Cum identifici si treci peste o criza existentiala

1
De Mia Nicolescu
3 mai 2022

Se spune ca o criza existentiala nu ne ocoleste pe niciunul dintre noi. La unii apare mai devreme, iar la cei mai multi dupa varsta de 35-40 de ani.

O criza existentiala este atunci cand o persoana isi pune la indoiala existenta si nu intelege sensul propriei sale vieti. O experienta cu adevarat inspaimantatoare, cu atat mai mult cu cat cineva se poate simti complet singur si pierdut intr-un univers aparent lipsit de sens. Cu toate acestea, poate fi si o perioada de auto-descoperire si dezvoltare.

Cum identifici o criza existentiala

Desi nu exista o definitie unica, o criza existentiala vine cu urmatoarele simptome:

Simti ca viata ta nu are sens;

Te simti amortita, goala pe dinauntru si neimplinita;

Ai senzatia ca tot ceea ce ai facut pana acum nu are niciun sens;

Te simti singura si pierduta, in ciuda faptului ca, per total, totul merge bine in viata ta;

Simti uneori constrangerea de a arunca totul si de a o lua de la capat;

Te confrunti cu tristete, vinovatie si anxietate inexplicabile.

In sens psiho-spiritual, criza existentiala este o chemare venita din sufletul nostru. Este momentul in care sinele nostru ne cheama sau cand atunci cand obtinem o intelegere a ceea ce se afla sub constiinta. Aici s-ar ascunde adevaruri pe care le-am ingropat de-a lungul anilor, iar acesta este momentul in care ne intoarcem la ele si vedem ce nu am avut ochi sa vedem la momentul respectiv.

Carl Jung credea ca prima jumatate a vietii noastre este dedicata dezvoltarii ego-ului nostru, in timp ce ne petrecem a doua jumatate integrand inconstientul si devenind ceea ce suntem. Iar trecerea de la prima jumatate la a doua jumatate reprezinta adesea declansatorul unei crize existentiale.

Ce cauzeaza o criza existentiala?

Multe lucruri pot declansa o criza existentiala. De la constientizarea ca investitia sau eforturile depuse nu au dat rezultate, un esec sentimental, pierderea unei persoane dragi, destramarea familiei si pierderea unui loc de munca.

Din pacate, atunci cand copiii sunt fortati sa ia locul parintilor, deseori li se refuza posibilitatea de a-si explora interesele si de a-si dezvolta simtul identitatii. Nu li se ofera spatiu practic sau emotional pentru a-si descoperi bucuria si a-si da seama despre ce este viata lor. Ajunsi la maturitate, ei pot trece printr-o criza spirituala in care isi dau seama ca si-au trait intreaga viata mai degraba conform nevoilor si asteptarilor parintilor decat a adevaratei lor pasiuni.

Potrivit analistului jungian James Hollis, multi oameni isi petrec prima jumatate a vietii incercand sa obtina succes sau bunuri materiale. Dar odata ce ajung la o anumita varsta, constata ca aceste lucruri nu aduc fericire sau un sentiment de implinire. Asa incep sa caute sensul vietii lor si isi incep calatoria catre intelepciune.

In timpul unei crize existentiale, o parte din noi se satura sa traiasca pentru alti oameni si vrea sa mearga acolo unde zice inima.

Cum treci peste o criza existentiala?

Cateva puncte esentiale de abordat atunci cand treci printr-o criza existentiala sunt sensul, autenticitatea, autocunoasterea, conexiunea cu ceilalti si transcendenta.

Sensul este convingerea ca viata ta conteaza si ca ai un rol esential in lume.

Autenticitatea este sentimentul de a fi sincer cu tine insuti si de a trai in conformitate cu valorile tale.

Constientizarea de sine este abilitatea de a te cunoaste si de a-ti intelege gandurile si sentimentele.

Conectarea cu ceilalti inseamna apartenenta la o comunitate si a avea relatii semnificative.

In cele din urma, transcendenta este credinta ca exista ceva mai mare decat tine cu care te poti conecta.

Identificarea valorilor

Pe cat posibil, afla care iti sunt valorile si incearca sa iti indrepti actiunile in directia lor. Gandeste-te la ceea ce este important pentru tine. Care sunt lucrurile care iti aduc bucurie? Odata ce ai o lista cu lucruri pe care le consideri cu adevarat importante si care iti aduc satisfactie sufleteasca, incearca sa te gandesti de ce sunt esentiale. Ce valori reprezinta ele?

