3 ganduri frecvente ale unei persoane anxioase: Nu esti singura!

1
De Irina Constantin
21 mai 2021

Anxietatea te viziteaza des si ai impresia ca doar tu ai anumite ganduri tulburatoare? S-ar putea sa fii surprinsa.

„Anxietate” este un cuvant tot mai des intalnit in societatea noastra. Fiecare dintre noi a trait un episod anxios odata in viata. Totusi, unele persoane se confrunta cu simptome frecvente, chiar zilnice.

Daca si tu suferi din cauza anxietatii si crezi ca esti singura care are ganduri ce nu ii dau pace, iti spunem ceva ce s-ar putea sa te linisteasca. Sau macar sa te faca sa nu te mai simti singura. Aceste ganduri intruzive si frustrante nu sunt doar ale tale.

Ce gandeste o persoana anxioasa? 3 ganduri care apar frecvent

1. E frustrant ca mi se intampla asta de fiecare data cand fac ceva anume

Pentru cele mai multe persoane, anxietatea apare in contexte specifice. Poate ca te simti anxioasa de fiecare data cand urmeaza sa vorbesti intr-o sedinta la birou sau atunci cand te pregatesti sa iesi cu un grup mai numeros de oameni. Poate ca agitatia interioara este declansata de un cuvant, de o persoana sau de un loc anume.

Indiferent de caz, cu siguranta ti-ai spus, de sute de ori, „nu din nou!”. Este un gand des intalnit in randul tuturor persoanelor cu anxietate recurenta. Este frustrant sa patesti mereu acelasi lucru si sa nu te poti relaxa nicicand, chiar daca ti-ai dori acest lucru din tot sufletul. Respira si relaxeaza-ti corpul, la un moment dat vei reusi sa domolesti declansatorii si sa iti controlezi starea mai usor!

2. De ce nu imi e mai usor, desi lucrez la asta de ceva timp?

Multe persoane isi gestioneaza in mod activ anxietatea, prin tehnici invatate pe cont propriu sau prin exercitii ghidate de un psihoterapeut. Desi incerci sa iti atenuezi starile anxioase si sa lucrezi cu ele, este posibil ca, in unele situatii, nimic sa nu functioneze. In acele cazuri, pot aparea atacurile de panica sau simptomele accentuate ale anxietatii. Printre acestea se numara pulsul ridicat, transpiratia, senzatia ca nu poti respira si ceata mentala.

Cand se intampla acest lucru, probabil te intrebi de ce nu iti este tot timpul mai usor, chiar daca muncesti in mod activ sa iti imbunatatesti starea. Nu esti singura care gandeste asa. Chiar daca devine frustrant uneori, este important sa fii perseverenta. Rezultatele vor aparea, in timp.

5 tipare negative de gandire care te impiedica sa evoluezi

3. Simt ca persoanele din jur s-au saturat de comportamentul meu

Iata unul dintre cele mai dureroase ganduri ale unei persoane cu anxietate. Deseori, poti avea impresia ca prietenii, rudele si partenerul de viata „s-au saturat” de tine si de felul in care te comporti. Oricand de urat ar suna acest lucru, este un gand real. Traiesti cu senzatia ca anxietatea ta te impiedica sa comunici eficient, sa iti exprimi gandurile si nevoile si chiar sa te conectezi real cu oamenii la care tii.

Cand aceste ganduri iti vin in minte, incearca sa iti amintesti ca cei dragi te accepta si te apreciaza exact asa cum esti, pentru ceea ce esti, separat de anxietatea ta.

Iar daca nu ai anxietate, dar te intrebi ce gandeste o persoana anxioasa, raspunsurile de mai sus te pot ajuta sa intelegi mai bine si sa iti sustii prietenii aflati in aceasta situatie.

Foto: Unsplash.com.