sunt o alegere si mai buna deoarece iti protejeaza parul de razele ultraviolete.

3. Clateste-ti intotdeauna parul inainte de a intra in apa

Daca iti place sa inoti si obisnuiesti sa stai mult timp in apa, la piscina sau la mare, hair-stylisti spun ca un truc bun pentru a preveni absorbtia clorului sau a sarurilor in par este sa-l clatesti usor inainte de a sari in apa. Nu uita sa-ti clatesti parul si dupa ce iesi din apa! De asemenea, redu pe cat posibil contactul dintre apa si par si prinde-l intr-un coc sau intr-o coada. La piscina poarta o casca de cap!

4. Pune-ti o masca hranitoare in fiecare saptamana

Parul cret are in structura mai multe proteine si mai putina umezeala decat parul drept, ceea ce il face mai uscat. Daca este uscat va incerca sa atraga mai multa umezeala din aerul umed, ceea ce duce la electrizarea lui si la incalcirea buclelor. Un tratament saptamanal hranitor va ajuta parul cret sa ramana hidratat si va crea o bariera protectoare impotriva umiditatii.

5. Renunta la gadgeturile de coafat

Limiteaza pe cat posibil folosirea gadgeturilor de coafat de la uscator de par si pana la placa de par, pentru ca poti deshidrata si mai mult parul cret care deja este uscat. Lasa-l sa se usuce natural sau daca nu foloseste o treapta mai mica a uscatorului. Cand coafezi parul cret, utilizeaza si mai putine produse de styling. Pune o cantitate mica de produs pe palme, freaca-le si apoi aplica pe par incepand de la varfuri spre radacina.

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver