1Oamenii intreaba adesea in cabinet despre diagnostice, iar eu inteleg nevoia asta. Poate fi o usurare sa stii de unde sa te apuci, sa il apuci pe celalalt, sa-ti explici ce se intampla sau sa cauti pe internet solutii. Si aici apare problema, in faptul ca diagnosticul trage o linie invizibila la care se aliniaza oameni, comportamente si experiente de viata, care sunt de fapt unice, necomparabile cu ceilalti.
Pentru ca suntem diferiti, interactiunile dintre noi la fel, fiecare experienta de viata aduce cu sine ceva absolut nou, ca si amprenta fiecaruia dintre noi.
Am simtit nevoia sa fac disclaimerul asta pentru ca borderline este un diagnostic. TPB (BPD in engleza) este o tulburare de personalitate cu o prevalenta de 1,5–6% din populatie. Iata definitia esentiala din DSM-5: un pattern pervaziv de instabilitate in relatiile interpersonale, imaginea de sine si afecte, impreuna cu o impulsivitate marcata. Debutul este aproape intotdeauna la o varsta tanara.
Eu nu vreau insa sa vorbesc despre diagnostic, ci despre experienta relatiilor cu oameni diagnosticati (sau nu), despre ce se intampla cu cei care traiesc alaturi de ei.
In mintea mea, persoana care are BPD se cheama Angi, dupa Angelina Jolie in Girl, Interrupted — un caz superb pentru analiza, am sa revin la finalul textului cu cateva referinte de personaje cunoscute, pentru o mai buna intelegere.
Angi a fost in viata mea in diverse forme. A fost iubitul meu magnetic, prietena aventuriera sau colega cu multe probleme, si de-abia dupa toate experientele astea si ani buni de cabinet pot spune ca incep sa recunosc mai usor felul asta de a fi in oamenii apropiati mie.
Pentru ca problema cu Angi este tocmai felul ei cuceritor de a fi, cu care iti capteaza toata atentia. Este foarte emotionala, intensa, iti povesteste amanunte din viata ei care te misca pana la lacrimi. Vrei sa o ajuti, sa stii ce-i cu ea, te preocupa si te ingrijoreaza, simti nevoia sa verifici ca e ok. Fiecare emotie e puternica si justificata de povesti captivante, viata ei pare un roman eroic.
Prietenia pierduta: durerea despre care nu vorbim aproape niciodata
Initial, eu ma indragostesc de acesti oameni (aici e de analizat de ce o fac sau de ce mi se intampla, ma intreb des daca se datoreaza idealizarii lor si faptului ca ma fac sa ma simt atat de importanta). Ma simt investita cu capacitatea de a-i iubi, de a-i salva, de a simplifica intr-un final viata lor chinuita de pana acum. Vedeti la ce ma refer? 🙂
Sunt pusa pe un piedestal, extraordinara ca fiinta si caracter, doar eu pot repara si face ce lumea intreaga n-a reusit pana acum.
Pic in plasa si dupa cum ma stiu, incep sa-mi dau silinta. Vin cu solutii, ma preocup, ma consuma situatia in care se afla si simt multa compasiune si ingrijorare pentru Angi. Iar ea primeste toate astea de la mine cu o satisfactie pe care ma lasa doar sa o ghicesc pe dinauntru, ca o luptatoare salvata din batalie si carata pe brate, inconstienta.
De aici incolo sunt coapta cum se spune, am intrat in joc si tocmai faptul ca o salvez ma afunda din ce in ce mai tare in problema pe care urmeaza sa o am cu Angi. Sau ea cu mine 🙂
Este faza in care ma face sa ma simt speciala, unica prin ce primeste de la mine, competenta si extraordinara. Ma impiedic de propriul ego si pic in groapa asta, imi place sa fiu vazuta asa, si cu cat contribui mai mult, cu atat ea imi ofera mai multa… sa-i spunem recunostinta, apreciere.
Ramanem o perioada aici, pe un platou al fericirii eterne, in care eu fac eforturi si imi e usor, pentru ca o salvez, si din intreaga lume doar eu pot s-o fac, doar eu sunt atat de minunata si vrednica de aceasta misiune. Dansam amandoua imbatate de minunea relatiei noastre, coplesindu-ne cu dragoste si atentii, pana cand, de (aparent) nicaieri — BAM!!!
E trista din nou, sau dezamagita, sau oricum era la inceputul idilei noastre.
Tot ce s-a intamplat intre noi nu a dus nicaieri, nu a rezolvat nicio problema pentru ea, minunea noastra e un fiasco care a afundat-o si mai adanc in zadarnicie, in imposibilitatea de a fi salvata, iubita cu adevarat.