Un alt lucru pe care il poti face este sa te uiti la experientele tale de viata. Gandeste-te la momentele semnificative. Ce ai facut in acele momente si dupa ce valori ai trait?

Gasirea flow-ului

Flow-ul este acea stare pe care o ai atunci cand esti in lumea ta, total absorbita de ceea ce faci. Nu te gandesti la nimic altceva, ci doar te concentrezi pe ceea ce faci.

Ce activitati te fac sa pierzi notiunea timpului? Ce iti place sa faci atat de mult incat sa faci fata cu usurinta provocarilor, nu cu frica, ci cu entuziasm?

Chiar daca nu exista o recompensa financiara imediata, incercarea de a include in viata ta ceea ce iti face inima sa cante acum are valoare de sine.

Redefinirea succesului

Pe masura ce acumulam experienta de viata, ideea noastra despre succes se schimba. Daca la inceput succesul inseamna bani si recunoastere din partea celorlalti, pe masura ce ne maturizam, aflam ca aceste lucruri nu ne implinesc profund. In schimb, realizam ca succesul inseamna gasirea sentimentului de bucurie in ceea ce facem si sa fim multumiti cu ceea ce suntem.

Daca inchizi ochii si iti imaginezi o zi perfecta pentru tine, cum ar arata? Ce ti-ar placea sa faci, de dimineata pana seara tarziu? Unde vrei sa fii? Cu cine ai vrea sa fii?

Ce se intampla daca, in loc de recompensa si recunoastere exterioara, ai incepe sa faci lucruri dintr-un loc de implinire si propria ta definitie despre succes?

Gasirea propriului Ikigai

Ikigai este un concept japonez tradus prin “motivul de a fi” sau “scop in viata”. Gasirea propriului ikigai este un proces de descoperire, este ceva pe care il gasesti pur si simplu, nu ceva ce cauti. Poti, totusi, sa folosesti cateva trucuri care sa te ajute in calatoria ta.

In primul rand, gandeste-te la ceea ce iti place sa faci. Care sunt hobby-urile tale? Ce activitati te entuziasmeaza?

In al doilea rand, gandeste-te la ce esti buna. Care sunt talentele si punctele tale forte? Poate vreunul dintre aceste talente sa fie transformat intr-o cariera?

In al treilea rand, gandeste-te la ceea ce are nevoie lumea. Cu ce poti contribui tu? Exista probleme care trebuie rezolvate? Pentru ce te-ar plati oamenii?

Doar 8% din populatie are acest tip rar de personalitate creativa. Esti printre norocosi?

Invata sa renunti la nevoia absoluta de certitudine

Cand tinem prea strans de nevoia de certitudine, devenim rigizi si inflexibili. Nu suntem capabili sa ne adaptam la schimbare si nu suntem dispusi sa ne asumam riscuri. Ratam oportunitati si experiente care ne-ar putea imbogati viata.

A invata sa renunti la nevoia de certitudine nu te transforma intr-o neincrezatoare pasiva. Inveti sa ai incredere in ceea ce se intampla si sa faci lucrurile cum poti tu mai bine – asta e tot ce poti cere de la tine. Nu putem controla tot ce se intampla in viata. Accepta ca viata este plina de incertitudini si imbratiseaza necunoscutul. Daca te poti relaxa pentru a explora un viitor nou, criza ta existentiala ar putea fi rezolvata si vei fi rasplatita cu un orizont nou si mai larg.

Transformarea printr-o criza existentiala

Pentru a ne transforma in urma unei crize existentiale si a nu ne prabusi in ea, trebuie sa invatam sa ne ascultam pe noi insine si apoi sa investim in activitati care se aliniaza cu dorintele noastre, decat sa asteptam rezultate imediate ca si cum ne-am afla intr-o roata pentru hamsteri.

Testul controversat de iubire care duce la despartirea cuplurilor

Acesta poate fi un proces de autodescoperire in care oamenii ajung sa inteleaga ca locul lor este unic in lume. Printr-o perioada de transformare profunda, devenim constienti de gandurile, sentimentele, dorintele noastre si de aspectele inconstiente ale psihicului nostru.

Foto: Unsplash.com