Rochii si bluze de primavara

Asa cum va povesteam in articolul “Tinuta de 8 martie”, in Luna Femeii si in special in ziua dedicata noua caut sa ma imbrac cu haine care sa-mi sublineze cat mai bine feminitatea. In aceasta categorie se inscriu si simpaticele piese cu funda la gat. Poti alege din magazine varianta potrivita pentru tine in functie de stilul tau vestimentar si de nevoile tale zilnice.

1. Rochiile cu funda la gat – Dintotdeauna am apreciat rochiile pentru ca ma scapa de o alegere in plus, cea a fustei cu care sa-mi asortez bluza. De aceea rochia New Look, care e practic 2 in 1, este compusa dintr-un sarafan in carouri de care este cusuta o camasa cu funda. Aceasta este perfecta pentru cele care se grabesc sa ajunga dimineata la birou, dar isi doresc in acelasi timp sa arate impecabil. Pentru ca materialul cadrilat ii da un aer scolaresc, iti sugerez sa o porti cu o geanta Cambridge si cu o pereche de pantofi masculini brogues. Rochia Lashez, in schimb, este perfecta pentru o iesire la restaurant. Cum are o linie sobra, fiind inchisa pana la ultimul nasture, da-i un aer sexy cu o pereche de dresuri negre din dantela si o pereche de pantofi stiletto in aceeasi culoare.

2. Bluzele cu funda la gat – Deoarece bluza TinaR este clasica, o poti purta atat la birou cu o fusta creion, cat si in weekend cu o pereche de pantaloni evazati. Pentru ca are deja funda la gat, evita sa porti coliere. Alege in schimb cercei-clips aurii sau poarta mai multe bratari groase metalice. Bluza Vero Moda este perfecta pentru aceste zile friguroase. Va arata foarte bine cu o pereche de jeansi slim fit albastru inchis si cu o pereche de balerini intr-o nuanta neutra. In schimb, bluza H&M mi se pare perfecta pentru o zi calduroasa. Imprimeul ei cu fluturi va arata incantator impreuna cu o pereche de pantaloni lejeri din in si niste espadrile cu talpa impletita.

3. Topul cu funda la gat – Tot in categoria acestor piese cu funda la gat se inscrie si topul Mango. De-abia astept prima plecare la mare cand planuiesc sa port un top similar acestuia. Arata minunat impreuna cu o fusta maxi din voal si o pereche de sandale usoare, cu barete subtiri. Iar printul lui imi aduce aminte de imprimeul batic.

Text: Diana Marasoiu Foto: Manole Sava