De obicei aici e momentul meu de panica, de consum intens, in care imi aduc toata cavaleria grea si incep sa depun eforturi serioase. Dublez, triplez tot ce am facut pana atunci pentru ca am un scop nobil: sa salvez printesa din turn, ravasita din nou de existenta-i potrivnica. Am sa fac eforturi supranaturale, pana cand — iar aici intervine capacitatea fiecaruia — voi claca.
Angi nu cere atat de mult pentru ca e rea si egoista, ea se asigura cu orice pret ca nu va fi parasita. Frica cea mai mare in BPD este de abandon. Idealizarea mea este tentativa ei de a ma lega de ea, iar prabusirea emotionala apare atunci cand realizeaza ca nicio cantitate de iubire nu ii va acoperi golul intern.
Pe mine ma fascineaza atat de tare pentru ca isi leaga intr-un fel extraordinar personalitatea de a mea, pare ca nu stie cine e fara relatia noastra.Devin temporar identitatea ei, iar cand relatia dintre noi nu reuseste sa compenseze felul in care se simte, Angi se prabuseste. Nimeni nu e suficient, toti o dezamagesc.
Te iubesc si te urasc in acelasi timp, esti totul/esti nimic.
Dupa ani de eforturi, dragoste, energie multa pusa in relatia noastra am ajuns sa accept ca nu o pot salva, ca eforturile mele nu contribuie in niciun fel la a-i face viata mai frumoasa, sau mai simpla. Angi ramane in continuare cu aceeasi problema, acelasi impas, aceeasi nefericire.
Cum spunea o prietena mai demult, in mijlocul (aparentei) rezolvari a unei probleme:
— Unde suntem?
— La inceput.
Pentru ca nu situatia, povestea, drama erau problema, ci instabilitatea emotionala a lui Angi. Si felul in care ea compenseaza aceasta instabilitate cu carisma, cu entuziasm, cu dragalasenie. Cu felul ei minunat in care ma face sa ma simt.
Tragedia lui Angi este insasi deghizarea ei. Minunatia ei, aceasta rochie superba peste un trup suferind. Bineinteles ca n-am salvat nicio Angi. Sigur ca toate au dat de pamant cu mine, si pe masura ce am mai imbatranit, singurul avantaj a devenit faptul ca le recunosc mai devreme, sau imi petrec mai putin timp incercand sa le salvez.
Dar nu e ca si cum nu ma prind in joc, nu sar direct in tragedie simtindu-ma ca printul pe cal alb. Pentru barbati si femei deopotriva.
Deseori ma gandesc ca borderline-ul se potriveste mai bine femeii, in viziunea conservatoare, clasica a ei. O Anna Karenina, o Nina din Black Swan, o Scarlett O’Hara, Esther a Sylviei Plath.
Complicate, parca fragile, dar atat de puternice in prezenta, o provocare imposibil de refuzat, eroica pentru noi, restul.
Cred ca e de fapt sansa noastra de a fi eroi, atunci cand incercam sa ii salvam. Sansa de a dovedi ca binele invinge, apusul portocaliu peste o zi grea, epicul hollywoodian pe care ni-l putem oferi.
Asta pare sa fie capcana, cel putin pentru mine.
Revenind la sirul povestii de mai devreme, de aici incolo relatia se strica. Eu devin o noua dezamagire, abandonul pe care a incercat atat de mult sa il evite, confirmarea tragediei umane, o opera complicata din care cu foarte mare greutate mai reusesc sa ies.
Angi a fost si este in viata mea in pozitii importante, cu care a trebuit sa invat sa traiesc. Face la fel, repeta acelasi ciclu, singura sansa pe care o am e sa nu intru in joc. Sa inteleg ca problema nu e povestea pe care mi-o spune, ci instabilitatea ei afectiva. De aici vine si denumirea: borderline, la limita, la granita volatilitatii emotionale.
Iar cand nu o crezi pe printesa din turn, ai doua variante: sa te pedepseasca sau sa uite ca existi. Nu stiu care e mai dureroasa, pentru ca Angi e fermecatoare, insa eu in ultima vreme spun slava Domnului pentru varianta 2.
P.S.: Pentru egalitatea de gen revin si cu referinte masculine: Randle McMurphy (Jack Nicholson, One Flew Over the Cuckoo’s Nest), Heathcliff (Wuthering Heights) — cel mai clasic exemplu masculin: atasament devastator, furie, abandon, identitate fuzionata cu Catherine, distructiv pentru toti inclusiv pentru sine, Joker/Arthur Fleck (Joaquin Phoenix, Joker) — gol identitar, instabilitate emotionala, relatii imaginate, explozie, Jay Gatsby (The Great Gatsby), Hamlet.
Daca treci printr-o pierdere importanta, vino la The Hive. Suntem un grup de terapie si sprijin orientat pe traversarea perioadelor de suferinta. Afla mai multe pe www.thehivecommunity.ro
Foto: depositphotos.com
