Cum sa-l uiti pe tipul acela care nu-ti impartaseste sentimentele

1
De Teodora Tirca
5 ian. 2019

Stii cum se spune: dragoste cu de-a sila nu se poate. Oricat de mult ti-ar placea cineva si oricate scenarii romantice ti-ai crea in minte, daca totul e perfect doar in capul tau, nu vei ajunge nicaieri. Ba chiar iti vei frange inima… si increderea in tine.

Recunosc, sa fii indragostita de cineva, chiar daca acel cineva nici macar nu-ti ofera o privire, poate fi incitant: momentele petrecute imaginandu-ti ca te saruta atunci cand te astepti mai putin, momentele in care il pandesti si ii studiezi fiecare gest, anticiparea momentului in care il vei vedea din nou…

Dar apoi vine momentul in care iti spune „Nu” sau momentul in care il vezi cu altcineva. Sentimentele frumoase pe care le-ai nutrit pentru atata vreme se intorc atunci impotriva ta, te consuma si rad de tine, atacandu-ti stima de sine si puterea de a lua decizii bune pentru tine.

Dragostea neimpartasita iti poate aduce multe lectii, insa dupa ce ai invatat ceea ce trebuia sa inveti, e momentul sa treci mai departe fara regrete. Sa-ti spui ca poate el se va razgandi, ca poate intr-o zi te va remarca, sa speri ca femeia de langa el nu-l va face fericit si atunci el se va intoarce catre tine… toate aceste ganduri nu vor face decat sa te otraveasca.

Uita-l, elibereaza-ti sufletul si deschide-ti inima catre cineva care te vrea cu adevarat. Noi iti propunem cateva metode blande pentru a reusi.

Permite-ti sa simti

Doar pentru ca el nu te vrea nu inseamna ca trebuie sa-ti blochezi sentimentele complet – negarea nu va face decat sa te imbolnaveasca din punct de vedere emotional. Accepta faptul ca simti multe lucruri atunci cand il vezi. Ca iti tremura genunchii, ca nu-ti gasesti cuvintele. Nu e nimic rusinos in asta. Simte ceea ce simti fara sa te judeci. E singurul mod in care vei reusi in cele din urma sa treci peste.

Vorbeste cu o prietena

Uneori, pur si simplu ai nevoie sa vorbesti despre asta, si n-ar trebui sa te impiedici sa o faci. Asa ca suna o prietena in care ai incredere, mergi la ea cu o sticla de vin si varsa-ti sentimentele. Sa scoti totul afara te va ajuta sa nu te mai torturezi singura inutil. Iar o parere din afara iti poate oferi mai multa claritate asupra situatiei.

Distrage-ti atentia

Cand te afli intr-o asemenea situatie, ai tendinta sa ramai blocata in timp si spatiu si sa te gandesti obsesiv la cel care nu-ti impartaseste sentimentele. Nu mai e nevoie sa-ti spun ca acest lucru nu face decat sa-ti aduca si mai multa frustrare si suferinta. E un moment bun pentru a-ti distrage atentia facand lucruri care iti plac. La urma urmei, cu el sau fara el lumea continua sa se miste, iar tu trebuie sa continui sa traiesti.

Nu-l mai pandi pe Facebook sau pe Instagram

Sigur ca e tentant sa-i rasfoiesti Facebookul, sa te uiti la toate pozele lui dragute de pe Instagram, sa fii constant la curent cu piesele care ii plac si sa le asculti si tu obsesiv… Insa iti va fi imposibil sa-l uiti daca procedezi astfel. Ia cea mai buna decizie pentru tine si da-i unfollow. E ca atunci cand vrei sa te lasi de dulciuri: daca nu le ai in fata ochilor, cu timpul uiti de pofta.

Limiteaza contactul cu el

Nu mai merge in locurile pe care le frecventeaza, nu te mai stradui sa gasesti subiecte de conversatie care l-ar putea face sa devina interesat de tine. Daca il vezi mai rar, isi va pierde din puterea pe care o are asupra ta.

Gandeste-te la cum ar arata relatia voastra in realitate

E usor sa idealizezi un tip care iti place, dar cu care nu ai avut niciodata de-a face in adevaratul sens al cuvantului. Iti place sa-ti imaginezi ca are toate calitatile pe care le cauti si ca totul ar merge snur intre voi, insa realitatea e intotdeauna diferita. Si el are probabil obiceiuri enervante, si el va ajunge sa te scoata din minti si… daca stai bine sa te gandesti, probabil ca nici macar nu-ti plac gusturile lui in muzica.

Foto: Shutterstock.com