Cuvintele vindecatoare pe care sa ti le spui in momentele dificile

1
De Roxana Harcovei
29 nov. 2018

Poate esti distrus. Poate cineva te-a tradat sau te-a parasit. Poate ti-ai pierdut locul de munca.  Poate ai pierdut pe cineva drag sau poate ai trecut printr-o experienta traumatizanta.

Indiferent ce s-a intamplat, inca te mai ai pe tine insati, inca mai ai sufletul tau frumos si unic. Recunoaste-ti durerea, este reala. Simte in profunzime fiecare emotie in parte, te ajuta sa accepti situatia prin care treci. Dar vorbeste-ti folosind cuvinte pozitive si incurajatoare. Incearca sa nu lasi emotiile sa preia controlul asupra deciziilor tale. Si spune-ti urmatoarele afirmatii:

Ranile mele se vor vindeca.

Aminteste-ti ca durerea pe care o simti nu va dura o vesnicie – la un moment dat, va pleca. Poate ca nu vei uita ce ti s-a intamplat, dar durerea va disparea atunci cand o vei accepta si nu vei mai nega ceea ce simti cu adevarat. Nu te adanci in emotiile negative care te coplesesc. Cauta sa te bucuri de ce ai deja. De multe ori, suntem atat de nemultumiti si ni se pare ca nu avem atatea lucruri, dar asta se intampla pentru ca nu suntem atenti la ceea ce avem de fapt. Ranile se vor vindeca daca vei vedea partea buna din orice situatie. Una dintre legile universului spune ca nimic nu se pierde, ci totul se transforma. Castigi sau inveti. Din toate ranile si suferintele pe care le ai, poti invata atatea lucruri care te vor ajuta pe viitor.

Sunt importanta.

Cand treci prin situatii grele si simti ca nimeni nu te intelege, nimeni nu-ti poate intelege durerea si nimanui nu ii pasa, te inseli. Nu este adevarat. Sunt oameni in jurul tau care au aceleasi nevoi, aceleasi probleme si trec prin situatii dureroase, la fel ca tine. Nu te gandi ca suferinta ta nu conteaza si ca nu poate fi inteleasa de cei din jur. Tu esti importanta, iar lucrurile dureroase cu care te confrunti sunt la fel de importante. Stiu, de multe ori ne este greu sa avem incredere in cei din jurul nostru, insa fii deschisa, la un moment dat vei atrage oamenii potriviti in viata ta. Oameni care o sa te asculte si o sa-si doreasca sa iti fie alaturi. Oameni pentru care vei fi importanta si pentru care suferinta ta conteaza.

In cele din urma totul totul va fi bine.

Uneori, fiind coplesiti de durere, ne inecam in ea. Ni se pare ca niciodata nu vom scapa din acest vartej violent. Lucrurile nu functioneaza, totul parca se intoarce impotriva noastra. Insa, in moduri neasteptate, aceleasi situatii nefavorabile pot lua o intorsatura pozitiva. Apar oameni care ne inspira sau ne motiveaza. Apar oportunitati si ni se deschid usi. Apar situatii din care invatam si care ne ajuta sa vedem lucrurile altfel.

Acesta este un moment bun de a actiona.

Traieste fiecare zi din viata ta ca si cum ar fi ultima. Bucura-te de fiecare moment si traieste in prezent. Stiu ca nu este deloc usor. De multe ori, avem tendinta sa privim in trecut si ramanem descurajati de ceea ce vedem. Ne ingrijoram cu privire la viitor si ne este frica de esec. Insa te incurajez sa intelegi ca perioada „potrivita” sau „cea mai buna” nu va veni niciodata. Momentul potrivit este cel pe care tu il alegi, cand decizi sa actionezi. Iesi din zona de confort, renunta la frica, fii determinata si munceste mult. Fa ceea ce iti doresti cu adevarat si nu renunta sa traiesti aici si acum, fara alte influente din exterior. Intotdeauna este momentul potrivit, depinde doar de felul in care alegi sa vezi provocarea care iti sta in cale.

Suferinta nu o sa dureze pentru totdeauna.

Durerea nu exista de fapt, ea este rezultatul imaginatiei noastre. Am trecut prin extrem de multe lucruri care mi-au provocat o durere ingrozitoare. Multi ani la rand, am simtit acea durere din plin. Insa la un moment dat, am incercat sa vad lucrurile altfel. Daca vezi partea buna a lucrurilor, daca incerci sa intelegi ca unele lucruri se intampla inevitabil si nu depind de tine, durerea va disparea. Imaginile pe care ni le formam in creier ne determina emotiile. De asemenea, pentru a scapa de durere sunt importanti oamenii pe care ii ai in jurul tau. Ei te influenteaza inevitabil, ei te motiveaza sau te descurajeaza. Ei te ajuta sa cresti sau te trag in jos. De aceea, este foarte important cu cine alegem sa ne petrece timpul. Si cel mai important lucru este sa ne dam timp, suferinta nu dispare de pe o zi pe alta, are si consecinte, insa totul depinde de cum alegem sa privim fiecare situatie prin care trecem.

Sunt puternica.

Da, esti extrem de puternica si poti sa treci prin foarte multe lucruri cu brio. Ai observat ca atunci cand depasesti o problema care parea ca te depaseste, ti se pare apoi floare la ureche? Uite, asta te face puternica. Este puterea de a invata si de a face lucrurile din ce in ce mai bine – pentru tine si pentru cei din jurul tau. Ai fost creata sa fii puternica si inteleapta. Uita-te inauntrul tau, gaseste punctele tale forte si gestioneaza-le in directiile potrivite.

Foto: Shutterstock.com