Povestea unui sfarsit: Ce as fi vrut sa aud de la cei care m-au abandonat fara explicatii

Cristina Tudor1
De Cristina Tudor
3 oct. 2018

O despartire doare infinit mai mult atunci cand nu se concretizeaza, atunci cand nu primesti nici macar acele cuvinte dureroase care marcheaza in mod clar sfarsitul.

Ce s-a intamplat cu compasiunea de a-i oferi persoanei pe care urmeaza sa o ranesti prin absenta ta o explicatie simpla, care sa-i atenueze caderea? Care sa o faca sa se simta totusi apreciata, sa simta ca a avut un anumit grad de importanta in viata ta?

Asteptarea

A devenit un trend sa dispari din viata cuiva fara niciun fel de avertisment sau explicatie, fie ca ne referim la relatii de prietenie, de iubire sau, uneori, chiar la relatii profesionale. Oamenii nu mai gasesc timpul sau curajul necesar pentru a-si explica actiunile, si refuza sa se mai gandeasca la impactul pe care aceste actiuni il au asupra celor direct implicati.

Deznadejdea

Nu, nu e ok sa termini o relatie de iubire, oricat de scurta sau neinteresanta din punctul tau de vedere, prin refuzul de a mai raspunde la telefon. Ca si cum te-ai fi evaporat peste noapte, ca si cum fiecare sarut s-ar sterge complet din memorie si toate cuvintele acestei povesti cu final trist ar disparea brusc in neant. Ca si cum nicio atingere n-ar fi existat.

Nu e acceptabil sa hotarasti brusc ca nu mai vrei sa vezi pe cineva si sa dispari fara sa-i oferi un motiv, oricat de ridicol, de parca nimic din tot ce v-ati spus vreodata nu mai e valabil – pentru ca asa ai hotarat tu.

Intunericul

Nu e nimic mai groaznic decat a astepta in zadar o explicatie care nu va veni niciodata. Cu ce ai gresit? Oare chiar atat de putin ai contat pentru celalalt?

Mi-ar placea ca oamenii sa gaseasca curajul sau compasiunea de a-si lua la revedere – chiar si doar prin cateva cuvinte prost alese. E infinit mai mult decat acel nimic care te arunca in bezna. Daca ma intrebi pe mine, un adio raspicat te ajuta sa treci peste mai repede, sa continui sa crezi ca intr-o vei vei gasi pe cineva care va ramane.

Salvarea

Uite cum mi-ar fi placut sa sune acele explicatii pe care nu le-am primit niciodata:

Imi pare rau ca n-am fost suficient de puternic incat sa te intalnesc si sa-ti spun in fata de ce nu mai vreau sa te vad. Am realizat ca sentimentele mele s-au schimbat pe parcurs si n-am vrut sa te ranesc spunandu-ti ca nu sunt cine credeai tu ca sunt.

Imi pare rau ca nu-ti pot impartasi entuziasmul. Mi-am dat seama ca incepi sa te atasezi si ca eu nu sunt pregatit din punct de vedere emotional sa sustin un atasament real – sau poate nu cu tine. A trebuit sa tai sforile inainte sa se ajunga mai departe. Imi pare rau ca n-am putut fi cel care iti da mana pentru a te ridica de jos.

Imi pare rau ca din cauza mea trebuie sa traiesti cu toata aceasta angoasa, cu intrebari fara raspuns si absenta care te va face sa te indoiesti de tine. Am vrut sa stii ca nu pot fi cel la care alergi atunci cand ai nevoie de un umar pe care sa plangi.

Imi pare rau ca am pictat acest tablou ideal cu noi doi, pentru ca apoi sa-ti arat ca nu am nicio intentie sa lupt pentru relatia noastra. Ca toata povestea in care ai crezut si in care te-ai pierdut in tot acest timp a fost o iluzie care a disparut precum ceata diminetii. Imi pare rau ca inima ta sangereaza si ca nu stie daca va mai putea iubi vreodata.

Foto: Shutterstock.com