Cea mai raspandita forma de infidelitate pe care nici nu-ti dai seama ca o comiti

1
De Maria Constantin
17 nov. 2019

Faptul ca minti sau omiti sa-i spui partenerului ceva in legatura cu banii este o forma de infidelitate. Iar in situatii extreme, se poate ajunge pana la ruperea relatiei sau casniciei, avertizeaza cercetatorii.

In orice cuplu cu o relatie de durata, partenerii au secretele lor. Unii prefera sa nu-i spuna celuilalt despre ce discuta cu un coleg sau o colega ori cu vecinul/vecina. Stii cum e: ar putea interpreta gresit, ar putea sa intre inutil la banuieli sau pur si simplu unii nu considera ca e ceva de spus.

Tehnic vorbind, daca te afli intr-o asemenea situatie, nu se poate vorbi despre infidelitate, pentru ca nu se intampla nimic din punct de vedere sexual, dar te temi ca partenerul ar putea trata aceasta comunicare ca pe o forma de infidelitate.

Alte forme de infidelitate pot fi chiar mai subtile, de exemplu tendinta de a petrece mai mult timp online cand gasesti tot felul de oferte si reduceri atractive. Ai gasit un mod de a ascunde niste lucruri partenerului tau, insa daca relatia ta ar fi fost pe deplin onesta, n-ai fi avut niciun motiv sa faci asta, subliniaza Susan Krauss Whitbourne intr-un articol publicat de Psychology Today.

Cazul doamnei Ed

Infidelitatea financiara poate imbraca diverse forme, asa cum arata un articol publicat de ziarul The New York Times, in care expertul Philp Galanes arata cum sa te descurci in anumite situatii dificile.

Un caz pe care el il prezinta este cel al unei femei care s-a recomandat doamna Ed si care lucreaza in afacerea sotului ei, intr-o pozitie pentru care ea ar trebui sa primeasca un salariu. Insa, in loc sa-i dea salariu, sotul pune aleatoriu niste bani in conturile lor, spunandu-i doar ca ea castiga o anumita suma pe an. Drept rezultat, doamna Ed nu stie niciodata cati bani isi poate permite sa cheltuiasca chiar si pe lucruri banale.

Poti fi infidel fara sa-ti dai seama? 6 tipuri de infidelitate

Galanes a sfatuit-o pe doammna Ed sa aiba o discutie directa cu sotul ei despre bani. „Exista un milion de lucruri care pot fi dificil de discutat cu sotul, dar remuneratia n-ar trebui sa se numere printre ele”, arata expertul.

Banii, primul motiv de cearta in cuplu

Poate ca exemplul e neobisnuit, dar faptul ca unele cupluri nu-si pot impartasi informatiile despre bani nu-i ceva rar. Un studiu recent realizat de Michelle Jeanfreau si colegii ei de la University of Southern Mississippi arata ca secretele financiare tind sa se transforme intr-o forma de infidelitate in cuplurile casatorite. „Desi este dificil sa aflam frecventa certurilor pe tema banilor in cupluri, mai multe studii au aratat ca problemele financiare pot duce la divort”, se arata in studiul citat.

Cercetarile anterioare mentionate de autorii studiului au indicat ca disputele pe teme financiare sunt mai numeroase decat disputele provocate de sex.

Jeanfreau descrie infidelitatea financiara ca pe o combinatie nociva de secrete si neincredere. Ea crede ca un sfert din partenerii din cuplurile casatorite obisnuiesc sa aiba secrete financiare. De pilda, sa tainuiasca unele cumparaturi sau sa minta despre pretul unor achizitii. Chiar si minciunile nevinovate sau omisiunile pot provoca probleme de incredere in cadrul relatiei sau chiar ruperea acesteia, avertizeaza experta.

Managamentul banilor inseamna mai mult decat socotirea si cheltuirea banilor, arata Jeanfreau; e despre dedicare, incredere, putere si control.

Cum depistezi infidelitatea financiara

Studiul a fost realizat de University of Southern Mississippi pe 414 persoane casatorite. Cercetatorii au ales persoane casatorite pentru ca angajamentele financiare au o insemnatate diferita intr-un mariaj. Durata medie a casniciei in grupul studiat a fost de 14 ani, cei mai multi dintre subiecti fiind casatoriti de doi ani, pana la 32 de ani. 71% dintre respondenti au fost femei.

Chestionarul pentru depistarea infidelitatii financiare a inclus diverse situatii uzuale – de la tainuirea unor cheltuieli in interes personal, folosirea cardului de credit fara a-i spune sotului/sotiei, minciuni pentru ascunderea unei datorii, pariuri, bani cheltuiti pe materiale pornografice sau vizite la „cluburi pentru barbati” si chiar o forma extrema, ascunderea falimentului personal.

Participantii la sondaj au raspuns si la intrebari vizand modul in care se iau deciziile privind banii in cadrul mariajului si au raspuns daca partenerul i-a mintit vreodata in privinta banilor.

3 lucruri pe care nu ar trebui sa i le spui niciodata partenerului de cuplu potrivit psihologilor

Potrivit Psychology Today, cel mai bun mod de a verifica daca exista infidelitate financiara in relatia ta este sa-ti pui cateva intrebari la care sa raspunzi cu sinceritate.

Ai mintit vreodata in legatura cu banii ca sa eviti o cearta? Daca da, te incadrezi in grupul celor 41% de oameni care au raspuns la fel in sondaj. Daca ai cheltuit bani in scop personal doar pentru ca asa ai vrut, sa stii ca 29% din subiecti au raspuns la fel. Doar 11% din participantii la sondaj n-au mintit niciodata cu privire la bani.

Totodata, pe baza studiului realizat de Jeanfreau si echipa sa, ar fi atipic sa nu te fi certat niciodata cu partenerul in legatura cu banii, dat fiind ca aproape trei sferturi din cei care au participat la sondaj au recunoscut ca au avut cel putin un astfel de conflict.

Cele mai multe dispute au pornit de la cheltuielile in scop personal (28%) si de la datoriile de pe cardul de credit (14%).

In ciuda problemelor, cei mai multi dintre respondenti (77%) au declarat ca le spun sotilor despre deciziile lor financiare si doar 1% folosesc aceleasi conturi bancare si platesc facturile impreuna.

Cum eviti infidelitatea financiara

Daca te agati de gandul ca, totusi, nu-i chiar asa de grav sa minti din cand in cand despre bani sau chiar sa te vezi cu cineva si sa-i ascunzi asta partenerului, autorii cercetarii nu considera ca acesta e un comportament de urmat. „Este relativ normal ca sotii sa nu-si povesteasca in amanunt ce au facut in fiecare zi. Dar e o diferenta intre aceste detalii si pastrarea secretelor, financiare sau de alt ordin, din cauza erodarii increderii care poate rezulta”, se arata in concluziile studiului.

Toate acestea seamana mult cu sfatul pe care Galanes i l-a dat doamnei Ed, puncteaza publicatia citata. Trebuie sa vorbesti franc cu partenerul tau, sa-ti fixezi obiective si scopuri, sa va cunoasteti situatia financiara si sa conveniti asupra limitelor privind cheltuielile. Poate ca e indicat sa aveti o discutie in fiecare luna pe aceasta tema.

Aceste metode ii ajuta mult pe cei care se simt stresati cand trebuie sa discute cu partenerul despre bani.

Asadar, implinirea intr-o relatie depinde de incredere si de dedicarea pe care le oferi si pe care le primesti, precum si de impartirea convenabila a puterii de decizie si a controlului.

Foto: Getty Images.